Anul acesta, alegerile prezidențiale au fost stabilite, în vară, pentru 24 noiembrie. În cazul alegerilor prezidențiale, dacă niciunul dintre candidați nu are majoritatea de voturi, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidați de la primul tur. În cazul acestor alegeri, votul poate fi dat atât în țară, cât și în străinătate, în anumite condiții.
Mai întâi de toate,
HG 756/2024 este actul normativ ce stabilește data alegerilor prezidențiale:
“Se stabilește ziua de duminică, 24 noiembrie 2024, ca dată a alegerilor pentru Președintele României din anul 2024”.
Apoi, în
Legea 370/2004 putem găsi regulile ce se aplică la alegerile prezidențiale. Astfel, în cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea în primul tur, se organizează
al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Al doilea tur de scrutin se va organiza la două săptămâni distanță de primul, respectiv în 8 decembrie.
Recent a fost stabilit, prin
HG 1.061/2024, și programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea președintelui țării în 2024.
Data-limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul
formularului online, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, este stabilită de hotărârea recentă pe 24 septembrie.
Pe 25 octombrie începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale, urmând ca în 23 noiembrie, ora 7:00, să se încheie. Până pe 6 noiembrie, autoritățile trebuie să stabilească sediile secțiilor de votare din străinătate.
În 22 (între orele 12:00-21:00)
și 23 (între orele 7:00-21:00)
noiembrie vor avea loc alegerile în străinătate.
În schimb,
în țară, primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc
24 noiembrie, între 7:00 și 21:00. În cazul în care la ora 21:00 se mai află în afara sediului secției de votare alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot, alegerilor se pot prelungi până, cel mai târziu, la 23:59.
Pentru că este foarte probabil să existe și un al doilea tur de scrutin, în 29 noiembrie va începe campania electorală asociată acestuia, care se va încheia pe 7 decembrie.
Al doilea tur al alegerilor din străinătate va începe pe 6 decembrie, în timp ce scrutinul din țară va avea loc pe
8 decembrie.
Potrivit legii, se poate vota în baza unui act de identitate, care poate fi cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, iar, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.
Comentarii articol (0)