Desfiintarea locurilor libere din administratia publica a fost anuntata in luna iunie, cand Guvernul a aprobat OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor masuri privind asigurarea functionalitatii administratiei publice locale, a numarului de posturi si reducerea cheltuielilor la institutiile si autoritatile publice din subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Guvernului ori a ministerelor.
Potrivit actului normativ aflat in vigoare, se vor desfiinta posturile vacante din ministere, institutiile si autoritatile publice aflate in subordinea Guvernului. In urma reorganizarii, numarul total al functiilor de conducere din cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice trebuie sa fie de maximum 12% din numarul total al posturilor aprobate.
De asemenea, actul normativ mai prevede ca zece ministere vor aplica o reducere de 4% a posturilor ocupate.
Printre cele zece ministere se numara si cel al Finantelor, al carui plan de restructurare a intrat in vigoare miercuri.
Guvernul a aprobat Hotararea nr. 514/2013, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 475 din 31 iulie 2013, pentru modificarea si completarea HG nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor.
Proiectul adoptat de Guvern vine ca urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 77/2013, fiind necesara actualizarea legislatiei aflate in vigoare pentru aplicarea dispozitiilor prevazute in ordonanta de urgenta.
Potrivit HG 524/2013, vor fi desfiintate in total 191 de posturi din Ministerul Finantelor, ceea ce reprezinta 12% din numarul total de posturi aprobat pentru aparatul popriu al ministerului. In acest fel, sunt respectate prevederile actuale potrivit carora, in urma reorganizarii, numarul total al functiilor de conducere din cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice trebuie sa fie de maximum 12% din numarul total al posturilor aprobate.
“Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finantelor Publice este de 1.433, exclusiv demnitarii”, mentioneaza documentul.
Inainte restructurare, numarul total de posturi din Ministerul Finantelor era de 1624.
Comentarii articol (0)