Concret, candidați rezerviști care optează pentru serviciul militar în calitate de cadru militar rezervist voluntar trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii specifice de recrutare:
- să dețină gradul corespunzător funcției pe care urmează să o încadreze sau grad inferior cu cel mult două trepte, în situația în care fac parte din aceeași categorie de personal militar;
- să îndeplinească cerințele privind nivelul studiilor, corespunzătoare categoriei de personal militar din care fac parte, prevăzute de actele normative în vigoare;
- să dețină atestat/ diplomă de absolvire/ certificat de calificare profesionalā valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcţiei pentru care optează;
- să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.
Apoi, candidații fără pregătire militară care optează pentru serviciul militar în calitate de ofițer rezervist voluntar trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii specifice de recrutare:
- să fie absolvenți, cu diplomă, ai studiilor universitare de licenţă sau de master, în instituţii de învățământ superior acreditate, potrivit legii, corespunzător prevederilor de studii ale funcţiilor pe care urmează să le încadreze și în specializări corespunzătoare armelor/ serviciilor sau specialităţilor militare ale acestora;
- să dețină atestat/ diplomă de absolvire/ certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă, specific(ă) funcției pentru care optează;
- să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.
În cazul candidaților rezerviști sau a celor fără pregătire militară care optează pentru serviciul militar în calitate de soldat sau gradat rezervist voluntar se modifică condiția privind vârsta pe care trebuie s-o aibă. Mai exact, cei interesați nu vor trebui să fi împlinit vârsta de 50 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere, regula anterioară stabilind că nu trebuie să împlinească vârsta de 51 de ani înainte de data semnării primului contract.
Noul ordin introduce, de asemenea, o ordine clară a probelor. Astfel, selecția candidaților va cuprinde oficial, în ordinea desfășurării lor, următoarele tipuri de probe:
- probe psihologice;
- probe fizice;
- examinare medicală;
- examinarea medicală specifică și/ sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, dacă este cazul.
Comentarii articol (0)