Cum muți medicii de colo-colo? Efectele unei legi promovate anul acesta

În aprilie 2024, 46 de parlamentari (în principal de la PNL, dar și PSD și UDMR) prezentau Senatului o propunere legislativă prin care doreau să facă mai ușoară mutarea medicilor dintr-o unitate primiri urgențe într-alta. Fără o abordare clară, fără norme de aplicare și fără a specifica criteriile pe care se bazează această mutare a medicilor, o atare lege, care a ajuns, până la urmă, în Monitorul Oficial, riscă să creeze abuzuri în teritoriu. 

Schimbarea legislativă vine în ajutorul zonelor unde nu sunt îndeajuns medici la UPU prin trimiterea unora din altă parte prin:

• suplimentarea numărului de posturi de medici în unitățile primiri urgențe (UPU) din spitalele regionale sau județene pentru a sprijini UPU din alte județe acolo unde este deficit de medici de specialitate;
• asigurarea componentei operative medicale pentru misiunile de salvare specifice ale Salvamontului în misiunile de salvare, dacă este nevoie.

Consiliul Legislativ a avizat negativ propunerea devenită ulterior lege, iar, mai apoi, Consiliul Economic Social (CES) a dat și el un aviz nefavorabil. Avizele negative care țin atât de modul de redactare al legii, dar și de scopul modificărilor vizate nu au împiedicat comisiile nici de la Senat, nici de la Camera Deputaților să ofere avize favorabile pe bandă rulantă. La Comisiile de Sănătate a existat un joc de-a modificarea proiectului, prin includerea serviciilor de ambulanță, dar la Camera Deputaților s-a renunțat și varianta votată a fost cea inițială, cea prezentată Senatului.

Legea 265/2024 schimbă Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (temelia întregului sistem), care mai degrabă creează un cadru de funcționare al sistemului fără a intra în particularități. Modul de organizare al spitalelor este reglementat prin ordin de ministru, făcând obiectul legislației secundare de specialitate. 

Diferența fundamentală este că legislația primară setează cadrul, aceasta se modifică în conformitate cu ideologia politică a parlamentarilor, în timp ce legislația secundară trebuie să includă o urmă mai adâncă de tehnocrație. Acest lucru previne un abuz de putere din partea Parlamentului, dar și oferă loc acelor specialiști din ministere și autoritățile statului să intervină pe aria lor de expertiză. În Decizia CCR nr. 494/2013 s-a arătat că Parlamentul nu poate interveni oriunde și oricum, ci trebuie să respecte principiul separării puterilor în stat.

Cum a fost motivată legea

În expunerea de motive care a însoțit propunerea devenită Legea 265, parlamentarii constată supra-aglomerarea UPU/CPU din cauza „preferinței pacienților pentru intervenții mai rapide“, dar și din cauza deficitului de personal. Anul trecut, șeful Spitalului Județean Giurgiu a suferit un AVC din cauza stresului acumulat. Problema sistemului de sănătate este bine-cunoscută: supraaglomerare spitalelor, în timp ce medicina de prevenție nu există sau este sub-dimensionată în teritoriu. Localități întregi nu au cabinete sau centre de permanență, așa că oamenii sunt forțați să se ducă la spital și, pe această cale, ajung la UPU.

Problema supraaglomerării UPU poate fi atribuită mai multor factori, dintre care cel mai pregnant rămâne lipsa resursei umane în Sănătate. După diverse calcule, deficitul din piață ar fi de cel puțin 50.000 de lucrători, iar în teritoriu se simte cel mai presant. Anul trecut, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște lipea anunțuri de angajare pe stâlpii din București.

Dacă ne uităm în graficul de mai jos vedem raportul dintre numărul de medici și populația rezidentă în județ. În Iași, Cluj, Timișoara și București (exclus din grafic) situația este bună. Doar că dacă ne uităm în Prahova, Suceava sau Bacău este dezastru: în Prahova la aproape 700.000 de oameni sunt 715 medici.

Numărul mic de medici în anumite zone duce la supraaglomerarea sistemului din cauză că nu sunt îndeajuns pentru a face față cererii din partea pacienților. Pentru a opri exodul medicilor, creșterea etapizată a salariilor din aparatul bugetar reglementat prin Legea 153/2017 s-a întâmplat dintr-odată pentru personalul medical. Brusc, în 2018, s-au primit toate cele patru măriri de 25% pe care restul de bugetari le-au primit etapizat (afectate și de înghețările din pandemie).

Salariile mai atractive i-au menținut în sistem, iar numărul mare de participanți la examenul  de rezidențiat - 6.243 înscriși în sesiunea din noiembrie 2024 – confirmă interesul pentru profesie. Problema rămâne în continuare distribuirea acestora în județe, iar în ciuda apetitului ridicat pentru profesie, zonele din urbanul mic sau din mediul rural se vor confrunta în continuare cu un deficit. Diferențele salariale nu sunt majore, cu toții urmează aceeași grilă, doar la sporuri poate fi diferit în urma negocierii cu conducerea. Chiar și așa, urbanul mare oferă mai multe posibilități care-i țin pe viitori medici aici.

Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților a recomandat aprobarea propunerea legislativă, iar Comisia pentru muncă și protecție socială a dat un aviz favorabil. Până acum totul pare bine, mai ales că s-a identificat o nevoie, dar s-a oferit și o soluție. 

Trebuie să ne întoarcem însă la CES, dar și la Consiliul Legislativ - două organe de temelie în funcționarea Parlamentului. CES-ul a dat un aviz negativ, deoarece nu este specificat în proiectul de lege cui se subordonează personalul UPU atunci când desfășoară o acțiune în beneficiul unui alt spital județean. Consiliul Legislativ, de-asemenea, a avizat negativ din cauza că există deja prevederi similare într-un Ordin al ministrului sănătății (1706/2007). 

Problema este că Parlamentul dorește introducere în lege a ceva ce este reglementat de fapt de Ministerul Sănătății printr-un ordin. Fiecare organ își are propriul rol, iar Parlamentul poate oferi soluții prin legi, doar că nu la toate problemele. Experții din Ministerul Sănătății sunt acolo cu un anumit scop și au o percepția mai bună asupra problemelor din practică și soluțiilor fezabile.

Intenția este nobilă, iar expunerea de motive arată situația deficitară din UPU, unde nu sunt îndeajuns de mulți medici pentru a face față situației. Intenția, totuși, nu poate să justifice crearea unei ambiguității legislative. Ordinul din 2007 se referă la mutarea în același județ, iar legea, la alte județe, lucru ce ar duce la o confuzie. Cum se poate soluționa? Așa cum spune și Consiliul Legislativ, se poate dispune modificarea Ordinului 1706 al ministrului sănătății. Pe această cale se scapă și de confuzie, dar rămânem cu o întrebare: sub autoritatea cui vor fi acești medici detașați?

Cu această întrebare rămânem și astăzi după aprobarea legii, iar riscurile la care vor fi supuși anumiți medici sunt ridicate. Având în vedere o lipsă de criterii obiective, dar și a unei proceduri clare prin care să fie aprobată mutarea acestora, măsura poate fi folosită pentru a disciplina. Nu există nici măcar o limită de unde ar putea fi trimiși aceștia cât mai departe, ceea ce face posibilă o situație de mutare de la București la Oradea.

Poate Oradea are nevoie de medici la UPU, iar Bucureștiul are îndeajuns încât ar putea să ofere, doar că problema în fapt este lipsa resursei umane în teritoriu. Mutarea de colo-colo nu va rezolva problema fundamentală ci va crea alte imbalansuri de putere, în care un medic poate nu se înțelege cu conducerea unității și ajunge să fie mutat în altă parte pe motive că „există deficit”.