ACCES PREMIUM
De ce premium?
e-Factura B2G: Din ianuarie, facturile pentru achiziții publice trebuie să conțină codurile CPV stabilite la nivel european
Atunci când vine vorba de operațiuni realizate în baza unor contracte de achiziții publice, achiziții sectoriale și concesiuni de lucrări/servicii, emitenții sunt obligați să includă pe facturile transmise în e-Factura, de la 1 ianuarie 2025, codurile CPV stabilite printr-un regulament european dedicat.
Articolul continuă mai jos
Schimbarea legată de
e-Factura este inclusă în
OUG 138/2024 (art. I, pct. 1, art. XXV), care a adus recent
multiple modificări fiscal-contabile. Aceasta are legătură cu achizițiile și concesiunile din cadrul
relației business to government (B2G), în cazul cărora trebuie folosite de-acum codurile speciale CPV.
„În facturile emise pentru operațiunile realizate în baza unor contracte de achiziții publice, de achiziții sectoriale, de concesiune de lucrări și de concesiune de servicii, precum și, după caz, contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității se înscriu, în mod obligatoriu, codurile CPV corespunzătoare prevăzute în nomenclatorul de referință în domeniul achizițiilor publice (...)”, scrie în ordonanță, prevederea urmând să intre în vigoare din
1 ianuarie 2025.
Mai precis, este vorba de un regulament european (
nr. 2.195/2002) pentru
vocabularul comun privind achizițiile publice - „Common Procurement Vocabulary”, de unde vine și abrevierea „CPV”. Practic, fiecare bun/serviciu care poate face obiectul unui contract de achiziție/concesiune are un cod CPV alocat, care trebuie inclus și pe facturile B2G transmise în e-Factura.
Inițiatorii n-au motivat concret necesitatea includerii acestei informații în facturile emise în relația B2G, ci doar au precizat că această obligație era necesară pentru că nu exista anterior în cadrul legal al sistemului e-Factura.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)