ACCES GRATUIT
Creștere a costurilor cu forța de muncă, pe trei ani de scădere a productivității. Se păstrează diferența business față de non-business. O comparație cu statele UE
Costul orar al forței de muncă a crescut în 2023 cu 16,1% – în termeni reali – față de aceeași perioadă din 2022, conform datelor publicate de Eurostat, ajungând la 11 euro pe lună.
Articolul continuă mai jos
Analizat în contextul ultimlor 3 ani, de la criza pandemiei încoace, ritmul de creștere al costului muncii s-a accelerat în 2023, în condițiile în care productivitatea muncii a scăzut cu 3%, comparativ cu anul precedent. Iar în primele două luni din 2024, productivitatea muncii a continuat să scadă, pe fondul unei încetiniri a avansului economic din primul trimestru.
În ultimii trei ani, doar în 2021 s-a consemnat o creștere a productivității muncii în industrie (singura care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie), însă doar din cauza efectului de bază, fiind anul de după pandemie, în 2020 productivitatea reducându-se cu peste 4%.
Pe lângă inflația industrială, creșterea costului cu forța de muncă pe fondul scăderii productivității înseamnă o presiune suplimentară pe inflație, pentru că toate aceste costuri, coroborate, se duc în prețuri.
Creșterea costului forței de muncă – situația europeană. Și salariul în euro pe oră în fiecare țară
De altfel, creșterile costurilor cu forța de muncă în statele ECE a fost pe linie cu două cifre. O situația – între 2008 și 2023, pe statele UE, mai jos:
În UE, cu 11 euro/oră, România se plasează pe penultimul loc, după Bulgaria cu 9,3 euro/oră.
Citește integral articolul pe
www.cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)