Înscris în baza deciziei
26/08.01.2013
Organism profesional
Baroul Bucuresti
Descrierea activității consultantului
Sunt avocat pledant de 12 ani, cu experiență în procese penale, contravenționale și civile, de dreptul familiei, drept societar. Abordez fiecare speță cu seriozitate și multă atenție la detalii, oferind clientului variante de strategie precum și evaluări privind șansele de câștig.
Rata de câștig a proceselor pe care le-am instrumentat este una foarte mare și depinde de mulți factori, primul dintre aceștia fiind flerul și experiența practică a avocatului, dar și implicarea necesară a clientului.
Mă ocup și de înființări/modificări firme, iar atestările identității părților, conținutului actelor juridice și darea de data certă în condițiile prevăzute de lege.
Vă stau la dispoziție, așadar, în intervalul orar sus menționat, cu toată priceperea acumulată prin experiență și bunăvoința ce mă caracterizează, pentru apărarea și consolidarea drepturilor dumneavoastră.
Consultațiile le acord cu o programare prealabilă, la nr. De telefon 0744900820.
Pentru angajamente pe litigii, prima consultație este inclusă in onorariul global.
Vă mulțumesc!