„Dispozițiile Directivei TVA se opun unei reglementări și unei practici naționale care obligă o persoană impozabilă, a cărei înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată pentru o perioadă determinată din cauza neevidențierii unor operațiuni impozabile în deconturile sale de TVA depuse timp de șase luni consecutive, să efectueze o regularizare a TVA‑ului dedus în amonte în legătură cu achiziționarea unor bunuri de capital, fără ca respectiva persoană impozabilă să fie autorizată să dovedească faptul că sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, pentru motivul că există o prezumție irefragabilă că persoana impozabilă a folosit aceste bunuri pentru alte scopuri decât activitățile economice”, este concluzia CJUE din ordonanța dată recent cu privire la cauza C-627/21.
Situația de fapt. În cauza C-627/21 a fost implicată S.H., o societate românească plătitoare de TVA, care a achiziționat, fabricat, finalizat, construit și transformat imobile, exercitându-și dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte pentru aceste operațiuni. La 1 februarie 2017, organele fiscale competente au anulat din oficiu codul de TVA al societății pentru motivul că deconturile de TVA depuse pe două trimestre calendaristice consecutive nu menționau nicio operațiune supusă taxei.
În urma unei inspecții fiscale, organele fiscale au obligat societatea să ajusteze taxa dedusă inițial pe motivul că societatea nu a procedat la ajustarea negativă a taxei deduse pentru imobilele aflate în stoc la data de 1 februarie 2017, dată la care Fiscul a dispus anularea din oficiu a codului de TVA, prelevându-se de prevederile normelor de aplicare a Codului fiscal (Titlul VII - TVA -, pct. 79 alin. 14):
„(14) În cazul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată de organele fiscale competente conform art. 316 alin. (11) lit. a) - e) și h) din Codul fiscal, se consideră că bunurile de capital nu sunt alocate unei activități economice pe perioada în care nu au avut un cod valabil de TVA, fiind obligatorie ajustarea taxei conform art. 305 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal.”
Concluziile Curții. În soluționarea acestei cauze, CJUE s-a pronunțat printr-o ordonanță motivată, nu o hotărâre, motivația acestui fapt regăsindu-se la paragraful 19 al ordonanței: „În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, în special atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.”
Curtea afirmă faptul că administrația fiscală din România, pe baza legislației naționale aplicabile, condiționează dreptul de deducere a TVA de respectarea unor cerințe de formă (înregistrarea în scopuri de TVA) fără a lua în considerare cerințele de fond statuate prin jurispudența anterioară a CJUE, aceste cerințe de fond fiind următoarele:
- cel care a achiziționat bunurile/serviciile să fie o persoană impozabilă din perspectiva TVA;
- bunurile/serviciile achiziționate să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile și operațiunilor scutite cu drept de deducere;
- bunurile/serviciile să fi fost furnizate în amonte de o altă persoană impozabilă din perspectiva TVA.
În opinia noastră, concluzia Curții indică cu claritate incompatibilitatea textului legal ce impune automat ajustarea TVA dedusă pentru bunurile de capital deținute de o persoană juridică la data anulării codului său de TVA, fără a se face o analiză privind dacă aceste bunuri s-au folosit pentru alte scopuri decât activitățile economice.
Așadar, considerăm că soluționarea cauzei C-627/21 impune legiuitorului român să elimine din legislație obligația de ajustare a TVA dedus pentru bunurile de capital la data anulării codului de TVA, respectiv să elimine pct. 79 alin. 14 din normele de aplicare a Codului fiscal (Titlul VII – TVA), totodată indicând expres că simpla anulare a codului nu poate fi sinonimă cu a considera că bunurile de capital nu sunt alocate unei activități economice.
Aceasta este concluzia ce trebuie reținută ca urmare a deciziei CJUE în cauza C-627/21 și sperăm ca legiuitorul să țină cont de ea și să elimine prevederile din normele de aplicare a Codului fiscal ce privesc problematica dezbătută în acest articol, interpretarea dată de Curte prin ordonanța motivată fiind obligatorie pentru instanța națională căreia i se adresează.