Alături de alte două noi situații în care se vor radia automat din evidență vehiculele, Codul rutier stabilește acum, după cum apare într-o ordonanță recentă, că și vehiculele istorice vor fi radiate din oficiu, dar doar dacă au înmatricularea suspendată de mai mult de 10 ani. Citește articolul
Apare obligația verificării suplimentare a conducătorilor de vehicule (inclusiv căruțași sau bicicliști) la existența unor indicii privind consumul de alcool sau droguri și alte două noi situații de radiere din evidență a unui vehicul, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea - în situația în care înmatricularea a fost suspendată timp de nouă luni pentru nesolicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate și când înmatricularea a fost suspendată timp de trei ani. Acestea sunt doar două dintre modificările apărute recent, printr-o amplă ordonanță. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus săptămâna asta în dezbatere publică un proiect de ordin ce conține viitoare prevederi privind procedurile legate de înmatricularea, înregistrarea, radierea și eliberarea autorizațiilor de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Adaptarea procedurilor existente e necesară în contextul în care, în ultima perioadă, au apărut mai multe schimbări legate de înmatricularea, înregistrarea, radierea vehiculelor sau emiterea unor documente pentru acestea. Potrivit proiectului, termenul pentru soluționarea cererilor de înmatriculare este stabilit la 20 de zile lucrătoare, iar procesele de înmatriculare și radiere vor putea fi efectuate online, inclusiv programarea, trimiterea documentelor și plata taxelor, eliminând necesitatea deplasării la ghișeu. Citește articolul
Un proiect de ordonanță de urgență propus dezbaterii publice de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prevede introducerea a două noi situații în care un autoturism poate fi radiat din circulație. Odată cu intrarea în vigoare a acestor prevederi, o mașină neînmatriculată mult timp va fi radiată din circulație în mod automat. Citește articolul
Drumurile pe care trebuie să le facă acum la autorități cei interesați să vândă ori să cumpere, să înmatriculeze sau să radieze o mașină vor fi de domeniul trecutului, după ce o platformă informatică prevăzută într-o ordonanță publicată joi în Monitorul Oficial va deveni operațională. Astfel, prin intermediul viitoarei platforme se vor putea încheia contractele de vânzare a vehiculelor și se vor putea transmite către autorități toate actele necesare înregistrării la Fisc, dar și înmatriculării sau radierii din circulație a unui vehicul. Citește articolul
Începând cu 2 martie 2023, și polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pot da amenzi în cazul nepreschimbării permisului sau talonului auto ori neradierii vehiculului deținut în termenul legal, dar și pentru deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate, potrivit unei ordonanțe apărute în februarie. În plus, deținătorii de mașini pot primi acum, până la eliberarea certificatului de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare cu valabilitatea de cel mult o lună. Citește articolul
În mod normal, cartea de identitate a vehiculului (CIV) este cerută de autoritatea de înmatriculare pentru orice operațiune specifică, adică inclusiv pentru radierea din circulație. Totuși, cei ce au pierdut documentul și vor să radieze mașina înscrisă în acesta o pot face și în absența cărții de identitate, printr-o procedură specială stabilită de Registrul Auto Român (RAR). Mai exact, aceștia trebuie să anuleze cartea de identitate a vehiculului în baza de date a RAR. Citește articolul
De ceva vreme, la vânzarea mașinii, foștii proprietari au posibilitatea de a-și recupera parțial banii plătiți pe asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), așa cum se întâmplă, de altfel, și-n cazul rovinietei. Pentru asta, cei interesați trebuie să se adreseze companiei la care au încheiat polița RCA. Citește articolul
Legislația privind înmatricularea și radierea vehiculelor ar putea suferi modificări majore, astfel încât cei interesați să-și înmatriculeze mașina să o poată face mai rapid și cu mai puține drumuri la autorități. Una dintre măsurile luate în calcul este trecerea activităților de înmatriculare și radiere a vehiculelor de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), așa cum e acum, la Registrul Auto Român (RAR), după cum apare într-un proiect de lege care, pentru că nu a fost dezbătut în termenul legal, a trecut tacit de Senat. Citește articolul
După cumpărarea unui autoturism, conform Codului rutier, noul proprietar este obligat să înmatriculeze vehiculul pe numele său în termen de 30 de zile pe baza actelor primite de la vânzător. Totuşi, dacă noul proprietar nu va înmatricula vehiculul şi nu îl va înregistra pe numele lui, vânzătorul va continua să figureze ca fiind proprietar pe maşina vândută şi, astfel, va primi pe adresa şi numele său amenzile înregistrate pe numărul respectiv de înmatriculare. Citește articolul