Hotărârea preliminară a CJUE (art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanţa de trimitere, dar numai în privinţa litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
De fapt, hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanţele tuturor statelor membre, fiindcă instanţa care intenţionează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligaţia ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, motivându-şi opinia divergentă şi solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuţie („sesizare de divergenţă”).
Totodată, nerespectarea jurisprudenţei CJUE poate avea drept consecinţă acţiuni în despăgubire ale părţilor aflate în litigiu, îndreptate împotriva statului membru a cărui instanţă a hotărât în cauză. Răspunderea statelor membre pentru încălcarea de către instanţele lor a dreptului comunitar intervine în conformitate cu jurisprudenţa CJUE atunci când
• norma comunitară încălcată urmăreşte să confere drepturi persoanei,
• încălcarea este suficient calificată/caracterizată şi
• între această încălcare şi prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzală nemijlocită.
În conformitate cu jurisprudenţa CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considerată „suficient calificată/caracterizată“ atunci când hotărârea judecătorească încalcă jurisprudenţa CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest.
(Obligaţia judecătorului de a respecta legea şi jurisprudenţa ,
[ link extern ] .
sau
[ link extern ] . )