avocatnet.ro 
Cazul , pentru care CEDO a dat Hotărârea din 9 iulie 2024 (cauza I.M.P. împotriva României), se referă la o plângere împotriva României a reclamanteise referă la o plângere împotriva României a reclamantei, o femeie născută în anul 1943, privind lipsa unei evaluări complete a handicapului său și o pretinsă discriminare, ceea ce a dus la privarea de dreptul la un asistent personal și, implicit, la o reducere drastică a autonomiei sale personale.
Reclamanta a invocat Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la respectarea vieții private, în contextul unei aprecieri incorecte a severității handicapului reclamantei de către autoritățile române. Ea a susținut că această apreciere incorectă a condus la imposibilitatea de a beneficia de un asistent personal.
Femeia, o văduvă pensionară, suferea de demență Alzheimer cu disfuncții cognitive severe. Curtea a reținut, în ceea ce o privește, că evaluările medicale indică o capacitate de conversație redusă, dificultăți de concentrare, hipomnezie, disfuncție executivă severă și necesită sprijin constant pentru activități de bază.
Problema judecată a fost reprezentată de refuzul autorităților române de a acorda reclamantei statutul de persoană cu "handicap grav care necesită un asistent personal", în ciuda constatărilor medicale care atestau dependența sa severă și deteriorarea stării de sănătate.
Reclamanta a susținut prin intermediul apărătorilor săi că evaluarea handicapului său a fost efectuată exclusiv pe baza documentelor medicale, mai degrabă decât printr-o evaluare directă recentă, că instanțele interne nu au luat în considerare în mod adecvat deteriorarea gravă a stării sale.
Instanțele naționale la care s-a făcut referire (Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Cluj) au decis că scorul GAFS (Global Assessment of Functioning Scale - o scală de evaluare utilizată în domeniul psihiatriei și psihologiei pentru a evalua starea generală de funcționare a unei persoane) al reclamantei trebuia să fie mai mic de 20 pentru a avea dreptul la un asistent personal.
Prin urmare, judecătorii români au respins argumentele reclamantei referitoare la necesitatea sprijinului pentru activitățile cotidiene, considerând că această dependență este specifică gradului grav de handicap, fără a presupune acordarea asistentului personal.
În motivarea sa, CEDO a constatat că autoritățile interne nu au făcut ceea ce era rezonabil pentru a garanta protecția efectivă a dreptului reclamantei la respectarea vieții private.
De asemenea, CEDO a subliniat că evaluarea autorităților s-a concentrat excesiv pe scorul GAFS, fără a lua în considerare în mod adecvat situația generală, atât medicală, cât și socială a reclamantei. Mai mult, Curtea a constatat că autoritățile nu au propus nicio modalitate practică alternativă pentru a-i asigura reclamantei sprijinul constant de care avea nevoie.
În consecință, CEDO a dispus ca statul român să plătească reclamantei, în trei luni de la rămânerea definitivă a deciziei, 10.000 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, și 1.800 euro pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit.
Atenție, această hotărâre a CEDO creează un precedent pentru viitoarele cazuri similare din România și din alte state membre ale Consiliului Europei, putând fi invocat în instanță de către cei aflați într-o situație asemănătoare.
Comentarii articol (0)