Publicitatea comerciala prin posta electronica precede incheierea unor contracte de vanzare de bunuri sau prestari de servicii tot prin intermediul retelei de calculatoare, putand fi astfel o parte a comertului electronic. Cometul electronic (e-commerce) poate fi definit ca desfasurarea unei afaceri prin intermediul retelei Internet, vanzarea de bunuri si servicii avand loc offline sau online (in conceptia Organizatiei Economice de Cooperare si Dezvoltare - OECD)[3].
 

     Caracteristicile acestui tip de scrisoare publicitara sunt:

1.    este un mesaj comercial,
2.    este transmis din initiativa comerciantului (deci nesolicitat)[4],
3.    este trimis catre mai multi utilizatori (punct-multipunct) si
4.    este utilizat inaintea si in scopul incheierii unui contract.

Persoanele vizate de mesajele publicitare nesolicitate sunt cele care dispun de venituri peste medie, iar modul cum comerciantii au aflat starea materiala si adresa de posta electronica ale acelei persoane ridica problema securitatii datelor cu caracter privat. Nodul gordian al problemei acestor mesaje este in fapt modul de colectare, de gestionare si utilizare a acestor date[5] (adresa electronica si preferintele consumatorului).

In plan mondial s-au conturat doua sisteme de reglementare a transmiterii mesajelor comerciale prin posta electronica. Subliniem ca aceste mesaje nu pot fi interzise chiar si din simplul motiv ca publicitatea este o activitate vitala pentru comert (�reclama e sufletul comertului�). Dar se tine cont de vointa consumatorului astfel:

·     sistemul �option-in� inseamna ca acei consumatori care doresc primirea de astfel de mesaje publicitare se inscriu intr-un registru electronic accesibil pe Internet, iar comerciantilor le este permisa trimiterea de mesaje doar celor inscrisi; regula este deci interzicerea trimiterii de mesaje;

·     sistemul �option-out� care este simetric invers, regula fiind ca expedierea este permisa; dar un consumator se poate inscrie intr-un registru de evitare, iar comerciantii au datoria sa verifice aceste registre si sa nu mai trimita mesaje publicitare celor inscrisi acolo.
 

Registrele pot fi publice, administrate de o autoritate nationala sau private, realizate de insisi comerciantii care au ca obiect de activitate publicitatea comerciala pe Internet.

S-a dezbatut alegerea unuia dintre sisteme la nivelul fiecarui stat, primul fiind in avantajul evident al consumatorilor, al doilea dand mai mare libertate de actiune comerciantilor. Diferentele de reglementare au creat insa dezavantaje[6]. Este motivul (alaturi de controlul strangerii si folosirii datelor cu caracter privat) pentru care s-a incercat si s-a reusit, la nivelul Uniunii Europene, obtinerea acordului comerciantilor, consumatorilor si legiuitorului asupra strangerii si administrarii acestor informatii. Pe 30 mai 2002  Parlamentul European a votat acceptarea propusei Directive pentru protectia datelor personale si a respectarii sferei private in sectorul comunicatiilor electronice[7]. Actul va fi formal adoptat in cateva luni si va deveni aplicabil pana la sfarsitul anului 2003. Directiva va avea urmatoarele rezultate:

·    Uniunea Europeana creeaza un precedent prin adoptarea unei sistem comun de tip opt-in pentru scrisorile comerciale electronice, de asemenea pentru mesajele prin SMS si alte mesaje electronice, primite la orice terminal fix ori mobil;

·    cetatenii vor avea dreptul sa hotarasca daca numarul propriu de telefon (mobil/fix), adresa de e-mail si adresa fizica sa figureze sau nu in registre accesibile publicului;

·    mijloacele de urmarire invizible, cum ar fi �cookies� pe Internet, care culeg informatii privind utilizatorii pot fi folosite numai dupa o informare prealabila privind scopul lor.

      Adoptarea sistemului option-in este, de loc paradoxal, mai avantajos pentru comercianti. El are ca rezultat crearea unor baze de date legale cu o ridicata valoare comerciala (catalogarea preferintelor consumatorilor), in vreme ce sistemul option-out avea tendinta sa indeparteze utilizatorii datorita nesigurantei pe care o inspira acestora.

   In Romania exista Legea nr.365 din 7 iulie 2002 privind comertul electronic (in continuare  denumita Legea). Ea a fost elaborata in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, avand ca model Directiva 2000/31/CE a Parlamentului european si a Consiliului din 8 iunie 2000 relativa la anumite aspecte juridice ale serviciilor societatii informationale, si in special la comertul electronic (« directiva asupra comertului electronic »).

     Legea isi propune ca scop stabilirea conditiilor de furnizarea serviciilor societatii informationale, precum si prevederea unor infractiuni legate de plata electronica (art.2 alin.1).

     In art.1 punctul 1 serviciul societatii informationale este definit ca orice activitate de prestari de servicii sau care presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal sau necorporal, activitate efectuata prin mijloace electronice, ce prezinta urmatoarele caracteristici:

a)este efectuata in considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului in mod obisnuit de catre             destinatar;
b)nu este necesar ca ofertantul si destinatarul sa fie fizic prezenti simultan in acelasi loc;
c)este efectuata prin transmiterea informatiei la cererea individuala a destinatarului.

   Prin compararea caracteristicilor mesajului publicitar nesolicitat transmis prin posta electronica (mai sus relevate) si a serviciului societatii informationale reiese ca:

·    mesajul comercial nu este transmis la cererea individuala a destinatarului, ci din initiativa comerciantului;

·    mesajul este transmis doar in perspectiva unui folos patrimonial, intrucat de fapt se incearca doar atragerea unui client, contractul urmand a fi incheiat in viitor (se poate insa obiecta ca legea nu cere un folos patrimonial �imediat�);

·    mesajul comercial de tip spam se incadreaza perfect la art.2 alin.2 punctul c) din Lege, caci este destinat receptiei de catre numerosi utilizatori.

   Concluzia imediata ar fi ca Legea nu este aplicabila fenomenului �spam�.

   Ultima caracteristica a mesajului publicitar (mai sus enumarata) face trimitere la aplicarea Ordonantei Guvernului nr.130 din 2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta. Acest act normativ (care va fi in continuare referit ca Ordonanta) enumara expres posta electronica printre mijloacele de comunicare la distanta reglementate. Ordonanta nu contine insa nici o dispozitie care sa stavileasca trimiterea de mesaje comerciale nesolicitate:

·    posta electronica nu intra la categoria acelor tehnici de comunicatie pentru a caror utilizare este necesar acordul prealabil al consumatorului (art.15);

·    fiind prevazut expres in anexa care face parte din act (lit. k), nu se incadreaza nici la art.16.

   Concluzia necesara ar fi ca cele doua acte  care privesc (si) comertul prin mijloace electronice, anume Ordonanta si Legea evita  problema comunicarilor comerciale nesolicitate, care ar ramane astfel nesolutionata.

   Concluzia este falsa.

     Legea interzice in art.6 alin.1 efectuarea de comunicari comerciale prin posta electronica, exceptie fiind cazul cand destinatarul si-a exprimat in prealabil consimtamantul expres pentru a primi asemenea comunicari. In continuare in cuprinsul articolului este folosita expresia �comunicari comerciale care constituie un serviciu al societatii informationale sau o parte a acestuia�. Legea face asadar distinctie intre acele mesaje comerciale care intrunesc toate conditiile pentru a fi considerate un serviciu al societatii informationale (specia), si mesajele comerciale prin posta electronica in general. Iar interdictia de la art.6 alin.1 se refera la orice mesaj publicitar transmis prin posta electronica, fie acesta serviciu al societatii informationale in sensul Legii sau nu. In concluzie transmiterea oricaror comunicari comerciale nesolicitate prin intermediul postei electronice este interzisa. Legea adera expres la sistemul �option-in� descris mai sus[8].

Pentru primirea de mesaje comerciale se cere consimtamantul prealabil al utilizatorului, fara sa defineasca modul cum acest consimtamant se va exprima (normele metodologice vor detalia), dar ne gandim la modelul registrelor publice de inscriere. Sistemul poate functiona si prin initierea unor registre private. Furnizorul de servicii trimite un formular utilizatorului, in care acesta este intrebat daca doreste sa primeasca mesaje publicitare, ce categorii de produse il intereseaza, etc. Variantele de raspuns sunt �da� si �nu�. Prin actionarea butonului �da� utilizatorul este automat inscris in baza de date a acelui furnizor, el dandu-si astfel consimtamantul, in exprimarea Legii, pentru receptionarea de mesaje. De obicei mai urmeaza un formular care cere informatii, pe langa datele personale, si despre gusturile utilizatorului, astfel incat furnizorul sa il catalogheze si sa ii selecteze reclamele care intr-adevar il intereseaza. Aceste baze de date au o valoare comerciala ridicata, caci se pot valorifica atat prin utilizare cat si prin transmitere (vanzare).

   Problemele pe care le ridica aceste registre private sunt:

·    raspunsul preformulat: una din cele doua casute �da� si �nu� este deja bifata in momentul receptionarii de catre utilizator a propunerii de furnizare de mesaje. In majoritatea cazurilor este vorba de casuta �da�, astfel profitandu-se de utilizatorii grabiti sau care nu sunt atenti. Furnizorul de servicii are obligatia sa ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace si accesibil, care sa permita identificarea si corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, dar numai in situatia incheierii unui contract (anterior trimiterii ofertei sau acceptarii acesteia). Se mizeaza si pe efectul psihologic de a admite varianta bifata ca fiind cea mai buna caci a fost verificata. Credem ca se poate sustine in justitie o actiune de despagubiri pe baza elementelor mentionate.

·    odata inscris in registru, va mai avea utilizatorul posibilitatea sa se retraga? Legea vorbeste doar de exprimarea anterioara a consimtamantului. Este interesat comerciantul sa puna la dispozitia utilizatorului un mijloc pentru a-si semnala lipsa de interes in continuare pentru meaje comerciale?

   Subliniem, pentru continuarea analizei, dubla natura juridica a scrisorii electronice:

·    tehnica de comunicare la distanta, anume un mijloc ce poate fi utilizat pentru incheierea unui contract intre comerciant si consumator si care nu necesita prezenta fizica simultana a celor doua parti; in aceasta calitate este reglementata de Ordonanta ;

·    serviciu al societatii informationale, in masura in care indeplineste conditiile prevazute in art.1 punctul.1 (mai sus evidentiate), facand asadar obiect de reglementare pentru Lege.

In sprijinul afirmatiei ca scrisoarea electronica este reglementata juridic prin doua acte normative vine si abrogarea de catre Lege a art.6 punctul f) din Ordonanta, punct care excludea expres aplicarea Ordonantei in cazul comertului electronic (art.32 din Lege).
       Vom analiza in continuare scrisoarea electronica (e-mail) ca mesaj publicitar. Subliniem ca analiza noastra se reduce doar la situatiile care privesc relatiile comerciant-consumator (asa numitul B2C � business to consumer), nu si cele de tipul comerciant-comerciant (B2B � business to business) sau comerciant-autoritati publice (B2G � business to government).

Daca nu reprezinta un serviciu al societatii informationale

   Trimiterea de comunicari comerciale prin posta electronica este interzisa cu exceptia acceptarii exprese. Ordonanta impune conditiile pe care sa le indeplineasca aceste comunicari publicitare solicitate:

·    scopul comercial al mesajului sa rezulte in mod clar (art.3 alin.2 teza I);

·    mesajul trebuie sa cuprinda si urmatoarele informatii (art.3 alin.1): identitatea comerciantului, adresa acestuia, caracteristicile esentiale ale produsului/serviciului, pretul de vanzare cu amanuntul, cheltuielile de livrare daca e necesar, modalitati de plata;

·    exprimarea sa fie clara si usor de inteles de catre consumator (deci sa nu foloseasca termeni de specialitate) -  art.3 alin.2 teza II;

·    mijlocul de transmitere a informatiilor sa fie adaptat postei electronice (art.3 alin.2 teza III);

·    sa se tina seama de principiile de buna practica comerciala in tranzactii si de principiile care guverneaza protectia persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu (art.3 alin.2 ultima teza).

Daca reprezinta un serviciu al societatii informationale
 

    In masura in care acest mesaj e si un serviciu al societatii informationale (este transmis la cererea individuala a destinatarului in special, restul conditiilor fiind in general indeplinite), scrisoarea electronica mai trebuie sa respecte si urmatoarele cerinte, impuse de Lege(alaturi de cele din Ordonanta):

·    ofertele promotionale, precum reducerile, premiile si cadourile, sa fie clar identificabile, iar conditiile care trebuie indeplinite pentru obtinerea lor sa fie usor accesibile si clar prezentate (art.6 alin.2 lit.c);

·     competitiile si jocurile promotionale sa fie clar identificabile ca atare, iar conditiile de participare sa fie usor accesibile si clar prezentate(art.6 alin.2 lit.d);

Restul conditiilor (lit.a si b)se regasesc si in Ordonanta, Legea facand oricum trimitere la ele (lit.e)

       Suplimentar, cand este vorba de un serviciu furnizat de un membru al unei profesii liberale, acesta este tinut de  respectarea dispozitiilor legale si a reglementarilor aplicabile profesiei respective, care privesc, in special, independenta, demnitatea si onoarea profesiei, secretul profesional si corectitudinea fata de clienti si fata de ceilalti membri ai profesiei (art.6 alin3).

PARTEA II

       Daca scrisoarea electronica cuprinde si oferta ferma de a contracta si prin acceptarea ofertei de catre consumator duce la incheierea contractului, ea este de asemenea reglementata de ambele acte normative, de aceasta data indiferent daca ea reprezinta un serviciu al societatii informationale sau nu.

       Capitolul III al Legii se refera la contractele incheiate prin mijloace electronice, asadar mijloacele utilizate pot reprezenta sau nu un serviciu al societatii informationale, distinctia fiind indiferenta. Aceste contracte sunt o subdiviziune a contractelor la distanta in lumina Ordonantei . Totusi, in privinta contractelor electronice, in Lege se regasesc principiile fundamentale, si anume in art.7. Astfel aceste contracte produc toate efectele pe care legea le recunoaste contractelor (alin.1). Deci legea recunoaste pe deplin acest nou mijloc de incheiere a contractelor. Pentru validitatea acestor conventiilor nu este necesar consimtamantul prealabil al partilor asupra utilizarii mijloacelor electronice (alin.2),

Proba incheierii contractelor si a obligatiilor care rezulta din aceste contracte este supusa dispozitiilor dreptului comun in materie de proba si, suplimentar, prevederilor Legii 455 din 2001 privind semnatura electronica (art.7 alin.3).

   Legea prin alin.5 al art.8 exclude expres aplicarea prevederilor privind informarea destinatarului (consumatorului) in cazul contractului incheiat prin posta electronica. Justificarea rezida in faptul ca reglementarea este deja cuprinsa in Ordonanta (art.4), unde trebuie cautate detaliile.
Astfel comerciantul trebuie sa transmita consumatorului, in timp util, in perioada executarii contractului, urmatoarele:

a)confirmarea informatiilor mentionate la art. 3 alin. (1) it. a)-f) (mai sus citate � informatiile din faza premergatoare incheierii contractului), daca acestea nu au fost deja transmise;
b)conditiile si modalitatile de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala;

c)sediul comerciantului, la care consumatorul poate sa isi prezinte reclamatiile;

d)informatii privind service postvanzare si garantiile oferite;

e)conditiile de denuntare unilaterala a contractului, atunci cand acesta are o durata nedeterminata sau o durata mai mare de un an.
 

   Informatiile trebuie prezentate in scris sau pe un alt suport de informatii durabil, la dispozitia sau accesibil acestuia. Un astfel de suport poate fi considerat si mesajul electronic, daca exista siguranta pastrarii integritatii sale si poate fi accesat imediat la cerere.

   Dispozitiile acestea nu se aplica in cazul serviciilor a caror executie este realizata cu ajutorul unei tehnici de comunicatie la distanta, daca aceste servicii sunt furnizate o singura data si facturarea lor este efectuata de operatorul de comunicatie.

   Foarte interesanta este reglementarea dreptului de denuntare unilaterala a contractului in Ordonanta, la capitolul al doilea, in articolele de la 7 pana la 10.

   O prima observatie: acest drept este o derogare importanta de la principiul stabilit prin art.969 alin.2 din Codul civil ca un contract se poate revoca prin �consimtamantul mutual� al partilor. De altminteri el se incadreaza la acele �cauze autorizate de lege� prevazute acolo.

   Fiind o norma speciala, derogatorie de la regula, ea este de stricta interpretare si aplicare. Justificarea reglementarii acestui drept nu o regasim in Ordonata, acesta fiind un mare neajuns. Din fericire ea se afla in sursa reglementarii romanesti, anume Directiva 97/7/CE a Parlamentului european si a Consiliului din 20 mai 1997 privind protectia consumatorilor in materia contractelor la distanta. In preambul, la punctul 14 se arata ca Directiva tine seama si de faptul urmator: �consumatorul nu are posibilitatea in concreto de a vedea produsul sau de a lua cunostinta de caracteristicile serviciului inaintea incheierii contractului�. In concluzie �este necesara prevederea unui drept de retractare�.

   In forma initiala a Ordonantei, ea nu era aplicabila comertului electronic, deci nici dreptul de denuntare unilaterala (art.6 lit.f) nu ar fi putut fi invocat de utilizatorii de Internet care ar fi incheiat conventii reglementate de Legea comertului electronic. Ar fi fost o discriminare ilogica, intrucat ratiunile regelementarii acestui drept se regasesc si in cazul comertului electronic. Este motivul pentru care Legea a abrogat expres acest punct al Ordonantei prin art.32.

     Momentul incheierii contractului este reglementat identic in cele doua acte normative: momentul cand acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului, daca partile nu au prevazut altfel. (art.9 alin.1 al Legii respecti art.5 al Ordonantei). Remarcam reluarea solutiei din Codul Comercial (art.35 alin.1) anume sistemul receptiei ofertei combinat cu o prezumtie simpla de luare la cunostinta. De altminteri Legea adopta solutia Codului Comercial si in privinta contractului care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediata a prestatiei caracteristice (momentul in care debitorul acesteia a inceput executarea � art.9 alin.2). Reglementarea este supletiva, Legea aratand ca ea se aplica �daca nu s-a prevazut altfel� de catre parti.

   Tinand seama de caracteristicile tehnice ale comunicarii Legea stabileste ca oferta sau acceptarea ofertei se considera primite atunci cand partile carora le sunt adresate pot sa le acceseze. Aceasta semnifica predarea la casuta postala a consumatorului sau comerciantului, de unde acesta la randul sau o poate vizualiza si analiza.

    Daca dispozitiile legale impun ca informatia sa fie prezentata sau pastrata in forma sa originala, aceasta cerinta este indeplinita cand sunt intrunite in mod cumulativ urmatoarele conditii: exista garantia integritatii informatiei, asigurata prin respectarea standardelor nationale in domeniu, din momentul in care a fost generata (art.10 alin.1 lit a din Lege), mesajul este semnat utilizandu-se semnatura electronica extinsa a emitentului (lit b) iar informatia poate fi imediat furnizata si prezentata la cerere.

    In art.10 alin.2 din Lege se arata ca destinatarul comerciant actioneaza pe riscul propriu, daca a stiut sau ar fi trebuit sa stie, in concordanta cu practicile comerciale curente (daca este comerciant) sau ca urmare a folosirii procedurilor convenite expres cu emitentul (daca e consumator), ca informatia continuta intr-un mesaj electronic a fost alterata in timpul transmiterii sau prelucrarii sale. Prevederea nu se aplica asadar consumatorilor, realizand inca o masura de protectie a acestora, discriminarea fiind justificata de diferenta de putere economica a partenerilor.

CONCLUZIE

Reglementarea detaliata a contractului incheiat prin mijloace electronice permite deja utilizarea acestuia in tranzactiile comerciale. Avantajele evidente oferite consumatorilor (ne referim in special la dreptul de denuntare unilaterala a contractului) il recomanda spre o intensa utilizare ulterioara.