Ministerului Digitalizării a publicat pe site proiectul de HG de aprobare a indicatorilor tehnico economici ai obiectivului „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental”.
Indicatorul public: 30 de instituții înregimentate până în T4 2024
Principalul indicator de realizare al investiției: 30 de instituții publice conectate până în T4 2024 și care utilizează pe deplin Cloud-ul Guvernamental. (Documentul nu listează cele 30 de instituții)
Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin PNRR,
de la bugetul de stat, prin bugetele ADR, STS și SRI, în limita sumelor aprobate anual cu această
destinaţie și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate.
Vârful de cheltuieli este prevăzut în anul II al investiției: 1 miliard lei, cu cea mai mare contribuție venind de la STS.
Cloud ”verde”
Centrele de Date, asigură ministerul, vor funcționa cu consum energetic scăzut, asigurat de cele mai avansate soluții low power și răcire, cu respectarea parametrilor de eficiență energetică prevăzuți de documentul “2021 Best Practice Guidelines for the EU Code of Conduct on Data Center Energy Efficiency”.
De asemenea, vor fi implementate tehnologii verzi de tipul panourilor fotovoltaice pentru asigurarea unei părți a alimentării cu energie electrică.
Elementele esențiale pentru succesul cloud
Documentul listează următoarele ”aspecte importante” avute în vedere pentru realizarea, operarea și administrarea Cloudului Privat Guvernamental pentru livrarea sigură a serviciilor:
- existența unei resurse umane bine pregătite și cu experiență în implementarea și administrarea de
infrastructuri complexe și performante IT&C, la nivel central și la nivel național; - existența la nivel național de infrastructură redundantă de comunicații de bandă largă;
- asigurarea de servicii integrate de comunicații și securitate;
- monitorizarea funcțională a tuturor parametrilor tehnici ai serviciilor la nivel fizic, prin centre
specializate de tip NOC, 24/7; - asigurarea de servicii de tip CERT/CSIRT proactive și reactive, ce includ monitorizare de securitate,
audit de securitate, răspuns la incidente de securitate; - asigurarea managementului integrat al securității cibernetice și al infrastructurii IT&C aferentă CPG;
- asigurarea periodică a auditului extern la nivel operațional și al managementului accesului și protecției datelor cu caracter personal;
- creșterea nivelului general de securitate cibernetică și siguranță a datelor în administrația publică
centrală și locală prin consolidarea capacității de prevenție și reziliență la atacuri și incidente
cibernetice; - asigurarea de copii de rezervă pentru restaurarea infrastructurii de Cloud Guvernamental.
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)