Toate societățile din România au obligația de diligență privind recunoașterea incidenței sancțiunilor internaționale în relațiile lor comerciale

Articol scris de Anca Pușcașu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și Alexandra Grădinaru, Avocat al Țuca Zbârcea & Asociații

Cele mai cunoscute sancțiuni internaționale sunt cele adoptate împotriva Rusiei în ultimii ani. Astfel, în contextul războiului din Ucraina, Uniunea Europeană (UE) a creat unul dintre cele mai complexe sisteme de sancțiuni, direcționate spre slăbirea capabilităților economice și militare ale Rusiei. Din 24 februarie 2022 și până în prezent, Consiliul Europei a adoptat 16 pachete de sancțiuni în domenii privind comerțul, propaganda mass-media și relațiile diplomatice, precum și sancțiuni punctuale, împotriva persoanelor fizice sau juridice.

Până la adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 135/2024 (OUG 135/2024) la data de 4 decembrie 2024, de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale (OUG 202/2008), cadrul legislativ din România nu permitea respectarea riguroasă a dispozițiilor privind sancțiunile adoptate prin regulamente UE de directă aplicare. Noile modificări legislative urmăresc acoperirea acestor neajunsuri și armonizarea legislației naționale cu cea a UE, impunând un standard ridicat de monitorizare și implementare a sancțiunilor.

OUG 135/2024 urmărește, printre altele, rezolvarea conflictului negativ de competență existent între instituțiile însărcinate cu soluționarea cererilor privind sancțiuni internaționale, implementarea unui sistem eficient de autorizare a derogărilor, recunoașterea sistemelor de supraveghere specială instituite de alte state pentru deblocarea activităților economice și înăsprirea sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor actului normativ. Nu în ultimul rând, actul normativ introduce noi obligații atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

A. Obligația generală de diligență și de înștiințare a autorităților

Înainte de modificarea OUG 202/2008 în decembrie 2024, doar așa-zisele „entități raportoare” reglementate de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor erau obligate să stabilească dacă relațiile lor comerciale implică persoane sau bunuri supuse unui regim de sancțiuni, în sarcina celorlalte persoane existând o simplă obligație de înștiințare a autorităților în cazul în care iau la cunoștință despre persoane, bunuri sau tranzacții sancționate.

În acord cu standardele europene, modificarea legislativă impune acum în sarcina tuturor persoanelor fizice, juridice, precum și a entităților fără personalitate juridică din România o obligație de a depune toate diligențele necesare pentru a se asigura că, în desfășurarea activității lor specifice, este respectat regimul sancțiunilor internaționale. În plus, acestea au obligația de a raporta autorităților măsurile implementate. 

OUG 202/2008 preia astfel obligații deja instituite prin regulamentele de sancțiuni adoptate de UE. 

În ceea ce privește modul de aducere la îndeplinire a obligației de diligență, legea trimite la „ghidajele emise de autoritățile internaționale”, ceea ce include răspunsurile și indicațiile emise de Comisia Europeană pentru interpretarea regulamentelor de sancțiuni.

În concret, Comisia recomandă operatorilor economici să efectueze o evaluare calibrată pe specificul activității lor și având în vedere expunerea la riscuri conexe. Fiecare operator trebuie să ia în considerare modelul de afaceri individual, zonele geografice în care își desfășoară activitatea, particularitățile clienților și evaluarea riscurilor aferente în ceea ce privește clienții. Cu titlu de exemplu, un due diligence poate consta, în particular, în verificarea beneficiarilor de fonduri sau resurse economice pe baza listelor de sancțiuni internaționale, a conținutului media negativ (precum diferite știri și informații apărute în presă care dovedesc controlul unei persoane sancționate asupra unei societăți), și monitorizare continuă a partenerilor de afaceri care prezintă un risc ridicat.

Mai mult, pentru a putea proba îndeplinirea acestei obligații și a exclude o eventuală răspundere pentru încălcarea regimului sancțiunilor, o persoană trebuie să demonstreze că nu a avut niciun motiv rezonabil să suspecteze că acțiunile sale ar încălca actele normative incidente.

B. Obligația de înghețare a fondurilor și resurselor economice

Dacă înainte de modificările aduse prin OUG 135/2024, persoanele care aflau despre existența situațiilor care impuneau înștiințarea sau raportarea în sensul legii erau obligate să suspende orice activitate în legătură cu persoana, bunul sau tranzacția sancționată și să alerteze autoritățile competente pentru acestea din urmă să procedeze la înghețarea fondurilor ori resurselor economice, OUG 202/2008 impune acum tuturor persoanelor să efectueze chiar ele însele acest demers. 

Cu alte cuvinte, în situația în care un operator economic ia cunoștință despre faptul că partenerul contractual ori bunurile în legătură cu care tranzacționează fac obiectul unor sancțiuni internaționale, acesta trebuie să „înghețe” orice resursă economică a persoanei sancționate, respectiv bunul sancționat, în măsura în care se află în controlul operatorului economic. În concret, o astfel de „înghețare” poate însemna, de exemplu, abținerea de la plata unei facturi emise de persoana sancționată, chiar dacă acea factură nu este contestată comercial, deoarece respectiva suma de bani poate fi considerată „resursă economică” din perspectiva regimului sancțiunilor.

C. Obligația de instituire a procedurilor de monitorizare

Pentru a asigura respectarea cu strictețe a regimului sancționator unional, articolul 18 alin. (4) din OUG 202/2008 impune acum „entităților supravegheate” obligația de a adopta proceduri și sisteme adecvate de monitorizare a situațiilor care intră sub incidența legii. 

Noțiunea de „entitate supravegheată” este neclară, nefiind definită de către legiuitor. Totuși, luând în considerare sensul strict al sintagmei, dar și alte referiri din lege la  „autorităţi cu competenţe de supraveghere”, putem concluziona că este vorba, cel mai probabil, despre entitățile supravegheate de autorități precum Banca Națională a României, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor sau Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Pe de altă parte, recomandarea noastră, pe care o vom relua la final, este ca toate societățile comerciale să adopte astfel de proceduri interne de monitorizare, indiferent dacă sunt sau nu „supravegheate” în sensul legii, în scopul asigurării îndeplinirii obligației de diligență care este aplicabilă tuturor.

D. Sancțiuni

Odată cu adoptarea OUG 135/2024, încălcarea obligațiilor ce incumbă persoanelor fizice, juridice sau fără personalitate juridică constituie contravenții, care se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei (față de reglementarea anterioară, care prevederea un prag maxim de 30.000 lei). Conduitele sancționate sunt, printre altele, următoarele:

• Neîndeplinirea obligației de înștiințare a autorităților competente despre persoane sau bunuri supuse sancțiunilor internaționale;
• Neîndeplinirea obligațiilor de diligență, de instituire a procedurilor de monitorizare, înștiințare periodică a transferurilor de fonduri în afara UE și raportare a măsurilor de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale.

În plus, atragem atenția că până la data de 20 mai 2025, România are obligația de a transpune în dreptul intern Directiva UE nr. 2024/1226 din 24 Aprilie 2024 prin care se urmărește criminalizarea nerespectării sancțiunilor de către toate statele membre.

Pe lângă obligația statelor membre de a asigura urmărirea penală a faptelor care constituie infracțiuni în sensul Directivei UE 2024/1226 (de exemplu, comerțul cu bunuri sau servicii al căror import sau export este interzis sau restricționat sau punerea la dispoziția persoanelor sancționate a unor fonduri sau resurse economice), cu posibilitatea de aplica un prag valoric pentru tranzacțiile sau activitățile cu o valoare mai mică de 10.000 EUR, Directiva propune implementarea unor pedepse de natură penală, astfel:

• Pentru persoane fizice, pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani, la care se adaugă amenda și pedepsele complementare;
• Pentru persoane juridice, amenda cuprinsă între 1% și 5% din cifra de afaceri totală sau între 8 milioane EUR și 40 milioane EUR, la care se adaugă pedepse complementare.

Menționăm că transpunerea Directivei se află pe lista de priorități a Secretariatului General al Guvernului, urmând ca proiectul de lege să fie prezentat în ședința Guvernului până în luna aprilie a anului curent.

E. Recomandări

În dreptul român, obligația de diligență (și prudență) este cunoscută drept obligația de mijloace. Îndeplinirea acestui tip de obligație se apreciază prin raportare la epuizarea metodelor necesare și posibile pentru atingerea rezultatului, precum și prin dovedirea unei conduite prudente din punct de vedere obiectiv, asemeni unui bonus pater familias – tipul ideal de bun gospodar.

Din acest motiv, recomandăm tuturor companiilor mari și mijlocii adoptarea de politici și proceduri interne privind monitorizarea punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale. Atragem atenția că aceste proceduri de monitorizare nu trebuie să fie limitate la clienți și produse comercializate de companii – este de dorit verificarea tuturor partenerilor de afaceri ai companiei.

Complexitatea acestor politici și proceduri este dictată de specificul activității companiei, precum și anvergura acesteia. Cu titlu de exemplu, pentru o societate cu sub 10 angajați care operează doar pe teritoriul României, care are un număr limitat de parteneri de afaceri și oferă servicii care nu intră sub incidența regulamentelor UE, poate fi de ajuns instituirea unor proceduri simple care să impună, de exemplu, o verificare inițială a partenerilor de afaceri cu care aceasta intră în contact.

În schimb, în cazul unei companii cu peste 200 de angajați, cu un obiect de activitate diversificat și  și care are relații comerciale externe însemnate, pe lângă adoptarea unei politici interne mai complexe, sunt recomandate și alte măsuri, cum ar fi sesiuni periodice de training ale personalului, în special pentru angajații din departamentele comerciale, sau implementarea unor proceduri sistematizate de monitorizare continuă a tranzacțiilor, partenerilor de afaceri și bunurilor, după caz.