UPDATE: Au apărut noi situații în care conducătorii de vehicule vor fi verificați pentru consumul de alcool sau de droguri și cazuri noi de radiere din oficiu
Apare obligația verificării suplimentare a conducătorilor de vehicule (inclusiv căruțași sau bicicliști) la existența unor indicii privind consumul de alcool sau droguri și alte două noi situații de radiere din evidență a unui vehicul, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea - în situația în care înmatricularea a fost suspendată timp de nouă luni pentru nesolicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate și când înmatricularea a fost suspendată timp de trei ani. Acestea sunt doar două dintre modificările apărute recent, printr-o amplă ordonanță.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Una dintre modificările importante decise prin OUG 84/2024, care se aplică deja, este reglementarea, în Codul rutier, a unor situații obiective în care polițistul va fi obligat să testeze suplimentar conducătorii de vehicule. Concret, polițiștii vor verifica suplimentar coducătorii în cazul în care:
în vehicul sunt identificate recipiente cu alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive;
persoana figurează în evidențele poliției pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a fost condamnată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, pentru consumul de alcool sau de alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație, pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, pentru orice infracțiune legată de traficul și consumul ilicit de droguri sau produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Totodată, prin noua ordonanță sunt introduse două noi situații de radiere din evidență a unui vehicul, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea. Mai precis, se va radia un vehicul atunci când înmatricularea a fost suspendată timp de nouă luni pentru că noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul legal și când înmatricularea a fost suspendată timp de trei ani. Radierea vehiculelor istorice se va face la 10 ani de la suspendarea înmatriculării.
Noua ordonanță aduce modificări și în legătură cu evaluarea psihologică și stabilește că aceasta se face pentru a certifica capacitățile psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, precum și că, în situațiile în care se constată apariția unor simptome ce pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule, medicii trebuie să trimită șoferii la o nouă evaluare psihologică.
De asemenea, e de notat apariția posibilității sancționării șoferilor care conduc agresiv în baza înregistrărilor audio-video (ori doar video) făcute de alți participanți la trafic.
Apare mecanismul de relocare a vehiculelor staționate regulamentar atunci când măsura e necesară pentru efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local, intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre, instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică, fără a afecta drepturile conducătorilor auto.
Prevederile referitoare la semnarea procesului-verbal de constatare a unei contravenții s-au modificat și ele, astfel încât în cazul în care anumite situații au fost surprinse cu ajutorul mijloacelor audio-video din dotarea polițiștilor, să nu mai fie nevoie de semnătura unui martor.
În fine, se simplifică atât procedura comunicării procesului-verbal, cât și cea de afișare a acestuia, în cazurile în care ele sunt înregistrate cu mijloace audio-video.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (10)