Poșta Română a lansat un nou serviciu, numit MyCash, creat pentru a simplifica procesul de colectare, depozitare și transfer al numerarului, direct în conturile bancare ale clienților. Acesta permite companiilor sau oricărui client persoană juridică, să depună numerar în orice oficiu poștal, care apoi este transferat electronic în contul bancar al clientului.
Conform unui comunicat de presă al instituției, MyCash permite depunerea de numerar la oricare dintre cele aproximativ 5.000 de subunități poștale ale Poștei Române, atât în zonele urbane cât și în cele rurale. Acest lucru oferă o acoperire teritorială vastă și acces ușor pentru companii în gestionarea tranzacțiilor în numerar.
Serviciul MyCash este menit să asiste companiile în respectarea legislației referitoare la plățile și încasările în numerar, oferind o metodă sigură pentru tranzacții financiare și poate fi o facilitate utilă pentru firmele care manipulează frecvent numerar.
Conform comunicatului instituției, de la lansarea serviciului, în noiembrie 2023, MyCash a înregistrat, în cele aproximativ 5.000 de oficii deschise în țară, depuneri de aproape 4 milioane de lei.
Comentarii articol (0)