UE nu ar trebui să răspundă cu și mai mult protecționism, cu toate că toate marile puteri par angrenate în astfel de politici de ani buni.
Specialistul în comerț internațional atrage atenția că niciuna dintre ambițiile globale ale marilor puteri, China, SUA și UE, nu poate fi atinsă în absența colaborării și cooperării internaționale, în ciuda retoricilor dure, care susțin contrariul.
Holger Görg este profesor de economie internațională la Universitatea din Kiel, șeful departamentului de „Comerț internațional și investiții” la Institutul Kiel și președinte interimar al institutului. De asemenea, este director al Centrului Kiel pentru Globalizare.
CRONICILE:
Au existat multe dezbateri despre impactul legii de reducere a inflației din SUA asupra industriei europene. În presă au apărut multe relatări despre eforturile autorităților americane centrale și regionale de a atrage investitori peste ocean prin subvenții. Cât de periculoase sunt aceste subvenții, cât de mare este riscul ca Europa să piardă chiar investiții-cheie în defavoarea SUA?
Holger Görg:
Cred că există două părți ale acestei probleme. În primul rând, cred că măsurile din SUA, aceste subvenții acordate firmelor europene, nu vor fi o problemă atât de mare pe cât cred unii factori de decizie politică.
Am studiat mult timp deciziile de relocare a firmelor, implicațiile investițiilor străine directe și așa mai departe și știm din cercetări că firmele – atunci când își aleg o locație pe termen lung – sunt atente la alți factori decât granturi și subvenții. Caută piețe stabile, caută piețe în creștere, caută disponibilitatea materiilor prime și așa mai departe.
Desigur, pentru unele firme, cele care au decis deja să părăsească Uniunea Europeană și probabil că se uită deja în SUA, pentru ele, desigur, obținerea unor subvenții reprezintă un bonus suplimentar. Dar cred că firmele care se află aici și care nu se gândesc în mod activ la relocare nu vor fi influențate de aceste subvenții. Cred că discuția sau frica este exagerată.
A doua parte a răspunsului ﹘ și acest lucru este cu mult mai periculos ﹘ este că Uniunea Europeană consideră acțiunea SUA drept declanșarea unui război al subvențiilor. Asta va însemna că, în esență, risipim bani pe subvenții acordate firmelor pentru a le menține aici, firme care oricum ar fi rămas aici. Și, desigur, banii cheltuiți pentru asta nu mai pot fi alocați altundeva.
CRONICILE:
Dvs. ați studiat impactul subvențiilor asupra companiilor. Într-o cercetare recentă, ați concluzionat că productivitatea firmelor care nu beneficiază de astfel de ajutor guvernamental, dar operează într-un mediu în care alte companii beneficiază, scade. În această nouă lume predispusă la cât mai multe subvenții, care credeți că va fi impactul acestor politici guvernamentale majore asupra climatului general de afaceri și asupra companiilor care nu vor beneficia de astfel de subvenții?
Holger Görg:
Cred că este o problemă serioasă care este cu adevărat trecută cu vederea de factorii de decizie. Ei tot ce văd este că dau o subvenție unei firme și o păstrează în jurisdicția lor sau văd că această firmă merge mai bine decât înainte.
Dar da, există o serie de efecte negative.
Unul este cel pe care l-am menționat deja mai devreme, și anume că dacă o să cheltuim banii pe companii care merg deja bine, nu o să putem cheltui pentru alte măsuri care ar putea fi mai utile pentru economie.
De asemenea, sunt îngrijorat de faptul că, în climatul actual, dacă subvenționăm anumite companii, mai ales dacă acestea nu sunt cu adevărat dezvoltatorii de tehnologii realmente noi, ele doar merg bine, dar nu împing frontiera inovației, atunci tot ce facem este că le oferim avantaj competitiv nemeritat.
Și asta înseamnă că acestea pot performa mai bine, în defavoarea celorlalte firme care nu primesc subvenții. Cred că asta va fi o problemă mare.
Și acest lucru, desigur, va avea implicații în ceea ce privește competitivitatea, dar și în ceea ce privește concurența. Dacă subvenționați unele firme, acestea se vor descurca mai bine, își vor înlătura concurenții și vor putea acapara piața.
Iar pe termen lung, din punct de vedere al consumatorului, cu siguranță nu e bine. Nici din punct de vedere al producătorului nu va fi bine. Prea multă concentrare reprezintă o problemă.
CRONICILE:
Comisia Europeană a lansat, de asemenea, o nouă strategie privind materiile prime critice. Mulți au comentat că nu este suficient de ambițioasă. Care este opinia dvs.? Va contribui la reducerea dependențelor Europei, în special față de concurenții sistemici precum China?
Holger Görg:
Cred că sunt discuții foarte serioase care trebuie purtate despre dependențe și materii prime. Și, prin urmare, cred că este foarte bine că UE a început, în sfârșit, un proces prin care încearcă cu adevărat să se gândească cu atenție care sunt aceste materii prime esențiale de care avem nevoie în Europa și unde ne aflăm, unde depindem de anumiți furnizori, de anumite țări.
Este foarte bine că au început să identifice aceste probleme pentru a vedea cum le putem soluționa.
Sunt de acord, strategia actuală nu va rezolva problema. Nu este suficient de ambițioasă în acest sens. Dar poate că este prea devreme să ne așteptăm la asta. Am început cu adevărat să analizăm dependența de alte țări abia în pandemie.
Acum, Uniunea Europeană este conștientă de această problemă și a început să se gândească serios la ea. Avem un prim pas. Cu siguranță mai sunt mulți de făcut.
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)