Alături de alte două noi situații în care se vor radia automat din evidență vehiculele, Codul rutier stabilește acum, după cum apare într-o ordonanță recentă, că și vehiculele istorice vor fi radiate din oficiu, dar doar dacă au înmatricularea suspendată de mai mult de 10 ani.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Vehiculele istorice pentru care există mențiunea corespunzătoare în rubrica „Observații” a certificatului de înmatriculare vor fi radiate, din oficiu, de către autorități dacă suspendarea înmatriculării este mai veche de 10 ani, potrivit OUG 84/2024, aplicabilă deja.
De fapt, noua ordonanță introduce două noi situații de radiere, din oficiu, a unor vehicule, prevederile privind vehiculele istorice fiind o extensie a uneia dintre ele.
Mai precis, se radiază automat vehiculele a căror înmatriculare a fost suspendată timp de nouă luni pentru că noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate și cele a căror înmatriculare a fost suspendată, în celelalte cazuri prevăzute de lege, timp de trei ani.
În plus, Codul rutier stabilește acum că, în termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului din oficiu, autoritatea competentă va informa titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal în legătură cu această operațiune.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)