ACCES PREMIUM
De ce premium?
Pentru dividendele distribuite fără să fie plătite în 2024, impozitul trebuie declarat și achitat până la 27 ianuarie
Pentru dividendele (inclusiv cele interimare) distribuite persoanelor fizice sau juridice în cursul anului 2024, dacă plata lor efectivă nu s-a făcut până la 31 decembrie 2024, impozitul aferent trebuie declarat și achitat până la 27 ianuarie 2025, potrivit Codului fiscal. În contextul majorării impozitului de la 8% la 10%, amintim că, pentru dividendele interimare distribuite în 2024, cota rămâne de 8%.
Articolul continuă mai jos
Conform articolului 97 din
Codul fiscal, calcularea, reținerea și plata
impozitului pe veniturile din dividende trebuie făcută de către persoana juridică până la data de 25 a lunii următoare celei în care dividendele ajung la
acționari, asociați sau investitori.
Însă, în cazul dividendelor
distribuite în 2024 fără să fie plătite efectiv până la finalul anului respectiv, termenul de achitare a impozitului este data de
27 ianuarie 2025. Declararea se face, până la aceeași dată, prin formularul 100.
„Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor reprezentând câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare de către acționari/asociați/ investitori. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor/câștigurilor obținute ca urmare a deținerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende/câștig se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat”, scrie în lege.
Atenție! Impozitul se majorează de la 8% la 10% începând cu dividendele distribuite după 1 ianuarie 2025, așa cum s-a stabilit prin OUG 156/2024. Totuși, se prevede în mod expres că, pentru
dividendele interimare distribuite deja în 2024,
impozitul nu se recalculează la regularizarea de început de 2025, ci rămâne la 8%.
Aceeași regulă este valabilă și atunci când vorbim de dividende distribuite de o persoană juridică pentru o altă
persoană juridică, așa cum stabilește articolul 43 din Codul fiscal.
„O persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol. (...) Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. Prin excepție (...), în cazul în care dividendele distribuite, potrivit legii, nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende aferent se plătește, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat următor anului în care s-a aprobat distribuirea dividendelor”, este precizat în Codul fiscal.
Regula de declarare și plată a impozitului pentru dividendele distribuite fără să fie plătite în anul distribuirii
se aplică inclusiv dividendelor interimare, așa cum au confirmat specialiștii și autoritățile.
Important! Dacă s-au făcut distribuiri trimestriale în 2024, este obligatorie
o regularizare prin situațiile financiare anuale ce se întocmesc la început de 2025. În acest fel, societatea capătă imaginea financiară exactă a anului 2024 și află dacă se pot distribui sume suplimentare din profit sau dacă o parte din dividendele interimare distribuite trebuie restituită.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)