ACCES PREMIUM
De ce premium?
Șeful ANAF: Nu facem controale în 2022 pe conformarea marilor firme la raportarea SAF-T
Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) n-au făcut și nici nu o să facă în 2022 controale pe conformarea marilor contribuabili la raportarea SAF-T, a declarat recent șeful instituției. Acesta a precizat că scopul este ca raportarea SAF-T, prin declarația 406, să devină complet funcțională, nu să fie un motiv pentru amendarea companiilor.
Articolul continuă mai jos
„Controale nu am făcut încă și, cel puțin anul acesta, nu vom face acest lucru”, a punctat
Lucian Heiuș, președintele ANAF, la un eveniment recent al
PwC România. Acesta a fost răspunsul său atunci când a fost întrebat de controalele privind nedepunerea declarației 406 de către contribuabilii mari, pentru care
perioada de grație s-a încheiat la mijlocul anului 2022.
Conducătorul instituției a detaliat apoi că ideea este de a pune la punct cât mai bine declararea fișierului SAF-T, iar o colaborare strânsă cu contribuabilii este esențială pentru a atinge acest obiectiv. Ba mai mult, politica de indulgență aplicată anul acesta va fi extinsă și anul viitor, când urmează să fie obligați să facă raportarea și contribuabilii mijlocii.
„Viziunea mea asupra ANAF nu înseamnă număr de amenzi, nu înseamnă număr de dosare penale făcute. Și chiar lupt împotriva acestor mentalități care încă se mai fac simțite în rândul inspectorilor noștri. Nu mă interesează numărul de amenzi, nu mă interesează numărul de dosare penale făcute. Mă interesează creșterea conformării voluntare la declarare și la plată. Asta trebuie să înțeleagă și colegii mei, pentru că asta trebuie să fie viziunea corectă a Fiscului. A, da, cel care face o infracțiune trebuie să fie tratat ca atare. (...) Nu-mi doresc amenzi, îmi doresc o colaborare foarte bună și o reușită a implementării SAF-T. Da, vor fi erori și anul viitor. Nu vom sancționa o eroare. Din contră, îl vom aprecia pe cel care, chiar dacă îl depune cu niște erori, face un efort și depune fișierul SAF-T”, a explicat Lucian Heiuș.
Marii contribuabili au fost primii obligați să depună declarația 406 - începând din ianuarie 2022. Firmele medii și cele mici vor începe raportările din 2023, respectiv 2025. Află mai multe despre SAF-T din
secțiunea noastră dedicată.
Citește mai mult despre
SAF-T,
declaratie 406,
contribuabili mari,
contribuabili mijlocii,
firme mari,
firme medii,
firme mijlocii,
controale ANAF,
controale firme,
controale firme 2023,
controale firme 2022
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)