DiscoverEU este o inițiativă din cadrul Erasmus+ (2021-2027), care își propune să ofere tinerilor de 18 ani o experiență de călătorie ce le va întări sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană (UE). Programul le va permite să exploreze diversitatea Europei, moștenirea și istoria sa culturală, să se conecteze cu tineri din toată Europa și să se descopere pe sine.
Comisia Europeană și Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) vor selecta cel puțin 35.000 de tineri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Tinerii interesați se pot înscrie pe Portalul European pentru Tineret.
Perioada de înscriere va fi deschisă până pe 16 aprilie 2025, ora 12:00 (ora Bruxelles-ului), respectiv 11:00, ora României.
Cei selectați vor primi abonamente de călătorie pentru a explora Europa între 1 iulie 2025 și 30 septembrie 2026, pe o perioadă de maxim o lună. Ca regulă generală, vor călători cu trenul, însă, pentru a asigura accesibilitatea programului, vor fi disponibile și alte modalități de transport, cum ar fi feriboturi și autocare. În cazuri excepționale, când nu există alternative, tinerii vor putea călători cu avionul, asigurându-se astfel că toți tinerii, inclusiv cei din zone izolate sau insule, au oportunitatea de a participa.
Participanții selectați vor primi și un Card European pentru Tineret (EYCA), disponibil pentru activare prin aplicația DiscoverEU Travel, care va oferi reduceri pentru activități culturale, învățare, sport, transport local, cazare, alimentație și multe altele. Cardul va fi valabil timp de un an de la activare.
Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-
să fie născuți între 1 iulie 2006 și 30 iunie 2007 (inclusiv).
-
să completeze corect numărul cărții de identitate (ID), pașaportului sau cărții de ședere pe formularul de cerere online.
-
să fie cetățeni sau rezidenți ai unui stat membru UE sau al unui stat terț asociat programului Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Turcia).
Mai multe informații cu privire la criteriile de eligibilitate pot fi citite aici. De asemenea, cei interesați pot accesa secțiunea de „întrebări frecvente” unde pot afla și ce presupune procedura de selecție, regulile generale ale proiectului, etc.
După înscriere, va urma un test (cu excepția cazului în care aplicați ca grup). Tinerii cu handicap sau alte dificultăți de sănătate vor primi sprijin special pentru a facilita călătoria.
De asemenea, participanții selectați pot călători singuri sau pot fi însoțiți de până la patru prieteni, cu condiția ca aceștia să îndeplinească și ei criteriile de eligibilitate. În acest caz, fiecare prieten trebuie să aplice folosind codul de cerere al persoanei care a fost selectată.
După selecție, agențiile naționale Erasmus+ vor ajuta participanții să se conecteze și să se pregătească pentru călătorie, organizând întâlniri înainte de plecare și întâlniri între călători.
Comentarii articol (0)