Noi prevederi legislative privind drepturile copiilor

Guvernul a aprobat un proiect de Lege privind ratificarea Conventiei asupra relatiilor personale care privesc copiii, adoptata la Strasbourg la 15 mai 2003. Prin semnarea Conventiei, Romania va dispune de un instrument juridic de lucru foarte util pentru promovarea interesului si a drepturilor copiilor.

Conventia introduce in dreptul international privat o schimbare de terminologie, termenul de "vizita" fiind inlocuit cu cel de "relatii personale". Sintagma "relatii personale" este definita ca sedere a copilului, limitata in timp, la o persoana cu care copilul nu locuieste de obicei sau intalnirea dintre copil si acea persoana. De asemenea, prin relatii personale se intelege orice forma de comunicare intre copil si acea persoana sau furnizarea oricaror informatii cu privire la copil de catre acea persoana sau invers.

Comitetul de experti in dreptul familiei care a elaborat proiectul Conventiei a considerat aceasta inlocuire termenului de "vizita" cu cel de "relatii personale" ca fiind adecvata, intrucat recunoaste drepturile copiilor.

Potrivit prevederilor Conventiei, copilul si parintii sai au dreptul de a obtine si de a intretine relatii personale constante, iar aceste relatii nu pot fi restranse sau excluse decat in interesul superior al copilului.

Actul normativ defineste copilul ca persoana cu varsta mai mica de 18 ani, cu privire la care o hotarare referitoare la relatiile personale poate fi pronuntata sau executata intr-un stat parte.

Conventia recunoaste nevoia copiilor de a intretine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, precum si cu alte persoane fata de care acestia au dezvoltat legaturi de atasament: bunicii, fratii sau surorile, in masura in care acest lucru nu contravine interesului superior al copilului.

Astfel, pot fi instituite relatii personale intre copil si alte persoane decat parintii sai, care au cu acesta legaturi de familie. Statele parti sunt libere sa extinda aceasta dispozitie si la alte persoane, iar acolo unde s-a facut acest lucru statele pot decide in mod liber ce tip de relatie personala se aplica.

Un copil are dreptul, exceptand cazul in care ar fi in mod evident contrar interesului sau superior, sa primeasca orice informatie relevanta, sa fie consultat si sa-si exprime opinia. Opiniilor, dorintelor, precum si sentimentelor constatate trebuie sa li se acorde atentia cuvenita.

Atunci cand sunt solutionate litigii in materie de relatii personale, autoritatile judiciare trebuie sa ia toate masurile adecvate pentru a se asigura ca cei doi parinti sunt informati despre importanta pe care acestea o au pentru copil si pentru fiecare din ei. De asemenea, autoritatile judiciare incurajeaza parintii si celelalte persoane care au legaturi de familie cu copilul sa ajunga la invoieli pe cale amiabila in ceea ce priveste relatiile personale cu acesta, in special prin recurgerea la medierea familiala si la alte metode de solutionare a conflictelor. Inainte de a lua o hotarare, autoritatile judiciare se asigura ca dispun de informatii suficiente, in special din partea titularilor raspunderii parintesti, pentru a decide in interesul superior al copilului si, atunci cand este cazul, trebuie sa obtina informatii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.

Statele parti iau toate masurile necesare pentru a se asigura ca hotararile privind relatiile personale sunt puse in executare.

La terminarea vizitei sau pentru a impiedica deplasarea ilicita a copilului, autoritatile judiciare care au pronuntat o hotarare privind relatiile personale pot adopta anumite masuri pentru a asigura, in masura posibilului, atat executarea hotararii, cat si inapoierea copilului, in cazul in care acesta a fost plecat. Acest aspect poate fi pus in practica, de exemplu, cerand persoanei care solicita relatii personale sa-si depuna pasaportul, sa ofere garantii financiare sau reale si alte masuri.

Daca masurile asiguratorii sau garantiile urmeaza sa fie puse in aplicare intr-un alt stat parte, autoritatea judiciara dispune, de preferinta, acele masuri asiguratorii si acele garantii susceptibile sa fie executate in acel stat parte.

Fiecare stat parte desemneaza o autoritate centrala care sa exercite functiile prevazute de Conventie in cazul relatiilor personale transfrontaliere. In Romania, Ministerul Justitiei este autoritatea centrala pentru exercitarea functiilor in cazul relatiilor personale transfrontaliere. Desemnarea Ministerului Justitiei ca autoritate centrala se notifica Secretariatului General al Consiliului Europei.

Obligatiile care revin autoritatilor centrale din statele parti:
- coopereaza intre ele si promoveaza cooperarea intre autoritatile centrale competente, inclusiv autoritatile judiciare, pentru indeplinirea obiectivelor Conventiei;
- in vederea facilitarii punerii in aplicare a prezentei Conventii, comunica reciproc, la cerere, informatii privind legislatia lor interna despre raspunderea parinteasca, inclusiv relatiile personale, precum si orice alta informatie mai detaliata in legatura cu masurile asiguratorii si cu garantiile;
- iau toate masurile adecvate pentru a descoperi locul in care se afla copilul;
- asigura transmiterea de cereri de informatii emanand de la autoritatile competente si privind aspecte de drept sau de fapt in legatura cu procedurile aflate in curs;
- se informeaza reciproc in legatura cu dificultatile care pot sa apara cu ocazia aplicarii Conventiei si fac tot posibilul in vederea inlaturarii obstacolelor in aplicarea acesteia.

Atunci cand, la sfarsitul unei perioade de relatii personale transfrontaliere, inapoierea copilului nu s-a efectuat, autoritatile competente trebuie sa asigure, la cerere, inapoierea imediata a acestuia. Daca este cazul, aplica dispozitiile incidente ale instrumentelor internationale, dispozitiile de drept national si, daca este potrivit, pune in aplicare masurile asiguratorii si garantiile prevazute eventual de hotararea privind relatiile personale.

O hotarare privind inapoierea copilului va fi pronuntata, in masura in care este posibil, in termen de sase saptamani de la data cererii privind inapoierea acestuia.

Cu exceptia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat parte se angajeaza sa nu pretinda solicitantului nici o plata pentru orice masura luata in numele sau de catre autoritatea centrala a acestui stat.