Scopul enunțat al proiectului de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerulul Finanțelor este de a armoniza, clarifica și completa cadrul legal existent, cu intenția de a îmbunătăți funcționarea și dezvoltarea pieței de capital, sens în care sunt propuse o serie de modificări ale legislației aflate în vigoare în momentul de față, dar și sporirea autorității ASF.
Restricționarea accesului la pagini web neautorizate
Una dintre cele mai notabile modificări propuse este revizuirea unor prevederi aplicabile regimului contravențional și sancționatoriu pentru corelarea sa cu alte legi din domeniul pieței de capital ce fac obiectul proiectului de act normativ, pe care le vom prezenta mai jos.
Astfel, Ministerul propune introducerea de prevederi referitoare la combaterea publicității înșelătoare și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul ASF. Includerea acestor prevederi are ca scop reducerea impactului negativ al activității desfășurate de unele entități de atragere de investitori în vederea efectuării de operațiuni cu instrumente financiare pe piața de capital din România, prin utilizarea de mijloace de comunicare la distanță (internet), fără a deține o autorizație din partea ASF, care va putea cere restricționarea accesului de pe teritoriul României a website-urilor acestor entităţi neautorizate.
Referitor la acest subiect, Maria Gabriela Horga, vicepreședinte Sector Instrumente și Investiții Financiare din cadrul ASF a declarat că: ”una dintre propuneri vizează dreptul Autorității de Supraveghere Financiară de a bloca paginile online ale entităților neautorizate de către ASF prin care se oferă servicii de investiții. O asemenea prevedere este importantă în contextul intensificării încercărilor de fraude financiare online, prin lansarea de afirmații false care vizează determinarea cetățenilor să ofere sume de bani. De altfel, ASF desfășoară deja o campanie de conștientizare referitoare la reclamele înșelătoare care au invadat rețelele de socializare. ASF nu face recomandări de investiții, nu solicită transferuri de fonduri și nu intermediază recuperări de sume pierdute în investiții anterioare! Pentru a-i apăra pe cetățeni, avem nevoie de pârghii suplimentare”.
Documentul modifică reglementările existente în momentul de față cu privire la o serie largă de entități active pe piața de capital și a investițiilor:
Societăți pe acțiuni de investiții
Modificările propuse includ redefinirea investitorilor instituționali, prin includerea în această categorie a investitorilor profesionali, facilitând, astfel accesul IMM-urilor la finanţarea de către aceste entităţi, care pot fi societăți de asigurare, instituții financiare autorizate, de credit etc.
De asemenea, societățile pe acțiuni de investiții (SAI), dar și Administratorii de fonduri de investiții alternative (AFIA) vor fi obligați să încheie contracte de mandat pe o perioadă de maxim patru ani pentru membrii structurilor lor de conducere. În plus, aceste entități vor trebui să întocmească anumite proceduri de lucru, de întocmirea și respectarea cărora va depinde autorizarea lor de către ASF.
Autorități locale
Nici autoritățile locale nu scapă nevizate de modificările dorite de ASF și transpuse în proiectul de ordonanță, astfel încât emiterea de obligațiuni municipale urmează să fie posibilă numai cu aprobarea acestei instituții, care, mai mult, va putea suspenda obligația de lansare a ofertelor publice de preluare obligatorii.
În plus, proiectul propune introducerea posibilității aplicării unei sancțiuni cu avertisment în cazul constatării săvârșirii unor fapte contravenționale cu gravitate redusă și creșterea cuantumului limitelor amenzilor în cazul nerespectării legislației în domeniul abuzului pe piață.
Societăți de investiții financiare
O altă modificare este instituirea de prevederi privind durata mandatului acordat directorilor în cadrul Societăților de servicii de investiții financiare (SSIF), depozitarului central, operatorului de piață și contrapărții centrale. Prin aceste propuneri, se instituie obligația acestor entități de a încheia un contract de mandat pentru o perioadă de maximum patru ani.
De asemenea, este propusă revizuirea termenului de finalizare a achizitiei unei participații calificate într-o SSIF, prelungind acest termen de la 60 de zile la șase luni. Modificarea are în vedere faptul că entitatea reglementată poate fi emitent, iar achiziția este dependentă în timp de oferta de acțiuni existente pe piață la vânzare.
O altă schimbare importantă este exercitarea de către BNR a atribuțiilor de reglementare, autorizare, supraveghere și control în legătură cu prestarea de servicii și activități de investiții de către instituțiile de credit cu instrumente din aria de competență a BNR.
În sfârșit, se propune revizuirea regimului contravențional și sancționatoriu, în sensul alinierii/armonizării măsurilor contravenționale și sancționatorii impuse prin Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare cu cele de la nivelul altor legi aplicabile în domeniul pieței de capital.
Fonduri de investiții alternative
Una dintre cele mai notabile modificări este introducerea de prevederi referitoare la condițiile în care se realizează cesiunea titlurilor de participare pentru toate tipurile de Fonduri de investiții alternative (FIA), inclusiv posibilitatea cesiunii titlurilor de participare și în alte cazuri decât cel al procesului de lichidare a FIA.
Astfel, este propusă introducerea de prevederi potrivit cărora operațiunile de returnări de capital în scopul reducerii capitalului social ale unui FIA pot fi efectuate o singură dată în cursul unui exercițiu financiar, în limita a maximum 5% din capitalul social sau, ca excepție, de mai multe ori în cursul unui exercițiu financiar cu respectarea unei limite maxime anuale de 10% din capitalul social, dacă sunt îndeplinite anumite cerințe cumulative.
O altă modificare importantă este introducerea de prevederi potrivit cărora Fondurile de investiții cu structură (FIAS) poate efectua operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exercițiu financiar în limita a maximum 10% din capitalul social, cu respectarea anumitor condiţii.
Proiectul de ordonanță aduce și completarea cadrului legal incident FIAS cu dispoziții specifice privind dreptul acționarilor acestora care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale, de a se retrage din societate şi de a solicita răscumpărarea acțiunilor lor de către societate, în cazurile/condițiile expres prevăzute.
În plus, sunt introduse prevederi referitoare la posibilitatea unui Fond de investiții alternative cu plasamente (FIAIP) încadrat într-o categorie prevăzută de lege de a solicita autorizarea în vederea încadrării într-o altă categorie de FIAIP prevăzută de acest act normativ.
Fonduri de compensare a investitorilor
În ceea ce privește Fondurile de compensare a investitorilor (FCI), una dintre cele mai importante modificări propuse este aceea a revizuirii unor dispoziții privind modalitatea de determinare a contribuțiilor participanților. Propunerea are în vedere precizarea expresă în cuprinsul Legii 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor a faptului că, prin reglementările ASF, dar și prin procedurile FCI se vor stabili inclusiv aspecte privind modalitatea de determinare și colectare a contribuțiilor participanților.
Mai mult, ministerul propune introducerea de prevederi privind flexibilizarea mecanismului de acoperire a cheltuielilor de administrare în cazul în care Fondul nu dispune de suficiente resurse financiare.
O altă modificare importantă este asigurarea unei administrări a Fondului în ceea ce privește numărul membrilor Consiliului de administrație (CA) similar modalității de administrare a Fondului de Garantare a Asiguraților (în sensul creșterii numărului de la trei la cinci membri) și, totodată, asigurarea reprezentativității tipurilor de participanți la fond, inclusiv instituțiilor de credit.
Între noile prevederi se numără și aceea a introducerii de dispoziții privind numirea, prin ordin al guvernatorului BNR, a membrului desemnat de BNR în Consiliul de Administrație al FCI, pentru acuratețea exprimării și corelării cu legislația aplicabilă băncii centrale.
În final, este propusă și revizuirea condițiilor privind studiile și experiența membrilor CA al FCI, respectiv introducerea unei experienţe profesionale în domeniul bancar sau nebancar de minimum 10 ani în cazul absolvenților de studii universitare în alte domenii decât cel economic sau juridic.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de ordonanță de urgență trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.