Curtea de Justitie in cadrul ordinii juridice comunitare

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene reprezinta institutia jurisdictionala comunitara. Ea este compusa din trei instante: Curtea de Justitie, Tribunalul de Prima Instanta si Tribunalul Functiei Publice, a caror misiune esentiala este de a examina legalitatea actelor comunitare si de a asigura interpretarea si aplicarea uniforma a dreptului comunitar.

Prin intermediul jurisprudentei sale, Curtea de Justitie a stabilit obligatia administratiilor si a instantelor nationale de a aplica integral dreptul comunitar in cadrul sferei lor de competenta si de a proteja drepturile conferite de acesta cetatenilor (aplicarea directa a dreptului comunitar), lasand inaplicabila orice dispozitie contrara din dreptul intern, anterioara sau ulterioara normei comunitare (suprematia dreptului comunitar asupra dreptului national).

Curtea a recunoscut de asemenea principiul raspunderii statelor membre pentru incalcarea dreptului comunitar, care constituie, pe de o parte, un element care consolideaza in mod decisiv protectia drepturilor conferite persoanelor private de catre normele comunitare si, pe de alta parte, un factor care poate contribui la aplicarea mai diligenta a normelor comunitare de catre statele membre. Incalcarile comise de catre statele membre pot astfel da nastere obligatiilor de reparare, care pot, in anumite cazuri, sa aiba repercusiuni grave asupra finantelor publice nationale. In plus, pentru orice neindeplinire de catre statele membre a obligatiilor decurgand din dreptul comunitar poate fi sesizata Curtea, iar in situatia neexecutarii unei hotarari care constata o astfel de neindeplinire, statul poate fi obligat sa plateasca penalitati de intarziere si/sau o suma forfetara.

Curtea de Justitie lucreaza totodata in colaborare cu judecatorul national, instanta de drept comun in domeniul dreptului comunitar. Orice instanta nationala chemata sa solutioneze un litigiu referitor la dreptul comunitar poate si uneori trebuie sa adreseze Curtii de Justitie intrebari preliminare. In acest mod, Curtea este chemata sa dea o interpretare proprie normei de drept comunitar sau sa verifice legalitatea acesteia.

Evolutia jurisprudentei ilustreaza contributia Curtii la crearea unui spatiu juridic care ii priveste pe cetateni, fiind menit sa le protejeze drepturile conferite de legislatia comunitara in diverse domenii ale vietii lor cotidiene.

Principii fundamentale stabilite prin jurisprudenta

In jurisprudenta sa, al carei punct de plecare il reprezinta hotararea Van Gend & Loos din 1963, Curtea a introdus principiul efectului direct al dreptului comunitar in statele membre. Acesta permite cetatenilor europeni sa invoce in mod direct normele juridice comunitare in fata instantelor judecatoresti nationale.

Intreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de marfuri din Germania in Tarile de Jos, trebuia sa plateasca taxe vamale pe care le aprecia ca fiind contrare dispozitiei din Tratatul CEE ce interzice marirea taxelor vamale in cadrul relatiilor comerciale reciproce. Actiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern si normele Tratatului CEE. Fiind sesizata de catre o instanta judecatoreasca din Tarile de Jos, Curtea a solutionat intrebarea prin instituirea doctrinei efectului direct, conferind astfel intreprinderii de transport o garantie directa a drepturilor sale izvorate din legislatia comunitara in fata instantei judecatoresti nationale.

In 1964, hotararea Costa a stabilit suprematia dreptului comunitar asupra dreptului intern. In aceasta cauza, o instanta judecatoreasca italiana solicitase Curtii de Justitie sa stabileasca daca legea italiana de nationalizare a sectorului de productie si de distributie a energiei electrice era compatibila cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina suprematiei dreptului comunitar, intemeindu-se pe specificul ordinii juridice comunitare, menite sa aiba o aplicare uniforma in toate statele membre.

In 1991, in hotararea Francovich s.a., Curtea a dezvoltat o alta notiune fundamentala, si anume aceea a raspunderii unui stat membru fata de persoanele private pentru prejudiciile cauzate acestora prin incalcarea dreptului comunitar de catre respectivul stat. Ca urmare, incepand cu 1991, cetatenii europeni au la indemana o actiune in repararea prejudiciilor impotriva statului care incalca o norma comunitara.

Doi cetateni italieni, care trebuiau sa isi incaseze remuneratiile de la angajatorii lor aflati in faliment, au introdus actiuni invocand abtinerea statului italian de a transpune dispozitiile comunitare care protejeaza lucratorii salariati in cazul insolvabilitatii angajatorului. Fiind sesizata de catre o instanta judecatoreasca italiana, Curtea a precizat ca directiva respectiva urmarea sa confere drepturi persoanelor fizice, drepturi de care acestea au fost private ca urmare a abtinerii statului de a transpune directiva. Astfel, Curtea a deschis posibilitatea introducerii unei actiuni in reparare impotriva statului insusi.

Curtea in viata cetateanului european

Din miile de hotarari pronuntate de Curte, cea mai mare parte, in special cele pronuntate cu titlu preliminar, au in mod vadit consecinte importante in viata de fiecare zi a cetatenilor europeni. Unele dintre aceste hotarari sunt citate in cele ce urmeaza, cu titlu de exemplu, pentru domeniile cele mai importante ale dreptului comunitar.

Libera circulatie a marfurilor
Incepand cu hotararea Cassis de Dijon, pronuntata in 1979, referitoare la principiul liberei circulatii a marfurilor, comerciantii pot sa importe in tarile lor orice produs provenind din alta tara a Comunitatii, cu conditia ca acesta sa fi fost produs si comercializat in mod legal in acea tara si ca niciun motiv imperativ, privind de pilda protectia sanatatii sau a mediului inconjurator, sa nu se opuna importului sau in tara de consumatie.

Libera circulatie a persoanelor
In acest domeniu au fost pronuntate numeroase hotarari.

In hotararea Kraus (1993), Curtea a statuat ca situatia unui resortisant comunitar, titular al unei diplome postuniversitare care a fost obtinuta intr-un alt stat membru si care ii faciliteaza accesul la o profesie sau la exercitarea unei activitati economice, este reglementata de dreptul comunitar, chiar si in privinta raporturilor acelui resortisant cu statul membru de origine. Astfel, daca un stat membru poate conditiona utilizarea acestui titlu pe teritoriul sau de obtinerea unei autorizatii administrative, procedura de autorizare poate avea drept unic scop sa verifice daca titlul a fost eliberat in mod legal.

Dintre hotararile pronuntate in acest domeniu, una dintre cele mai cunoscute este hotararea Bosman (1995), prin care Curtea a statuat, la cererea unei instante judecatoresti belgiene, asupra compatibilitatii dintre regulile federatiilor de fotbal si libera circulatie a lucratorilor. Curtea a precizat ca sportul practicat la nivel profesionist este o activitate economica al carei exercitiu nu poate fi impiedicat de reguli referitoare la transferul jucatorilor sau care limiteaza numarul jucatorilor resortisanti ai altor state membre. Acest principiu a fost extins, prin hotarari ulterioare, la situatia sportivilor profesionisti provenind din tari terte care au incheiat un acord de asociere (hotararea Deutscher Handallbund, 2003) sau de parteneriat (hotararea Simutenkov, 2005) cu Comunitatile Europene.

Libera prestare a serviciilor
O hotarare din 1989 privind libera prestare a serviciilor se referea la situatia unui turist britanic care fusese agresat si ranit grav in metroul parizian. Fiind sesizata de catre o instanta judecatoreasca franceza, Curtea a decis ca, in calitate de turist, cetateanul britanic beneficia de servicii si in afara tarii sale, aflandu-se in sfera de aplicare a principiului nediscriminarii pe motiv de nationalitate inscris in dreptul comunitar. In consecinta, el avea dreptul la aceeasi despagubire precum cea care ar fi putut fi pretinsa de un resortisant francez (hotararea Cowan).

Fiind sesizata de catre instante judecatoresti luxemburgheze, Curtea a statuat ca prevederile nationale care refuza unei persoane asigurate rambursarea cheltuielilor pentru un tratament dentar pe motiv ca a fost efectuat in alt stat membru constituie un obstacol nejustificat in calea liberei prestari a serviciilor (hotararea Kohll, 1998), iar refuzul de a rambursa cheltuielile privind achizitionarea de ochelari din strainatate este considerat un obstacol nejustificat in calea liberei circulatii a marfurilor (hotararea Decker, 1998).

Egalitatea de tratament si drepturile sociale
O stewardesa a introdus o actiune impotriva angajatorului sau pe motiv de discriminare in privinta remuneratiei pe care o incasa in comparatie cu colegii ei de sex masculin care efectuau aceeasi munca. Fiind sesizata de o instanta judecatoreasca belgiana, Curtea a decis, in 1976, ca norma din tratat care impunea principiul egalitatii de remunerare a lucratorilor femei si barbati pentru aceeasi munca are efect direct (hotararea Defrenne).

Interpretand normele comunitare referitoare la egalitatea de tratament intre barbati si femei, Curtea a contribuit la protectia femeii impotriva concedierilor legate de perioada sarcinii. Nemaiputand sa lucreze din cauza dificultatilor legate de sarcina, o femeie a fost concediata. In 1998, Curtea a declarat aceasta concediere contrara dreptului comunitar. Concedierea unei femei in cursul sarcinii pe motiv de absente cauzate de o boala in legatura cu sarcina insasi constituie o discriminare interzisa pe motiv de sex (hotararea Brown).

Pentru a garanta protectia securitatii si a sanatatii lucratorilor, este necesar ca acestia sa beneficieze de un concediu anual platit. In 1999, sindicatul britanic BECTU a contestat legea britanica care priva lucratorii cu contracte de munca de scurta durata de acest drept, pe motiv ca nu era conforma directivei comunitare privind organizarea timpului de lucru. Curtea a conchis (hotararea BECTU, 2001) ca dreptul la concediul anual platit este un drept social conferit de dreptul comunitar in mod direct tuturor lucratorilor si ca niciun lucrator nu poate fi privat de acesta.

Drepturile fundamentale
Apreciind ca respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale ale dreptului pe care este chemata sa le apere, Curtea a contribuit in mod considerabil la imbunatatirea standardelor privind protectia acestor drepturi. In aceasta privinta, ea se inspira din traditiile constitutionale comune statelor membre si din instrumentele internationale de protectie a drepturilor omului, in principal Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat.

Dupa numeroase atacuri teroriste indreptate impotriva agentilor de politie, in Irlanda de Nord a fost introdus dreptul de portarma de catre fortele de politie. Totusi, pentru motive de securitate publica, acest drept nu a fost acordat (pe baza unui certificat eliberat de catre ministerul competent si inatacabil pe cale judecatoreasca) femeilor care lucrau in politie. In consecinta, politia nord-irlandeza nu a mai putut oferi niciun contract de munca cu norma intreaga vreunei femei. Fiind sesizata de catre o instanta judecatoreasca din Regatul Unit, Curtea a decis ca excluderea oricarei puteri de control a judecatorului asupra certificatului unei autoritati nationale se opune principiului unui control judecatoresc efectiv recunoscut fiecarei persoane care se considera lezata printr-o discriminare intemeiata pe sex (hotararea Johnston, 1986).

Cetatenia europeana
In ceea ce priveste cetatenia europeana, care este recunoscuta de Tratat tuturor resortisantilor statelor membre, Curtea a confirmat ca aceasta include dreptul de sedere pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, un resortisant minor al unui stat membru, care are o asigurare medicala si care dispune de resurse suficiente, beneficiaza in egala masura de un astfel de drept de sedere. Curtea a subliniat ca dreptul comunitar nu impune minorului sa dispuna el insusi de resursele necesare si ca refuzul de a acorda in acelasi timp dreptul de sedere mamei sale, resortisanta a unei tari terte, ar priva dreptul de sedere al copilului de orice efect util (hotararea Zhu si Chen, 2004).

In aceeasi hotarare, Curtea a precizat ca, chiar si in cazul in care dobandirea nationalitatii unui stat membru are ca scop obtinerea de catre resortisantul unei tari terte a dreptului de sedere in temeiul dreptului comunitar, un stat membru nu poate restrange efectele acordarii nationalitatii de catre alt stat membru.

http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_cje.htm

Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica