Salariații se vor putea organiza mai ușor pentru exercitarea drepturilor prevăzute de legislația muncii

Multe sau puține, drepturile prevăzute de lege au efect în momentul în care sunt și exercitate, însă de cele mai multe ori fie nu sunt pe deplin cunoscute, fie exercitarea concretă a lor ridică probleme, culmea, tot din punct de vedere legal.

Timp de 11 ani, legislația care reglementa drepturile colective ale lucrătorilor și dialogul social în ansamblul său - Legea dialogului social 62/2011 - , limita dreptul de asociere al lucrătorilor și astfel au fost excluși, am putea spune nelegal și neconstituțional, dacă nu ar fi fost chiar o lege cea care limita aceste drepturi și dacă ea nu ar fi trecut, chiar de trei ori, testul de constituționalitate.

Concret, dacă angajatorul avea sub 15 salariați, practic orice încercare de a înființa un sindicat în unitatea respectivă ar fi eșuat, pentru că, în timp ce un partid politic se putea înființa având 3 membri fondatori, pentru o organizație sindicală era nevoie de cel puțin 15 salariați ai aceluiași angajator.

Astfel, cel puțin o treime dintre salariați nu aveau posibilitatea de a se organiza formal pentru a negocia colectiv și pentru a-și exercita toate drepturile prevăzute de Codul muncii și de legislația muncii, în general.

Și chiar dacă ar fi fost îndeplinite aceste condiții, adică ar fi lucrat pentru un angajator cu mai mult de 15 salariați și s-ar fi organizat, negocierile colective erau obligatorii numai în cazul în care angajatorul ar fi avut 21 de salariați, deci un alt prag care limita dreptul la negociere colectivă.

Propunerea legislativă privind dialogul social, adoptată de Parlament, modifică aceste limite și, după intrarea în vigoare, lucrătorii/salariații se vor putea organiza și înființa un sindicat mai ușor.

Practic, condiția privind numărul membrilor fondatori devine ceva mai ușor de îndeplinit, iar lucrătorii/salariații vor putea înființa un sindicat dacă sunt cel puțin 10 din aceeași unitate sau cel puțin 20 din unități diferite, dar din cadrul aceluiași sector de activitate.

Altfel spus, cel puțin teoretic, toți salariații vor putea înființa un sindicat, chiar dacă angajatorul lor este microîntreprindere, deci au mai puțin de 9 colegi, însă numai dacă vor colabora cu colegii lor din același sector de activitate.

Lista și numărul sectoarelor de activitate este prevăzută, momentan, de HG 1.260/2011, fiind stabilite și definite 30 de sectoare de activitate.

Lista drepturilor pe care salariații le-ar putea negocia, colectiv sau individual, include, pe lângă ceea ce prevede Codul muncii, și altele prevăzute de alte acte normative care reglementează relațiile de muncă, fie în ansamblu, fie specific unor sectoare de activate sau categorii de salariați.

Faptul că negocierile colective devin obligatorii în toate unitățile care au cel puțin 10 salariați este, de asemenea, un element care va stimula negocierea și încheierea unor astfel de contracte, iar atât salariații/lucrătorii, cât și angajatorii ar trebui să utilizeze acest instrument, el fiind, alături de regulamentul intern, un izvor intern specific de dreptul muncii, adică reguli, drepturi și obligații specifice fiecărei unități sau categorii de salariați.

De ce este util un izvor intern specific de dreptul muncii?

Clauzele contractuale ale contractelor colective de muncă pot face referire, fără a afecta principiul libertății contractuale, și asupra următoarelor elemente:

• stabilirea coeficienților minimi de ierarhizare pe categorii de angajați/lucrători, ținând cont de standardele ocupaționale corespunzătoare;
• măsurile adoptate pentru consilierea și evaluarea profesională a angajaților/ lucrătorilor;
• măsurile privind armonizarea vieții de familie cu obiectivele profesionale, timpul de lucru și timpul de odihnă;
• reglementări privind condițiile de muncă și cele referitoare la securitatea și sănătatea în muncă a angajaților/lucrătorilor;
• modalitățile de informare și consultare a angajaților/lucrătorilor, ce nu sunt cuprinse în lege.

Deși încă din faza de informare prealabilă, adică înaintea semnării unui contract individual de muncă, viitorul posibil angajator avea obligația de a informa persoana care solicita angajarea cu privire la existența/inexistența unui contract colectiv de muncă la nivel de uitate și/sau sector de activitate și de a-l indica, în practică au existat situații în care nici salariații nu cunoșteau dispozițiile acestui contract, pentru el nu le era comunicat.

Pentru a elimina aceste situații, noile dispoziții prevăd că „inspectoratele teritoriale de muncă au obligația de a elibera, la cerere, o copie în format electronic a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, precum și orice act adițional la acesta, oricărui angajat/lucrător al unității respective care a formulat o cerere în acest sens".

Atenție! Prevederile propunerii legislative nu sunt încă în vigoare. Ea trebuie să primească semnătura șefului statului și să fie publicată în Monitorul Oficial.