În primul rând, șoferii vor putea fi sancționați pe baza unei înregistrări audio-video sau video primite de la un alt participant la trafic, respectiv pe baza înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane, dar doar dacă în imagini sunt surprinse manevre agresive.
Mai exact, ordonanța prevede că „polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice (...) și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 541 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”.
La articolul 541, Codul rutier se referă la comportamentul agresiv în trafic, prin care se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către șoferi a uneia dintre următoarele manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Astfel, cei ce au fost martori ai unui comportament agresiv în trafic vor putea încărca înregistrarea ce conține evenimentul rutier, făcută cu camera de bord sau cu telefonul, de pildă, pe un site web (în ordonanță se vorbește despre "platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice"). Sesizarea va trebui făcută poliției rutiere pe raza căreia a avut loc presupusa încălcare a regulilor rutiere.
Așadar, măsura nu are aplicabilitate imediată, deoarece e nevoie de dezvoltarea sau adaptarea unei platforme informatice.
Pentru a fi considerată validă și luată în seamă de polițiști, o înregistrare video va trebui să aibă:
- extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde manevrele agresive percepute de participantul la trafic;
- data și ora când au fost surprinse manevrele agresive;
- locul ori elemente de natură să conducă la identificarea locului unde au fost surprinse manevrele agresive;
- vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
- semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care au fost surprinse manevrele agresive, relevantă pentru constatarea contravenției.
Această măsură urmărește „implicarea societății civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier, pentru a consolida gradul de disciplină în trafic”, după cum apare în motivarea apariției acesteia.
Șoferii, sancționați și în baza filmărilor camerelor de supraveghere
De asemenea, polițiștii vor avea dreptul de a prelucra datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean sau local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează și, dacă este cazul, în baza lor să aplice sancțiuni șoferilor.
În aceste cazuri se va verifica eventuala încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau în cazul prezenței în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, ori care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
Posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice vizează:
- limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
- interdicția sau restricția de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
- semnificația culorii roșii a semaforului;
- trecerea la nivel cu calea ferată;
- interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
- depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerile la nivel la calea ferată.
Comentarii articol (23)