Decizia ICCJ nr. 2 din 14 aprilie 2014 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala

Decizia ICCJ nr. 2 din 14 aprilie 2014

(Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala)

Dosar nr. 2/1/2014/HP/P

Corina Michaela Jijiie — presedintele Sectiei penale a inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului Luminita Livia Zglimbea — judecator la Sectia penala Valentin Horia selaru — judecator la Sectia penala — judecator-raportor Rodica Aida Popa — judecator la Sectia penala Sandel Lucian Macavei — judecator la Sectia penala Ioana Alina Ilie — judecator la Sectia penala Mariana Ghena — judecator la Sectia penala Magdalena Iordache — judecator la Sectia penala Sofica Dumitrascu — judecator la Sectia penala Veronica Junger — magistrat-asistent

S-a luat in examinare sesizarea formulata de catre Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala prin incheierea din 18 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 530/303/2013, prin care, in baza art. 475 din Codul de procedura penala, se solicita inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizand aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, respectiv daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu fata de institutia pedepsei.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 274 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de catre presedintele Sectiei penale a inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Corina Michaela Jijiie.
La sedinta de judecata participa doamna Veronica Junger, magistrat-asistent in cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Iuliana Nedelcu, procuror sef al Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.
Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar au fost depuse puncte de vedere primite din partea Universitatii Bucuresti, Universitatii de Vest Timisoara, Universitatii din Craiova si Universitatii din Cluj asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii, precum si raportul intocmit in cauza de catre judecatorul-raportor, domnul Valentin Horia selaru, prin care s-a exprimat opinia ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma in raport cu institutia pedepsei.
De asemenea, precizeaza ca la dosar s-au transmis puncte de vedere din partea curtilor de apel Alba Iulia, Bacau, Brasov, Bucuresti — Sectia a II-a, Cluj, Galati, Constanta, Ploiesti, Pitesti, Targu Mures si Suceava, precum si din partea instantelor arondate Curtii de Apel Ploiesti, in timp ce curtile de apel Craiova, Iasi, Oradea si Timisoara nu au exprimat un punct de vedere.
in acest context, arata ca toate punctele de vedere comunicate — cu exceptia celui sustinut de catre Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti si de Judecatoria Sfantu Gheorghe — au fost in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma in raport cu institutia pedepsei.
Se mai precizeaza ca raportul a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (9) din noul Cod de procedura penala, insa la dosar nu s-au depus puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusa judecatii.
Reprezentantul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat pronuntarea unei decizii prin care problema de drept supusa dezlegarii in cauza de fata sa primeasca urmatoarea rezolvare: „Prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma care trebuie analizata separat in procesul de identificare si aplicare a legii penale mai favorabile, in raport cu institutia pedepsei.”
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, doamna judecator Corina Michaela Jijiie, a declarat dezbaterile inchise, retinandu-se dosarul in pronuntare privind sesizarea formulata.

I N A L T A C U R T E,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
Prin incheierea din 18 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 530/303/2013, in baza art. 475 din Codul de procedura penala, Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala a hotarat sesizarea inaltei Curti de Casatie si Justitie privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizand aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, respectiv daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu fata de institutia pedepsei.

II. Expunerea succinta a cauzei
Prin Sentinta penala nr. 929 din 18 noiembrie 2013, pronuntata de Judecatoria Sector 6 in Dosarul nr. 530/303/2013, s-au hotarat urmatoarele:
in baza art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. c) din Codul penal, a condamnat-o pe inculpata D.M.M. La pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
in temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal a interzis inculpatei drepturile prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a din Codul penal: dreptul de a fi ales si lit. b): dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, pe durata executarii pedepsei.
in baza art. 291 teza a II-a din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) si art. 76 lit. e) din Codul penal, a condamnat pe inculpata D.M.M. la pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
in temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a) teza a 2-a din Codul penal: dreptul de a fi ales si lit. b): dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, pe durata executarii pedepsei.
in baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal a constatat ca infractiunile pentru care a fost condamnata inculpata sunt concurente si, contopindu-le, a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni inchisoare.
in temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal a interzis inculpatei drepturile prevazute de art. 64 lit. a) teza a 2-a din Codul penal: dreptul de a fi ales si lit. b): dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, pe durata executarii pedepsei.
in baza art. 861 din Codul penal a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Bucuresti pe o perioada de 4 ani termen de incercare, stabilit potrivit art. 862 din Codul penal.
in baza art. 71 alin. 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii.
in baza art. 863 din Codul penal a pus in vedere inculpatei sa se supuna masurilor de supraveghere si obligatiilor prevazute de art. 863 alin. 1 lit. a)—d) din Codul penal, respectiv: a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bucuresti; b) sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.
in baza art. 359 din Codul de procedura penala a atras atentia inculpatei asupra prevederilor art. 864 din Codul penal privind revocarea suspendarii sub supraveghere, atentionare ce va fi comunicata in scris acesteia.
in baza art. 348 din Codul de procedura penala a desfiintat, in totalitate, inscrisul falsificat folosit de inculpata, respectiv adeverinta de venit nr. 29/26.06.2006 (fila nr. 40 DUP).
A luat act ca partea vatamata BRD — Groupe Société Générale nu s-a constituit parte civila in cauza.
in baza art. 14 raportat la art. 346 din Codul de procedura penala, cu aplicarea art. 998—999 din Codul civil, a admis actiunea civila formulata in cauza si a obligat inculpata la plata sumei de 32.784,93 lei, reprezentand despagubiri civile, catre partea civila S.C. EOS KSI ROMANIA — S.R.L.
in baza art. 191 din Codul de procedura penala a obligat inculpata sa plateasca in favoarea statului cheltuieli judiciare in suma de 600 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca la data de 27 iunie 2006 inculpata D.M.M. a solicitat un credit de la BRD — S.A. — Agentia Virtutii, iar in acest scop a depus la unitatea bancara adeverinta de venit nr. 29/26.06.2006, din care rezulta, in mod nereal, ca aceasta era angajata la S.C. ELMAD 68 EXIM — S.R.L., incepand cu data de 1 mai 2005, in functia de gestionar si a incasat un salariu net lunar in lunile martie, aprilie si mai 2006 in cuantum de 1.347,00 lei, inscris in baza caruia cererea inculpatei a fost aprobata, fiindu-i acordat un credit de nevoi personale in cuantum de 20.000,00 lei, cu o durata de rambursare de 120 de luni.
impotriva acestei hotarari a declarat recurs, recalificat apel, inculpata, sustinand in principal ca este nevinovata si solicitand achitarea sa, intrucat nu a savarsit infractiunile pentru care a fost trimisa in judecata si condamnata de prima instanta.
La termenul din 18 februarie 2014, aparatorul ales al inculpatei a invederat instantei ca in cauza a intervenit prescriptia raspunderii penale cu privire la infractiunea de inselaciune, termenul de prescriptie fiind calculat conform dispozitiilor relevante din noul Cod penal.
Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala, examinand sentinta atacata fata de chestiunea invocata, ce vizeaza
implinirea termenului de prescriptie speciala a raspunderii penale fata de data comiterii faptelor, avand in vedere si opinia reprezentantului parchetului exprimata la acelasi termen de judecata, a constatat ca solutionarea cauzei depinde de dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept ce vizeaza aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, respectiv daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu fata de institutia pedepsei.
Constatand ca in cauza exista puncte de vedere diferite, in baza art. 475 si urmatoarele din noul Cod de procedura penala, instanta mentionata a sesizat inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a pronunta o hotarare prealabila in vederea dezlegarii de principiu a chestiunii de drept invocate.

III. Punctul de vedere al Curtii de Apel Bucuresti — Sectia I penala cu privire la chestiunea de drept a carei
dezlegare se solicita Curtea a retinut ca in speta inculpata a fost trimisa in judecata si condamnata de catre instanta de fond pentru savarsirea in concurs real a doua infractiuni: cea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din vechiul Cod penal, sanctionata cu o pedeapsa cuprinsa intre 3 ani si 15 ani inchisoare, infractiune pentru care in prezent se prevede o pedeapsa cuprinsa intre 1 an si 5 ani inchisoare potrivit art. 244 alin. (1) si (2) din noul Cod penal, precum si infractiunea de uz de fals prevazuta de art. 291 teza a II-a din vechiul Cod penal, sanctionata in prezent conform art. 323 teza a II-a din noul Cod penal si pentru care, in ambele reglementari, limitele de pedeapsa sunt aceleasi, anume inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Constatand ca, prin raportare la limitele de pedeapsa prevazute de art. 244 alin. (1) si (2) si, respectiv, art. 323 teza a II-a din noul Cod penal, termenul general de prescriptie a raspunderii penale este acelasi, atat conform dispozitiilor art. 122 alin. 1 lit. d) din vechiul Cod penal, cat si potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din noul Cod penal — respectiv 5 ani, Curtea s-a raliat opiniei aplicarii legii penale mai favorabile pe institutii autonome si a observat ca desi legea mai favorabila sub aspectul limitelor de pedeapsa prevazute pentru infractiunea de inselaciune este legea noua, din punctul de vedere al termenului special de prescriptie a raspunderii penale legea mai favorabila este legea veche, care prevede un termen ai scurt in continutul art. 124 din vechiul Cod penal, comparativ cu termenul de prescriptie speciala a raspunderii penale prevazut de art. 155 alin. (4) din Codul penal.
in consecinta, impartasind punctul de vedere exprimat de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, in sensul ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie de drept penal substantial si orice prorogare a termenelor de prescriptie a raspunderii penale sau a momentului implinirii acestor termene trebuie analizata prin prisma principiului aplicarii legii penale mai favorabile, Curtea a considerat ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma, care trebuie analizata distinct fata de institutia pedepsei din punctul de vedere al aplicarii legii penale mai favorabile. Aceasta concluzie s-a impus si ca urmare a necesitatii previzibilitatii conditiilor de exercitare a raspunderii penale la momentul comiterii faptei, instanta considerand ca eventuala aplicare a legii noi (care prelungeste termenul de prescriptie) asupra prescriptiilor in curs constituie o aplicare retroactiva, defavorabila inculpatei.
Curtea de apel a sustinut ca in cazul contrar, al considerarii prescriptiei raspunderii penale ca institutie neautonoma fata de institutia pedepsei, s-ar ajunge la infrangerea principiului neretroactivitatii legii penale mai severe, situatie ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.
Concluzionand in sensul mentionat, instanta de apel a subliniat ca este necesara o aplicare in doua etape a legii mai favorabile, mai intai prin determinarea limitelor de pedeapsa aplicabile potrivit legii mai favorabile (in speta — legea noua), iar apoi, pornind de la maximul astfel determinat, prin identificarea legii mai favorabile in privinta prescriptiei (in cazul de fata, legea veche, care prevede un termen de 7 ani si 6 luni pentru prescriptia speciala).

IV. Punctul de vedere al partii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
In urma comunicarii raportului intocmit in temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedura penala, inculpata D.M.M. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusa judecatii, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

V. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, exceptand opinia contrara exprimata de catre Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti si de catre Judecatoria Sfantu Gheorghe, toate punctele de vedere comunicate de catre instantele nationale au fost in sensul considerarii prescriptiei raspunderii penale ca fiind o institutie autonoma in raport cu institutia pedepsei.
Curtea de Apel Alba Iulia a considerat ca dispozitiile art. 5 din noul Cod penal permit aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, iar prescriptia reprezinta o institutie complet autonoma fata de cea a pedepsei, pornind de la modul in care este definita legea penala in art. 173 din noul Cod penal, text care face referire la „orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege”, si nu la un act normativ anume.
Un argument suplimentar invocat a constat in aceea ca analiza indeplinirii conditiilor prescriptiei se realizeaza in
contextul inlaturarii raspunderii penale, demers care exclude insasi posibilitatea aplicarii unei pedepse.
Curtea de Apel Bacau a precizat ca instantele din circumscriptie au opinat, in majoritate, pentru caracterul
autonom al institutiei prescriptiei raspunderii penale.
S-a considerat astfel ca prescriptia raspunderii penale, institutie de drept penal substantial, trebuie analizata distinct in raport cu celelalte institutii de drept penal, inclusiv cu institutia pedepsei, iar in situatia existenta in speta (infractiune savarsita sub imperiul Codului penal anterior, judecata potrivit normelor cuprinse in Codul penal actual), legea penala mai favorabila este aceea care permite constatarea implinirii termenului de prescriptie sub aspectul limitelor maxime de pedeapsa prevazute pentru infractiunea judecata, dar si a termenelor abstracte de prescriptie sau a termenelor de prescriptie
speciala.
S-a mentionat si punctul de vedere exprimat de catre magistratii din cadrul Judecatoriei Onesti care, achiesand la punctul de vedere exprimat de Curtea Constitutionala in Decizianr. 1.092 din 18 decembrie 2012, in sensul ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie de drept penal substantial, astfel incat orice derogare a termenelor de prescriptie a raspunderii penale sau a prorogarii momentului implinirii acestor termene trebuie analizata din prisma principiului aplicarii legii penale mai favorabile, au considerat ca legile referitoare la prescriptie trebuie sa se supuna regulilor generale care guverneaza aplicarea legii penale in timp,neputandu-se vorbi de o aplicare imediata a legii noi in cazul lor.
Totodata, s-a aratat ca in cadrul circumscriptiei Curtii de Apel Bacau exista totusi si alte doua opinii, care sustin ca prescriptia raspunderii penale nu este o institutie autonoma si, in aceste conditii, criteriul de apreciere privind legea penala mai favorabila va fi cel global.
Opinia majoritara comunicata de catre Curtea de Apel Brasov a fost in sensul ca legea penala mai favorabila trebuie aplicata pe institutii autonome, prescriptia raspunderii penale fiind o asemenea institutie.
Acest punct de vedere a fost imbratisat, in mod unanim, de catre Tribunalul Brasov, Judecatoria Brasov si Judecatoria Covasna, aceasta din urma instanta mentionand si aceea ca este necesara aplicarea in doua etape a legii penale mai favorabile. Astfel, in prima etapa, s-a considerat important sa se determine limitele de pedeapsa aplicabile potrivit legii mai favorabile (sub aspectul pedepsei), iar apoi, pornind de la maximul astfel determinat, sa se procedeze la cea de a doua etapa, anume identificarea legii mai favorabile in privinta prescriptiei, constand in legea care prevede un termen de prescriptie speciala mai scurt, raportat la pedeapsa determinata in prima etapa.
si magistratii din cadrul Judecatoriei Targu Secuiesc au considerat, de asemenea, ca prescriptia raspunderii penale prezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei si au apreciat ca aplicarea legii penale mai favorabile trebuie realizata pe institutii autonome, pe fiecare element al condamnarii, incepand de la continutul constitutiv al infractiunii, pedeapsa principala, pedeapsa accesorie, pedeapsa complementara, individualizarea pedepsei, modalitatea de executare, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei si pana la prescriptie, pluralitatea de infractiuni, starea de recidiva si participatia.
Contrar opiniei majoritare anterior expuse, magistratii judecatori din cadrul Judecatoriei Sfantu Gheorghe au opinat ca institutia prescriptiei raspunderii penale nu reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei.
Opinia Sectiei I penale din cadrul Curtii de Apel Bucuresti — instanta care a formulat sesizarea inaltei Curti de Casatie si Justitie ce face obiectul prezentului dosar — a fost anterior prezentata, punctul de vedere exprimat fiind acelasi cu cel precizat de catre Sectia I penala a Tribunalului Bucuresti, judecatoriile din circumscriptia acestei instante, de catre magistratii din cadrul Tribunalului Giurgiu si al judecatoriilor Giurgiu si Bolintin-Vale, dar si de catre cei din cadrul Tribunalului Ilfov si al judecatoriilor arondate.
Concluzia ca prescriptia raspunderii penale este o institutie care functioneaza autonom fata de sanctiune, nefiind posibila aplicarea criteriului evaluarii globale, a fost exprimata si de catre judecatorii din cadrul Judecatoriei Alexandria.
Cat priveste jurisprudenta Sectiei a II-a penale a Curtii de Apel Bucuresti in materie, se constata ca aceasta s-a conturat in sensul aplicarii globale a legii mai favorabile, institutia prescriptiei raspunderii penale nefiind considerata o institutie autonoma in raport cu institutia pedepsei.
Magistratii Sectiei penale ai Curtii de Apel Cluj au apreciat ca prescriptia raspunderii penale, prevazuta de art. 124 din vechiul Cod penal, ramane constitutionala doar in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.
Opinia judecatorilor din cadrul Curtii de Apel Constanta a fost in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal substantial independenta, care se supune principiului legii mai favorabile.
Magistratii din cadrul Curtii de Apel Pitesti au considerat ca in cazurile aflate in curs de judecata urmeaza sa se aplice legea penala mai favorabila pe institutii autonome, altminteri fiind imposibil de a se atinge, in fiecare caz concret, obiectivul pe care legiuitorul si l-a propus, anume acela de a oferi tratamentul juridic cel mai favorabil celor care se afla in situatia de a beneficia de dispozitiile noului Cod penal.
Din punctul de vedere al acestei curti, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma, ce poate fi aplicata alaturi de celelalte dispozitii privind regimul sanctionatoriu si conditiile de incriminare.
Instantele din circumscriptia Curtii de Apel Ploiesti au comunicat unanim ca institutia prescriptiei raspunderii penale are autonomie in raport cu institutia pedepsei. in acest context, judecatorii Sectiei penale a Tribunalului Prahova, in unanimitate, si-au exprimat punctul de vedere ca, in aplicarea dispozitiilor art. 5 din noul Cod penal, institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma in raport cu institutia pedepsei. Prin urmare, au apreciat ca se impune, intr-o prima etapa, identificarea legii penale mai favorabile prin raportare la limitele de pedeapsa prevazute pentru infractiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, iar apoi, intr-o a doua etapa, trebuie realizata calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale in functie de dispozitiile legii anterioare, art. 124 din vechiul Cod penal fiind mai favorabil decat art. 155 alin. (4) din noul Cod penal.
Opinia majoritara a judecatorilor din cadrul Curtii de Apel Suceava a fost in sensul ca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, punct de vedere sustinut si de catre magistratii din circumscriptia Curtii de Apel Targu Mures, care au precizat ca prin aceasta modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile nu se creeaza o „lex tertia”, deoarece nu este vorba de aplicarea dispozitiilor din doua legi pentru aceeasi fapta. Dimpotriva, aplicarea dispozitiilor vizand pluralitatea sau unitatea de infractiuni ori modalitatea de individualizare a executarii pedepsei este considerata o operatiune autonoma fata de stabilirea pedepsei pentru fapta dedusa judecatii. S-a sustinut astfel ca odata fapta stabilita si pedeapsa aplicata conform uneia dintre legi se poate recurge la institutiile care functioneaza independent din cealalta lege, daca acestea sunt mai favorabile infractorului.
Potrivit punctului de vedere exprimat de magistratii Curtii de Apel Targu Mures, legile referitoare la prescriptie trebuie sa se supuna regulilor generale care guverneaza aplicarea legii penale in timp, astfel ca nu se poate vorbi de o aplicare imediata a legii noi in cazul lor, intrucat dispozitiile privitoare la prescriptie, avand ca posibil efect exonerarea de raspundere a inculpatului, au fost considerate reglementari de drept substantial. S-a mentionat ca prin prelungirea termenului de prescriptie in cazul unor infractiuni comise anterior adoptarii legii care instituie aceasta prelungire are loc o amplificare temporala a dreptului statului de a pedepsi, aspect care incalca prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie.
S-a mai aratat ca, pe de-o parte, potrivit doctrinei, principiul neretroactivitatii presupune imposibilitatea aplicarii legii penale unor fapte comise anterior intrarii in vigoare a legii, iar pe de alta parte, lipsa prescriptiei este o conditie a raspunderii penale si, in baza principiului legalitatii, orice conditie a raspunderii penale trebuie sa fie previzibila la momentul comiterii faptei.
Concluzia exprimata de catre Curtea de Apel Targu Mures a fost similara cu cea prezentata de catre Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala in cuprinsul incheierii de sesizare a inaltei Curti de Casatie si Justitie, in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie care functioneaza autonom fata de sanctiune, astfel ca nu este posibila aplicarea criteriului evaluarii globale, fiind necesara o aplicare in doua etape a legii mai favorabile. Singura rezerva exprimata a privit prescriptia raspunderii penale in cazul infractiunilor de omor si al infractiunilor intentionate urmate de moartea victimei, mentionandu-se ca acestea sunt imprescriptibile si nu pun problema aplicarii legii penale mai favorabile, asa cum s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013.
Si magistratii Curtii de Apel Galati au considerat ca prescriptia raspunderii penale este autonoma fata de norma de incriminare, astfel ca legea penala mai favorabila trebuie aplicata distinct pentru fiecare din aceste institutii.
Curtea de Apel Craiova nu a comunicat un punct de vedere; cu toate acestea, Judecatoria Bals a mentionat ca la nivelul instantei legea penala mai favorabila este aplicata pe institutii autonome, anexand, in acest sens, practica judiciara.
Curtile de apel Iasi, Oradea si Timisoara nu au exprimat un punct de vedere vizand chestiunea supusa dezlegarii.

VI. Opinia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Prin Adresa nr. 484/C/570/III-5/2014 din data de 4 martie 2014, Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii privind aplicarea legii mai favorabile pe institutii autonome, respectiv daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu fata de institutia pedepsei.
Referitor la chestiunea de drept supusa dezlegarii, Ministerul Public a sustinut in cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei (intemeiate pe jurisprudenta si doctrina conturata in materie, astfel cum s-a indicat in notele de subsol) ca, potrivit dreptului intern (inclusiv doctrinei si jurisprudentei majoritare), prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal substantial, caracter reafirmat de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, in motivarea
careia se arata ca „(...) prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal”.
A subliniat ca prin decizia anterior mentionata s-a hotarat ca dispozitiile art. 124 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.
in continuare, referindu-se la faptul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal supusa principiului aplicarii legii penale mai favorabile, Ministerul Public a considerat ca solutia de urmat in cazul conflictului de legi este aceea prevazuta de textul art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, text reflectat in art. 13 din vechiul Cod penal, care stabilea ca in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penala mai favorabila. S-a sustinut astfel ca, ori de cate ori exista norme penale mai favorabile, acestea vor fi aplicabile „fie retroactivand,
fie ultraactivand”.
In legatura cu modul de identificare a legii penale mai favorabile in materie de prescriptie a raspunderii penale,
Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca legea nu prevede criteriile dupa care aceasta va fi determinata, fiind insa unanim acceptat ca vor fi avute in vedere, in compararea legilor succesive, conditiile de incriminare a faptei, conditiile de tragere la raspundere si cele de sanctionare.
De asemenea, a aratat ca desi legea nu contine prevederi privind regulile de folosire a acestor criterii, regula principala rezultata din doctrina si jurisprudenta vizeaza interdictia crearii pe cale judiciara a unei lex tertia.
Cat priveste acceptiunea notiunii de lex tertia, Ministerul Public a mentionat ca este una controversata, existand, pe de-o parte, interpretarea conform careia legea penala mai favorabila va fi aceea care, in ansamblu, are un caracter mai favorabil, indiferent daca, punctual, unele din dispozitiile acesteia sunt mai severe (criteriul aprecierii globale), iar, pe de alta parte, interpretarea contrara sustine ca fiind posibila combinarea dispozitiilor mai favorabile cuprinse in legi diferite, cu conditia ca aceste dispozitii sa priveasca institutii de drept care au o relativa independenta, putand fi aplicate autonom (criteriul aprecierii autonome).
Cu referire la conceptul de institutie autonoma s-a precizat ca prin institutie autonoma nu se intelege o institutie independenta, fara relationare cu alte institutii, ci o institutie unitara, care functioneaza intr-o relativa independenta in raport cu alte institutii. Din aceasta perspectiva, s-a apreciat ca prescriptiaraspunderii penale este o institutie cu caracter autonom, conceputa si reglementata ca o institutie distincta, cu conditii si reguli de functionare proprii, un sistem unitar si coerent care nu poate fi disociat. in plus, avand in vedere ca dispozitiile
referitoare la prescriptie nu pot fi combinate preluand reglementari din legi diferite, de pilda, termenul dintr-o lege si cauzele de intrerupere din alta lege, a sustinut ca legatura prescriptiei cu durata pedepsei prevazuta de lege nu ii neaga autonomia primei, ci ii configureaza anvergura, termenul ramanand un element specific prescriptiei.
Ministerul Public a apreciat ca pedeapsa prevazuta de lege reprezinta un element obiectiv in determinarea termenului de prescriptie a raspunderii penale, ce exprima indirect gradul de pericol social generic al faptei savarsite si ofera posibilitatea evaluarii duratei de timp necesare pentru uitarea faptei si pentru a justifica renuntarea la tragerea la raspundere penala, respectiv pentru a pune capat incidentei legii penale. Astfel, scurgerea timpului — situatia de fapt producatoare de consecinte juridice — este si ramane un element specific exclusiv institutiei prescriptiei, perspectiva din care autonomia sa nu este nicicum infranta.
Reiterand sustinerea potrivit careia prescriptia raspunderii penale este o institutie care functioneaza autonom in raport cu pedeapsa, s-a precizat ca acest caracter permite identificarea si aplicarea legii penale mai favorabile distinct de evaluarea care se realizeaza in privinta limitelor de pedeapsa.
Cat priveste mecanismul identificarii legii penale mai favorabile in materia prescriptiei raspunderii penale, parchetul a considerat ca se contureaza doua etape distincte. O prima etapa presupune identificarea si aplicarea legii penale mai favorabile in ceea ce priveste pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, iar in a doua etapa, pe baza pedepsei legale (maximul special) identificate in prima etapa, se va determina legea penala mai favorabila in ceea ce priveste prescriptia raspunderii penale, fiind avute in vedere si cauzele de suspendare, de intrerupere ale cursului prescriptiei.
Asadar, s-a apreciat ca identificarea legii penale mai favorabile in materie de prescriptie nu se va face potrivit
criteriului aprecierii globale, ci prin aplicarea separata a dispozitiilor din legile succesive privind sanctiunea si, respectiv, prescriptia.
Concluzionand, Ministerul Public a precizat ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma care trebuie analizata separat in procesul de identificare si aplicare a legii penale mai favorabile, in raport cu institutia pedepsei.

VII. Opinia specialistilor consultati
in conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala, a fost solicitata specialistilor in drept penal ai facultatilor de drept din cadrul universitatilor din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Sibiu, Timisoara si Craiova, precum si din cadrul Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane opinia asupra chestiunii de drept supuse judecatii.
Venind in intampinarea solicitarii inaltei Curti de Casatie si Justitie, specialistii in drept penal din cadrul Universitatii Bucuresti, Universitatii de Vest Timisoara, Universitatii din Craiova, Universitatii Babes-Bolyai din Cluj si Departamentului de Drept Penal „Vintila Dongoroz” al Institutului de Cercetari Juridice „Andrei Radulescu” din cadrul Academiei Romane au apreciat, in mod unanim, ca problema de drept a aplicarii legii penale in timp trebuie dezlegata in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma in raport cu pedeapsa, formuland, in acest sens, opinii scrise in extenso, intemeiate pe concluziile studiilor doctrinare si pe jurisprudenta conturata in materie.
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat punctul de vedere al colectivului Facultatii de Drept, semnat de profesorul doctor Florin Streteanu, punct de vedere ale carui principale concluzii vor fi prezentate in decursul acestei decizii.
Universitatea de Vest — Facultatea de Drept a transmis, prin intermediul profesorului doctor Viorel Pasca, o opinie detaliata asupra problemei de drept analizate si a concluzionat ca „aplicarea legii penale mai favorabile institutiilor penale autonome, intre acestea fiind si prescriptia raspunderii penale si a executarii pedepsei se impune, avand in vedere valoarea constitutionala a principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din legea fundamentala. Altfel ar insemna sa se dea valoare retroactiva unor dispozitii penale care agraveaza raspunderea penala, intervenite ulterior savarsirii faptelor incriminate ca infractiuni, or in dreptul penal este admisa doar retroactivitatea legii de dezincriminare, a legilor de amnistie sau de gratiere, toate cu efecte mai favorabile decat cele ale legii in vigoare la data savarsirii infractiunilor”.
Universitatea din Bucuresti a comunicat, de asemenea, un punct de vedere amanuntit referitor la chestiunea de drept supusa dezlegarii, semnat de conferentiar doctor Bogdan Bulai, director al Departamentului de Drept Penal al Facultatii de Drept.
in concluzia materialului transmis se retine ca „institutia raspunderii penale este autonoma fata de institutia pedepsei.
Daca pana la judecarea definitiva a cauzei intra in vigoare o lege noua, care modifica atat limitele de pedeapsa pentru infractiunea respectiva, cat si prevederile referitoare la calculul termenului de prescriptie a raspunderii penale sau intra in vigoare o lege noua care modifica limitele de pedeapsa, iar apoi o alta lege aduce modificari asupra modalitatii de calcul al termenului de prescriptie (nu are importanta ordinea legilor succesive), se va proceda la determinarea separata a legii penale mai favorabile. intr-o prima etapa se va determina legea mai favorabila cu privire la pedeapsa, iar intr-o a doua etapa se va determina legea penala mai favorabila cu privire la prescriptia raspunderii penale. in aceasta a doua etapa, legea penala mai favorabila in cazul prescriptiei raspunderii penale se va determina cu observarea, in cuprinsul unei singure legi, a tuturor dispozitiilor privind institutia prescriptiei penale (durata termenului de prescriptie, intreruperea si suspendarea cursului
prescriptiei)”.
si Universitatea din Craiova a comunicat un punct de vedere asupra problemei de drept deduse interpretarii elaborat de conferentiarul universitar Sebastian Radulescu. in cuprinsul materialului transmis se precizeaza, intre altele: „prescriptia penala este autonoma din punct de vedere functional in raport cu pedeapsa, iar consecinta acestei autonomii este aceea ca legea penala mai favorabila poate fi stabilita distinct pentru fiecare dintre cele doua institutii in parte”. Se mai arata ca: „normele privind prescriptia speciala a raspunderii penale sunt norme de drept substantial, nu norme de drept procesual, ceea ce presupune ca este obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile in aceasta materie, la fel cum este obligatorie si in cazul institutiei pedepsei. Prin urmare, in masura in care o lege penala succesiva este mai favorabila doar in materia pedepsei, iar cealalta lege este mai favorabila doar in materia prescriptiei, pentru respectarea dispozitiilor art. 15 (2) din Constitutia
Romaniei, este obligatoriu sa fie aplicate dispozitiile mai favorabile din cele doua legi, fara a exista pericolul constituirii unei lex tertia”.
Dupa ce s-a mentionat ca „prescriptia penala este autonoma din punct de vedere functional in raport cu pedeapsa, iar consecinta acestei autonomii este aceea ca legea penala mai favorabila poate fi stabilita distinct pentru fiecare dintre cele doua institutii in parte”, in incheiere, s-a amintit faptul ca „insasi Curtea de Casatie in jurisprudenta sa veche a aplicat constant normele mai favorabile privind prescriptia, in ciuda faptului ca la acel moment prescriptia era reglementata de catre Codul de procedura penala, nu de catre Codul penal ca in prezent”.

VIII. Jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale
Prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 124 din Codul penal anterior, astfel cum a fost modificat prin art. l pct. 3 din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (text potrivit caruia prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni daca termenul de prescriptie prevazut la art. 122 din vechiul Cod penal este depasit cu inca o data), Curtea Constitutionala a constatat ca norma legala mentionata este constitutionala in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.
in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate invocate, Avocatul Poporului a sustinut ca dispozitiile art. 124 din Codul penal — astfel cum a fost modificat prin actele normative mentionate — contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor la egalitatea cetatenilor in fata legii si ale art. 15 alin. (2) din legea fundamentala referitor la principiul aplicarii legii penale mai favorabile.
A invederat ca „tratamentul juridic al persoanelor care se afla intr-o procedura judiciara nu este justificat de situatia diferita in care s-ar afla acestia, ci de celeritatea solutionarii cauzei. Un astfel de criteriu exterior conduitei persoanei interesate este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii al cetatenilor, conform caruia la situatii egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Astfel, persoanele care au avut sansa sa se gaseasca sub imperiul art. 124 anterior modificarii, cand termenul de prescriptie prevazut in art. 122 era depasit cu inca jumatate, s-au aflat intr-o situatie net favorabila, dar discriminatorie fata de persoanele care au avut nesansa sa aiba termenul de prescriptie speciala pe reglementarea veche implinit dar, ca efect al prelungirii acestui termen prin Legea nr. 63/2012, sa nu mai opereze pentru ca procedura judiciara (…) este finalizata prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ. Instituirea acestui
tratament diferit in functie de momentul in care instanta de judecata a solutionat cauza nu are, in opinia Avocatului
Poporului, o justificare obiectiva si rezonabila. Asa fiind, un astfel de tratament juridic afecteaza drepturile invinuitilor sau inculpatilor fata de care nu s-a pronuntat deja o hotarare judecatoreasca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, fiind discriminati in raport cu cei pentru care s-au finalizat procedurile judiciare printr-o hotarare judecatoreasca, pana la intrarea in vigoare a legii mentionate, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica, fiind cercetati pentru infractiuni comise in aceeasi perioada (...)”.
in raport cu cele precizate in legatura cu exceptia invocata, Curtea Constitutionala a aratat ca prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal, fiind o cauza de inlaturare a raspunderii penale.
A considerat ca prescriptia are caracterul unei renuntari a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o fapta savarsita, cu conditia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data savarsirii faptei.
Curtea Constitutionala a mentionat ca, potrivit art. 13 alin. 1 din vechiul Cod penal, „in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.”
Totodata, in considerentele deciziei aratate, Curtea Constitutionala a precizat ca, potrivit art. 15 alin. (2) din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, astfel ca, ori de cate ori exista norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivand, fie ultraactivand.
Prin urmare, analizand continutul art. 124 din vechiul Codul penal, Curtea Constitutionala a constatat ca implinirea termenului de prescriptie speciala incepe sa curga, indiferent de cate intreruperi ar interveni, de la data savarsirii faptei si se implineste, in acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevazuta de aceasta. Avand in vedere ca prescriptia speciala este o cauza care inlatura raspunderea penala, s-a considerat, evident, ca implinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabila decat implinirea potrivit legii noi, cata vreme
aceasta din urma a marit intervalul de timp ce poate avea ca efect neaplicarea unei pedepse.
S-a concluzionat ca termenul de prescriptie speciala prevazut de legea veche are valente constitutionale in masura in care ultraactiveaza, aplicandu-se faptelor comise sub imperiul sau si care, in acord cu principiul securitatii juridice, nu au fost judecate definitiv pana la aparitia legii noi, mentionandu-se, totodata, ca termenul de prescriptie speciala prevazut de legea noua este constitutional in masura in care se aplica numai faptelor savarsite sub imperiul noii solutii legislative.
Tot in legatura cu chestiunea de drept supusa analizei, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constitutionala a statuat ca „determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o scrie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. (...). Sunt numeroase situatiile care impun aplicarea legii mai blande, dar pentru care nici Codul penal si nici Codul de procedura penala nu cuprind vreo dispozitie tranzitorie. Acest fapt nu este insa de natura a nega existenta principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, reflectat in art. 13 din Codul penal. Prin urmare, dat fiind rangul principiului statuat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, Curtea constata ca acesta are caracter axiomatic si, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de indeplinirea unor conditii procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor”.
Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea a observat ca aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze.

IX. Jurisprudenta nationala anterioara asupra chestiunii de drept analizate¹
Prin deciziile sale, Curtea de Casatie s-a pronuntat constant in favoarea aplicarii legii penale mai favorabile prin raportare la institutii autonome. Redam, cu titlu exemplificativ, urmatoarele hotarari: — Cas. II, Decizia nr. 2.154/1937: „Se poate face aplicatiunea cumulativa a doua legiuiri in caz de concurs a doua infractiuni, ori de cate ori instantele de fond gasesc ca pedeapsa pentru una din infractiuni este mai mica dupa una din legiuiri, iar pentru cealalta infractiune pedeapsa este mai mica dupa cealalta legiuire.” (apud V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al R.P.R. adnotat, Editura de Stat, Bucuresti, 1948, p. 23, n. 48); — Cas. II, Decizia nr. 4.021/1938: „Desi instanta de apel a aplicat impotriva inculpatului, in ceea ce priveste calificarea faptului si gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsa mai blanda, ea era
indreptatita sa faca in favoarea acestuia, daca a gasit ca merita acest tratament, si aplicatiunea art. 65 din noul cod penal (ref. la suspendarea conditionata, n.ns.) deoarece continea un principiu de drept menit sa duca la usurarea situatiunii inculpatului.” (apudV. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al R.P.R. adnotat, Editura de Stat, Bucuresti, 1948, p. 21, n. 40); — Cas. II, Decizia nr. 677/1938: „Faptul ca inculpatii au fost pedepsiti prin aplicarea dispozitiunilor din Codul penal anterior nu putea sa impiedice aplicarea dispozitiunei de suspendare a executarii din noul cod, intrucat suspendarea din noul cod este o institutiune care functioneaza independent.” (apud N. T. Buzea, Codul penal al R.P.R. adnotat, Editura de Stat, Bucuresti, 1948, p. 272); — Cas. II, Decizia nr. 4.486/1940 — in materia prescriptiei, Curtea de Casatie statua ca, daca instanta de fond a considerat ca „prescriptia prevazuta de fiecare din aceste legiuiri face un tot unitar cu pedeapsa si ca, deci, nu s-ar putea aplica prescriptia din codul penal de la 14 martie 1936 pentru o infractiune pedepsita dupa codul penal din 1865, a interpretat gresit si a violat dispozitiunile art. 5 si 165 c. pen., intrucat niciun text din legiuirea penala nu opreste a se aplica pedeapsa prevazuta de o anumita legiuire si prescriptia din alta legiuire penala” (apud V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al R.P.R. adnotat, Editura de Stat, Bucuresti, p. 27).
Cat priveste jurisprudenta existenta la nivelul instantei supreme dupa intrarea in vigoare a Codului penal din 1968, majoritatea deciziilor la care se face referire in doctrina confirma principiul aplicarii legii penale mai favorabile in raport cu institutiile autonome.
Conform Deciziei nr. 93/1969 a Tribunalului Suprem, „daca infractiunile concurente au fost sanctionate cu amenda potrivit legii penale vechi mai favorabila, este corecta aplicarea regulilor privind concursul de infractiuni potrivit legii penale noi care prevede contopirea pedepselor si nu totalizarea lor ca in legea veche.”
Similar, Decizia nr. 4.044/1970, pronuntata de Sectia penala a Tribunalului Suprem, a statuat: in caz de succesiune a unor legi penale, pentru constatarea situatiei de recidivist sau nerecidivist a unui inculpat, trebuie sa se tina seama de dispozitiile acelei legi potrivit careia termenul care face ineficienta recidiva — termen cuprins intre data executarii pedepsei aplicate pentru prima infractiune si data savarsirii celei de-a doua infractiuni — s-a implinit”. Prin urmare, potrivit acestei decizii, aplicarea legii penale mai favorabile se realizeaza prin raportare la starea de recidiva, in mod independent.

X. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cuprinsul Hotararii din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei (nr. 2)², paragraful 106, ca in Europa si pe plan international s-a consolidat treptat un principiu fundamental al dreptului penal, in sensul aplicarii unei legi penale care prevede o pedeapsa mai ingaduitoare, chiar daca a fost adoptata dupa comiterea infractiunii.
S-a decis ca art. 7 paragraful 1 din Conventie ofera garantii nu numai principiului neretroactivitatii legilor penale mai severe, ci, implicit, si principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile, care se reflecta in regula aplicarii de catre judecator a legii ale carui prevederi sunt mai favorabile invinuitului, daca legea penala in vigoare la momentul savarsirii infractiunii, precum si legile penale ulterioare adoptate inainte de pronuntarea hotararii definitive sunt diferite.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supusa dezlegarii

Aratand ca rolul hotararilor preliminare este acela de a unifica practica judiciara, judecatorul-raportor a subliniat faptul ca, in rezolvarea problemelor de drept cu care a fost sesizata, instanta suprema nu poate face abstractie de existenta unei practici judiciare generale clare si neechivoce, de natura sa creeze previzibilitate in aplicarea legii.
Avand in vedere ca majoritatea covarsitoare a instantelor s-au exprimat in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma in raport cu pedeapsa, observand si faptul ca interpretarea Curtii Constitutionale este o reflectare a dezlegarii date de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea de Justitie a Uniunii Europene problemei aplicarii legii penale in timp, in sensul retroactivitatii legii penale noi doar daca aceasta este mai favorabila persoanei acuzate, judecatorulraportor a subliniat ca si doctrina este majoritara si neechivoca in sensul ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma in raport cu pedeapsa.
Astfel cum a reiesit in urma examenului jurisprudential si doctrinar efectuat, a considerat ca prescriptia raspunderii penale apare ca fiind o institutie de drept penal substantial unitara, careia i se aplica dispozitiile constitutionale si legale privind aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex), institutie de drept care are o functionare autonoma si independenta fata de pedeapsa.
Judecatorul-raportor a invocat in sprijinul concluziilor sale urmatoarele argumente:
Prescriptia, astfel cum este reglementata de dispozitiile art. 121—130 din vechiul Cod penal si, respectiv, ale art. 153—156 si art. 161—164 din noul Cod penal, este o cauza care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii si constituie o institutie de drept penal unitara, „destinata sa asigure constrangerii juridice penale o incidenta si o functionare care sa corespunda scopurilor legii penale si scopurilor pedepsei”.
Faptul ca prescriptia reprezinta o institutie de drept penal substantial nu poate fi negat, acesta fiind optiunea legiuitorului inca de la adoptarea Codului penal Carol al II-lea, iar jurisprudenta si doctrina sustin in mod unanim aceasta realitate: „prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului
procesual penal”.
A considerat ca principiul aplicarii legii penale mai favorabile are, in primul rand, rang constitutional si, in subsidiar, rang legal, asa cum este statuat prin art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, art. 13 din vechiul Codul penal din 1969 si art. 5 din noul Cod penal.
Referindu-se la jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, raportul intocmit in cauza a aratat ca problema de drept a aplicarii legii penale in timp a fost dezlegata in sensul retroactivitatii legii penale noi doar daca aceasta este mai favorabila persoanei acuzate.
Astfel, s-au mentionat argumentele formulate in Cauza Scoppola contra Italiei (nr. 2): Paragraful 109: „(...) Curtea considera ca este necesar pentru a reveni Ia jurisprudenta stabilita de catre Comisie in X contra Germania si afirma ca articolul 7 parag. 1 din Conventie ofera garantii nu numai principiului neretroactivitatii legilor penale mai severe, dar, de asemenea, implicit, si principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile. Acest principiu se reflecta in regula ca daca legea penala in vigoare la momentul savarsirii infractiunii, precum si legile penale ulterioare adoptate, inainte de pronuntarea hotararii definitive sunt diferite, judecatorul trebuie sa aplice legea ale carui prevederi sunt mai favorabile invinuitului” si Paragraful 110: „Curtea reitereaza ca regula privind retroactivitatea prevazute in articolul 7 din Conventie se aplica numai in cazul dispozitiilor care definesc infractiuni si sanctiuni.
Pe de alta parte, in alte cauze Curtea a constatat rezonabila aplicarea de catre instantele nationale a principiului tempus regit actum cu privire la legile de procedura (...) Prin urmare, este necesar sa se stabileasca daca textul care a facut, in cazul de fata, obiectul unor modificari legislative controversate, si anume articolul 442 parag. 2 al Codului de procedura penala, continea prevederi referitoare la dreptul penal substantial si, in special, dispozitii care afecteaza severitatea sentintei.”
Raportul a mai facut referire, intre alte cauze relevante, la constatarea Curtii Europene din Cauza Mihai Toma impotriva Romaniei, in sensul ca fost incalcat art. 7 din Conventie:Paragraful 26: „Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate in jurisprudenta sa in contextul art. 7 din Conventie[a se vedea, mai ales, Kokkinakis impotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, seria A, nr. 260- A; Dragoloniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei, nr. 77.193/01 si 77.196/01, pct. 33—38, 24 mai 2007; Kafkaris impotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139—141, CEDO 2008-...; Sud Fondi S.r.l. si altii impotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105—110, 20 ianuarie 2009; si Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92—109, 17 septembrie 2009). Aceasta reitereaza ca art. 7 din Conventie cere ca o infractiune sa fie clar definita in lege, ca legea sa fie predictibila si previzibila, sa interzica aplicarea retroactiva a legislatiei penale mai punitive in detrimentul acuzatului si sa garanteze aplicarea retroactiva a legislatiei mai favorabile [Scoppola (nr. 2), mentionata anterior, pct. 93 si 109]”.
Paragraful 29: „Dat fiind timpul trecut intre data faptelor si impunerea acestei pedepse, precum si lipsa oricarei actiuni din partea politiei in acest timp, este rezonabil sa se presupuna ca reclamantul a fost linistit gandindu-se ca politia a decis sa nu ii anuleze permisul de conducere.”
Paragraful 30: „in plus, Curtea ia act de faptul ca nu exista nicio mentiune in noua lege cu privire la posibilitatea aplicarii retroactive. in consecinta, reclamantul nu ar fi putut sa prevada ca noua lege i s-ar putea aplica lui”.
Paragraful 31: „Rezulta ca, impunand automat aceasta pedeapsa, la 10 ani dupa ce s-au petrecut faptele, printr-o noua lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritatile (politia si instantele) au inrautatit situatia reclamantului si astfel au incalcat principiul aplicarii neretroactive a legislatiei penale in detrimentul acuzatului.”
In ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, opinia judecatorului-raportor este in sensul ca prin compararea legilor si determinarea celei mai favorabile nu trebuie sa se ajunga la combinarea dispozitiilor mai favorabile din legi succesive — adica la lex tertia, ci legea mai favorabila, in intregul ei, trebuie aleasa dintre legile penale succesive pentru a fi aplicata.

Ca atare, cu privire la institutia prescriptiei, a precizat ca este interzis ca in aplicarea principiului legii penale mai favorabile sa se aleaga termenele de prescriptie dintr-o lege, prescriptia speciala dintr-o alta lege si dispozitiile referitoare la intreruperea prescriptiei dintr-o alta lege. Cum prescriptia este o institutie de drept penal substantial unitara, acesteia ii sunt aplicabile prevederile constitutionale si legale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile in integralitate, adica pentru toate normele cuprinse in textele referitoare la prescriptia raspunderii penale ori la prescriptia executarii pedepsei.
Potrivit doctrinei si practicii inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Constitutionale in materie (in special Decizia de referinta nr. 1.092 din 18 decembrie 2012), s-a conturat concluzia ca in privinta institutiei prescriptiei, „dat fiind caracterul de norma de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispozitii tranzitorii, intrucat, in acord cu art. 15 alin. (2) din Constitutie reflectat in art. 13 din Codul penal, legislatia prevede solutia de urmat in cazul conflictului de legi”.
Precizand in explicarea art. 1 din vechiul Cod penal ca textul foloseste notiunea de lege penala intr-un sens larg, cuprinzand atat normele de drept penal material (substantial), cat si normele de drept procesual, prin mijlocirea carora se asigura tragerea la raspundere penala a infractorilor, a mentionat ca in aceasta notiune sunt cuprinse atat dispozitiile Codului penal (legea generala), cat si dispozitiile penale aflate in legi speciale, iar potrivit art. 141 din vechiul Cod penal din 1969, prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau decrete.
De asemenea, s-a referit la imprejurarea ca, in baza art. 173 din noul Cod penal, prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege.
Considerand deci prescriptia ca fiind o institutie de drept penal material, raportul evidentiaza ca termenele de prescriptie nu sunt termene procedurale, ci substantiale si, astfel, nu se socotesc pe zile libere, ci pe durata lor, intrucat termenele de prescriptie a raspunderii penale constituie, asa cum este si firesc intr-o institutie intemeiata pe trecerea timpului, un element esential in reglementarea acesteia. imprejurarea ca durata termenului de prescriptie se determina prin raportare la limitele prevazute de lege pentru fiecare infractiune nu poate argumenta dependenta institutiei prescriptiei fata de pedeapsa.
In finalul raportului sau, judecatorul-raportor a conchis ca prescriptia este o institutie de drept substantial unitara, autonoma, careia ii sunt aplicabile dispozitiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, solutia contrara reprezentand inlaturarea nepermisa a unei practici judiciare constante si consecvente a inaltei Curti de Casatie si Justitie si lipsind de previzibilitate procesul aplicarii legii penale.
Ca atare, a considerat ca in cazul aparitiei unei legi noi privind prescriptia raspunderii penale, determinarea legii penale aplicabile se face dupa criteriul legii penale mai favorabile, iar daca prin legea noua se modifica si conditiile de incriminare, respectiv limitele de pedeapsa, atunci determinarea legii mai favorabile se face mai intai cu privire la incriminare si sanctiunea decurgand din aceasta si apoi, in raport cu limita maximului special astfel determinat, se analizeaza situatia tranzitorie cu privire la prescriptie, determinandu-se care dintre legile succesive contine dispozitii mai favorabile, prin efectele lor, cu privire la situatia persoanei acuzate in raport cu aceasta institutie autonoma.

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea formulata in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:

A. Cu privire la conditiile de admisibilitate a sesizarii

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului se constata ca in mod legal a fost sesizata inalta Curte de Casatie si Justitie prin incheierea din 18 februarie 2014, pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti in Dosarul nr. 530/303/2013, fiind indeplinite cerintele impuse de dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala.
Astfel, in cauza anterior mentionata, in raport cu sustinerile aparatorului inculpatei D.M.M. formulate la termenul din 18 februarie 2014 privind intervenirea prescriptiei raspunderii penale cu privire la infractiunea de inselaciune savarsita de catre inculpata — termenul de prescriptie fiind calculat conform noilor prevederi legale —, completul de judecata din cadrul Curtii de Apel Bucuresti — Sectia I penala a apreciat ca se contureaza o chestiune de drept nelamurita in legatura cu modul de aplicare a legii penale mai favorabile, respectiv daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu, fata de institutia pedepsei.
Din verificarile efectuate a rezultat si faptul ca inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii asupra chestiunii a carei dezlegare se solicita si, de asemenea, aceasta chestiune nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare. Constatand deci indeplinite conditiile de admisibilitate mentionate de art. 475 din Codul de procedura penala, inalta Curte va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

B. Cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare este solicitata

Pornind de la obiectul sesizarii, constand in dezlegarea modului de aplicare a legii penale mai favorabile in cazul
prescriptiei raspunderii penale, respectiv daca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, inalta Curte de Casatie si Justitie va proceda la analiza semnificatiei notiunilor utilizate, astfel cum acestea s-au cristalizat in contextul dispozitiilor legale aplicabile, doctrinei si practicii judiciare.

1. Cadrul legal al aplicarii legii penale mai favorabile in noul Cod penal

Se observa ca denumirea marginala a textului legal destinat aplicarii legii penale in privinta cauzelor nesolutionate definitiv — art. 5 din noul Cod penal — a fost modificata, prin raportare la denumirea marginala a art. 13 din Codul penal anterior, noua denumire marginala fiind „Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei”. Alin. (1) al textului art. 5 precizeaza ca in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.
Cel de-al doilea alineat al art. 5 introduce o prevedere fara corespondenta in vechiul cod, statuand ca dispozitiile alin. (1) se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca in timpul cand acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile, avand ca efect ultraactivitatea acestor acte normative in privinta situatiilor juridice reglementate la momentul cand erau in vigoare, in ciuda faptului ca acestea si-au incetat activitatea.
Conditiile de aplicare a art. 5 din noul Cod penal privesc, prin urmare, in mod cumulativ, existenta unei situatii tranzitorii, incriminarea faptelor savarsite in legi penale succesive, conditia ca pricina sa nu fi fost solutionata in mod definitiv si, evident, existenta unei legi penale mai favorabile intre legile succesive.³

2. Prescriptia raspunderii penale. Caracterul normelor

Notiunea care se impune a fi deslusita cu prioritate este cea a prescriptiei raspunderii penale, intrucat de la caracterul acesteia, de institutie de drept procedural sau, dimpotriva, substantial, se trage incidenta dispozitiilor art. 5 din noul Cod penal, stiut fiind ca regula mitior lex priveste numai normele dreptului penal substantial, iar nu si normele procesual penale.
Din considerentele Deciziei nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, pronuntata de Curtea Constitutionala⁴, a rezultat ca „prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal”, reprezentand o cauza de inlaturare a raspunderii penale.
Potrivit rationamentului Curtii Constitutionale, astfel cum s-a aratat si in cuprinsul raportului intocmit de catre judecatorulraportor, imprejurarea ca inlaturandu-se raspunderea penala se inlatura si actiunea penala constituie doar un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, de ordin material, al inlaturarii raspunderii penale.
Ca atare, dat fiind caracterul de norme de drept penal material al textelor ce reglementeaza institutia prescriptiei,
confirmat si de catre Curtea Constitutionala prin decizia mentionata, se considera ca in privinta acestei materii nu se impunea instituirea unor dispozitii tranzitorii, intrucat, in acord cu art. 15 alin. (2) din Constitutie reflectat in art. 13 din vechiul Codul penal, legislatia prevede solutia de urmat in cazul conflictului de legi.
Pentru identitate de rationament, avand in vedere si imprejurarea ca modul de reglementare al prescriptiei raspunderii penale prin dispozitiile art. 153—156 din noul Cod penal nu difera de cel stabilit de vechiul Cod penal in art. 121—129, se poate afirma cu certitudine ca prescriptia raspunderii penale este guvernata de norme de drept penal substantial, fiind susceptibila de a beneficia de efectele aplicarii mitior lex.

3. Notiunea de lege penala. Legea penala mai favorabila. Criterii de apreciere

Astfel cum a precizat raportul intocmit in cauza, vechiul Cod penal „foloseste notiunea de lege penala intr-un sens larg, cuprinzand atat normele de drept penal material (substantial), cat si normele de drept procesual, prin mijlocirea carora se asigura tragerea la raspundere penala a infractorilor.”
Potrivit art. 141 din vechiul Cod penal, prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau decrete, iar art. 173 din noul Cod penal prevede ca prin lege penala⁵ se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege.
Interpretarea doctrinara unanim imbratisata este aceea ca notiunea de lege penala este atribuita nu doar unei legi sau altui act normativ, in ansamblul sau, ci si unei simple norme juridice, sub dubla conditie ca aceasta sa aiba caracter penal si, de asemenea, sa fie cuprinsa intr-o lege organica, o ordonanta de urgenta sau un alt act normativ cu caracter general ori cu caracter special care, la data adoptarii sale avea putere de lege⁶.
Redam, in acest sens, argumentele prezentate de profesorul Mihai Adrian Hotca⁷ si considerate temeinice de catre inalta Curte, in sprijinul ideii ca acceptiunea expresiei lege penala este obligatorie pentru judecator: „in materia dreptului penal sintagma lege penala trebuie avuta in vedere in sensul de norma de drept penal (...).
Acceptiunea de mai sus rezulta nu numai din prevederile art. 173 din noul Cod penal, ci si din intreaga economie a normelor penale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv din dispozitiile Legii nr. 187/2012. Luand in considerare dispozitiile art. 173 din noul Cod penal, judecatorul este obligat sa aplice norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, daca este vorba despre dispozitii care reglementeaza institutii penale independente functional (autonome).
De pilda, normele care reglementeaza concursul de infractiuni se bucura de autonomie comparativ cu cele privind limitele sanctiunilor. in practica judiciara, regulile concursului de infractiuni au fost aplicate autonom fata de cele referitoare la incriminarea faptei, ajungandu-se la situatia de a se aplica norme penale din doua legi, fara a fi afectata regula inadmisibilitatii crearii unei a treia legi”.
in legatura cu argumentele anterior invocate, inalta Curte considera ca maniera de aplicare a legii penale mai favorabile in functie de institutii autonome reiese si din formularea art. 9 si 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Odata stabilita incidenta dispozitiilor art. 5 din noul Cod penal in privinta institutiei de drept substantial a prescriptiei raspunderii penale, in continuare, este necesar a se identifica aceea dintre legile penale succesive cu incidenta in situatia tranzitorie care reprezinta legea penala mai favorabila, in functie de o serie de criterii cum ar fi conditiile de incriminare, cerintele privind tragerea la raspundere penala, conditiile de sanctionare sau consecintele condamnarii. in ceea ce priveste etapele in care se va face aplicarea legii penale mai favorabile, se constata ca noul Cod penal face distinctia intre aplicarea acestei legi pana la judecarea definitiva a cauzei si aplicarea sa dupa judecarea definitiva a cauzei.
Alegerea legii mai blande presupune, in principiu, retinerea uneia dintre reglementari cu excluderea absoluta a celeilalte sau celorlalte, nefiind ingaduita combinarea unor dispozitii din fiecare dintre legile succesive si crearea unei lex tertia, mai favorabila inculpatului⁸.

In acest context, retinand ca lex tertia reprezinta o incalcare a principiului legalitatii, intrucat presupune combinarea conditiilor de existenta a unei institutii dintr-o lege cu efectele aceleiasi institutii prevazute in alta lege, inalta Curte apreciaza ca evaluarea caracterului mai favorabil al dispozitiilor referitoare la prescriptie din legile succesive trebuie sa se realizeze in concret, avand in vedere situatia de fapt incidenta in speta, precum si ansamblul dispozitiilor privind prescriptia din legile respective, neputand fi combinate dispozitii mai favorabile referitoare la materia prescriptiei din legi diferite.

Analizand argumentele doctrinare expuse anterior, in partea introductiva a acestei hotarari, privind cele doua interpretari existente in practica in legatura cu aplicarea legii penale mai favorabile — criteriul aprecierii globale si cel al aprecierii autonome — inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca interpretarea care asigura functionalitatea efectiva a legii penale mai favorabile este cea a aprecierii autonome.
Se observa ca aceasta interpretare nu este noua in traditia dreptului penal roman si, in acest sens, instanta face referire la urmatorul comentariu al profesorului Vintila Dongoroz, inclus in lucrarea autorilor G. C. Raescu, H. Asnavorian, Traian Pop, V. Dongoroz s.a., Codul penal „Regele Carol II” adnotat, vol. I, Partea generala, Editura Socec & Co S.A.R., Bucuresti, 1937, p. 10: „Alegerea legii mai blande exclude implicit legea mai severa. Nu este deci ingaduit a se imbina dispozitiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obtine un rezultat si mai favorabil, fiindca aceasta ar insemna crearea pe cale de aplicatiune a unei a treia lege, ceea ce nu este admis. Odata insa fapta stabilita si pedeapsa fixata conform uneia dintre legi, se poate recurge la institutiunile cari functioneaza independent din cealalta lege, daca ele sunt favorabile infractorului.”
in acelasi sens este mentionat comentariul profesorului George Antoniu in Codul penal al RSR comentat si adnotat, Partea generala, Editura stiintifica, Bucuresti, 1972, p. 64: „Se intrevede posibilitatea ca, in alegerea legii penale mai favorabile, unele institutii juridice sa fie privite ca avand independenta relativa in raport cu prevederile care incrimineaza fapta, iar aplicarea dispozitiilor art. 13 din Codul penal sa se faca distinct.”
si profesorul Constantin Bulai a aratat ca „determinarea legii penale mai favorabile trebuie sa se faca in raport cu fiecare institutie care se aplica in mod autonom. De aceea, daca incadrarea faptei s-a facut dupa una din legi, care era mai favorabila, aceasta nu exclude aplicarea dispozitiilor din cealalta lege cu privire la recidiva sau la concursul de infractiuni.”⁹
Conferind continuitate opiniilor exprimate in doctrina care
sustin aplicarea autonoma a legii penale mai favorabile, profesorul Florin Streteanu a mentionat in lucrarea Tratat de drept penal, Partea generala, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, ca „se admite posibilitatea combinarii unor dispozitii mai favorabile cuprinse in legi diferite, atunci cand acestea privesc institutii susceptibile de a fi aplicate autonom”.
in aceeasi directie de interpretare se situeaza si opinia exprimata in lucrarea Drept penal, Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 138, de catre judecatorul conferentiar universitar Lavinia Lefterache: „Nu se creeaza o lex tertia atunci cand dispozitiile de favoare privesc institutii autonome”, dar si de catre profesorul Mihai Adrian Hotca in materialul sau Regula mitior lex in lumina noului Cod penal, in care autorul mentionat sustine ca „dintre cele doua conceptii privitoare la aplicarea legii penale mai blande, preferinta noastra se indreapta spre sistemul aplicarii legii penale mai favorabile, in functie de institutii penale autonome, deoarece solutia aplicarii globale este una excesiva si nelegala, care poate determina situatii inacceptabile”.

4. Caracterul autonom al institutiilor de drept penal. Autonomia prescriptiei raspunderii penale fata de institutia pedepsei

Determinarea institutiilor care pot functiona autonom este o preocupare importanta in practica judiciara penala actuala, datorita necesitatii de a stabili modul de aplicare a legii penale mai favorabile.
in principiu, o institutie autonoma de drept penal presupune o notiune cu o reglementare distincta, unitara, ce nu poate fi disociata si totodata beneficiaza de reguli de functionare proprii, de natura a-i asigura independenta.
Asadar, institutiile autonome sunt institutiile al caror mecanism de aplicare functioneaza separat de incadrare si/sau pedeapsa si ale caror conditii de existenta sunt diferite de faptul juridic fata de care sunt apreciate ca fiind autonome. Efectele institutiilor autonome nu sunt generate de acelasi tip de fapt juridic.
Institutiile autonome in cazul situatiilor tranzitorii create prin abrogarea Codului penal din 1969 si intrarea in vigoare a noului Cod penal se caracterizeaza prin faptul ca:
a) efectele acestor institutii depind de o pluralitate de infractiuni, si nu de unitatea infractionala: recidiva, concurs de infractiuni, pluralitate intermediara;
b) efectele acestor institutii se produc deopotriva atat in cazul unitatii, cat si in cazul pluralitatii de infractiuni: suspendarea conditionata sau sub supraveghere, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, liberarea conditionata, prescriptia executarii sau prescriptia raspunderii, minoritatea, masurile educative, lipsa de pericol social concret a faptei prevazute de legea penala;
c) efectele se produc si cu privire la conduite anterioare faptei incriminate: confiscarea extinsa;
d) efectele se produc si in cazul in care nu se aplica o pedeapsa: masurile de siguranta;
e) efectele se produc cu privire la o pluralitate de acte de executare care, in mod natural, ar reprezenta o pluralitate de infractiuni, dar prin vointa legiuitorului sunt reunite intr-o forma a unitatii legale.
Avand in vedere ca efectele institutiilor autonome nu sunt generate de acelasi tip de fapt juridic, institutiile enumerate mai sus sunt autonome si intre ele, nu doar fata de incriminare si sanctiune.
Operatiunea de aplicare a institutiilor descrise anterior este autonoma in cadrul evaluarii legii penale mai favorabile.
Institutiile autonome presupun o etapa distincta de aplicare, ulterioara stabilirii incadrarii si/sau pedepsei, neconditionata de incadrarea intr-o anumita lege penala si/sau de pedeapsa ori limitele de pedeapsa stabilite conform unei legi penale, in cazul succesiunii de legi penale in timp. Modul in care legiuitorul concepe anumite institutii sau modul in care legiuitorul concepe operatiunea de aplicare a anumitor institutii — separat si neconditionat de incadrare si/sau pedeapsa — releva caracterul autonom al acestora (de exemplu, in art. 9, 10, 15, 17 si 22 din Legea nr. 187/2012).
Pedeapsa decurge insa din norma care incrimineaza fapta, are un caracter accesoriu acesteia. Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, in cazul succesiunii de legi penale intervenite pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infractiunea comisa.
Unitatea dintre incriminare si pedeapsa exclude posibilitatea, in cazul legilor succesive, sa se combine incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o alta lege. Aceeasi unitate impiedica si combinarea dispozitiilor de favoare privitoare la circumstante agravante si atenuante, acestea participand in egala masura la configurarea cadrului legal unitar pe baza caruia se stabileste incriminarea si se individualizeaza sanctiunea penala.
Din aceasta perspectiva, desi efectele prescriptiei raspunderii penale depind de implinirea unui termen calculat in mod obiectiv, in functie de limitele de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, aceasta imprejurare nu presupune dependenta dintre cele doua notiuni, ci, dimpotriva, avand in vedere regimul juridic aplicabil celor doua institutii de drept penal, le confirma modul autonom de functionare.
Astfel, in timp ce pedeapsa prevazuta de lege pentru savarsirea unei infractiuni reprezinta, in principal, proiectia
gradului de pericol social generic al infractiunii, pedeapsa aplicata corespunde gradului de pericol social concret al acesteia si periculozitatii infractorului.
Se observa ca institutia pedepsei — ale carei limite sunt mentionate, in concret, in norma de incriminare a fiecarui act de conduita sanctionat de lege — este reglementata in detaliu atat in dispozitiile legale anterioare, cat si in cele actuale, fiind prevazute reguli specifice privind felurile pedepselor, limitele si mijloacele de individualizare a pedepselor, circumstante legale si judiciare, cauze de nepedepsire etc.
Pe de alta parte, limita pedepsei prevazute de lege reprezinta un simplu element obiectiv de calcul al duratei termenului de prescriptie a raspunderii penale, acesta din urma corespunzand duratei de timp necesare pentru ca opinia publica sa uite faptele savarsite.
Retinand ca si in cazul prescriptiei raspunderii penale exista o reglementare juridica proprie, distincta, prevazuta de legile penale succesive, instanta observa ca, spre deosebire de pedeapsa, prescriptia constituie o cauza de inlaturare a incidentei legii penale datorita scurgerii timpului, impiedicand urmarirea, judecarea si condamnarea infractorului.
Ca atare, imprejurarea ca termenele de prescriptie se calculeaza in functie de gravitatea infractiunilor — exprimata obiectiv de limitele pedepsei prevazute de lege — nu este de natura a infrange caracterul unitar si functionarea autonoma a acestei institutii.
Solutia aplicarii legii penale mai favorabile in ceea ce priveste institutia autonoma a prescriptiei are deja traditie, fiind explicit consacrata in art. 5 din Codul penal Carol II.
Profesorul Vintila Dongoroz arata ca, potrivit acestui text, „cand prescriptiunea actiunei penale sau a pedepselor este diferit reglementata prin legi succesive, se aplica legea care prevede prescriptia cea mai scurta”, apreciind, totodata, ca prescriptia este o institutie de drept substantial, careia ii este aplicabil principiul legii penale mai favorabile¹⁰.
Aceeasi concluzie rezulta si din considerentele Deciziei nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, pronuntata de Curtea Constitutionala si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, ocazie cu care, analizand modificarea dispozitiilor art. 124 din vechiul Cod penal prin Legea nr. 63/2012, Curtea a stabilit ca prevederile acestui text sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi. Semnificatia acestui rationament este acela ca termenul de prescriptie speciala prevazut de legea noua este constitutional in masura in care se aplica doar faptelor savarsite
sub imperiul legii noi¹¹.
Potrivit opiniei profesorului George Antoniu, „concursul de infractiuni face parte dintre acele institutii juridico-penale (ca si prescriptia, suspendarea executarii pedepsei s.a.) ale caror reguli se aplica, in cazul succesiunii de legi penale in timp, in mod autonom, independent de incadrarea juridica a faptelor dupa legea noua sau cea anterioara”¹².
in lumina celor mentionate anterior se apreciaza ca, pe de o parte, normele legale privind prescriptia — dispozitii cu caracter substantial — nu sunt de imediata aplicare, iar, pe de alta parte, prelungirea termenelor de prescriptie in cazul unor infractiuni comise anterior intrarii in vigoare a noului Cod penal ar determina o „amplificare temporala a dreptului statului de a pedepsi” (punct de vedere formulat in cauza de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca prin intermediul prof. univ. dr. hab. Florin Streteanu), incalcandu-se una din ratiunile principiului neretroactivitatii — anume aceea de a pune la adapost cetateanul fata de extinderea acestui drept ulterior comiterii infractiunii.
Mai mult, avand in vedere ca noile termene de prescriptie au o durata mai indelungata, aplicarea acestora in cauze ce au ca obiect judecarea infractiunilor savarsite anterior intrarii in vigoare a noilor dispozitii in materie de prescriptie ar avea ca efect incalcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, care interzice aplicarea retroactiva a legii penale in situatia in care aceasta dispune in defavoarea inculpatului.
Potrivit opiniilor exprimate in doctrina, neintervenirea prescriptiei este o conditie a raspunderii penale. Or, in baza principiului legalitatii, s-a considerat ca orice conditie a raspunderii penale trebuie sa fie previzibila la momentul comiterii faptei, aspect neintrunit in cazul aplicarii termenelor de prescriptie prevazute de legea noua asupra prescriptiilor in curs¹³.

5. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile in cazul institutiei autonome a prescriptiei raspunderii penale

Cat priveste mecanismul concret de aplicare a legii penale mai favorabile, inalta Curte isi va insusi rationamentul continut de punctul de vedere transmis de catre Departamentul de Drept Penal al Universitatii din Bucuresti prin intermediul conf. dr. Bogdan N. Bulai, pe care il apreciaza ca fiind intemeiat.
Astfel, in situatia concreta existenta in cauza, in care noul Cod penal prevede limite de pedeapsa si un mod de calcul al termenelor de prescriptie diferit de vechiul Cod penal, intr-o prima etapa se va determina legea penala mai favorabila cu privire la pedeapsa, iar intr-o a doua etapa se va stabili legea penala mai favorabila in cazul institutiei autonome a prescriptiei raspunderii penale, situatie ce va presupune observarea in cuprinsul aceleiasi legi a tuturor dispozitiilor incidente (durata termenului de prescriptie, intreruperea si suspendarea cursului
prescriptiei).

De altfel, acest punct de vedere este majoritar in doctrina si este justificat de imposibilitatea aplicarii criteriului evaluarii globale a legii penale mai favorabile prin aplicarea automata a termenului de prescriptie prevazut de legea determinata ca fiind mai favorabila prin prisma limitelor pedepsei principale. in acest sens, inalta Curte face referire la argumentul din doctrina potrivit caruia in aceasta maniera (globala) de aplicare a mitior lex este posibil ca inculpatului sa i se creeze o situatie mai grea decat cea atrasa de legea mai severa sub aspectul pedepsei (cum este cazul in speta), iar daca un asemenea tratament defavorabil ar fi atras de aplicarea globala a legii noi (conditie de asemenea intrunita in cauza), solutia ar fi greu de conciliat cu principiul neretroactivitatii legii penale mai severe exprimat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
in consecinta, fata de considerentele anterior expuse, in aplicarea art. 5 din Codul penal in vigoare, inalta Curte de Casatie si Justitie va stabili caracterul autonom al institutiei prescriptiei raspunderii penale fata de institutia pedepsei.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 477 din Codul de procedura penala,

INALTA CURTE DE CASATIE sI JUSTITIE
in numele legii
D E C I D E:

Admite sesizarea formulata de catre Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala in Dosarul nr. 530/303/2013, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizand aplicarea legii penale mai favorabile in cazul prescriptiei raspunderii penale, respectiv daca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei.
In aplicarea art. 5 din Codul penal, stabileste ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei.
Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 14 aprilie 2014.

Presedintele sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
judecator CORINA MICHAELA JIJIIE

Magistrat-asistent,
Veronica Junger

NOTE

¹ Consideratii privind aplicarea legii penale mai favorabile in cazul legilor complexe, 14 aprilie 2014, Florin Streteanu, http://www.juridice.ro/317849/consideratii-privind-aplicarea-legii-penale-mai-favorabile-in-cazul-legilor-complexe.html

² http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-94135#{„itemid”: [„001-94135”]}

³ Mihai Adrian Hotca „Din nou despre aplicarea legii penale mai favorabile in baza art. 5 din Codul penal”, 7 martie 2014, juridice.ro

⁴ Asemanator si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 78 din 11 februarie 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. e) si
art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decat cele prevazute de acte normative in vigoare, si a dispozitiilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014: „(...) sub incidenta reglementarii constitutionale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substantial) si nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediata aplicare. Dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabilesc ce fapte constituie infractiuni, sanctiunea ce urmeaza a fi adoptata (aplicata) in cazul savarsirii infractiunii, conditiile in care statul poate trage la raspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni, precum si conditiile in care urmeaza sa fie executate pedepsele si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii unor fapte penale.”

⁵ Decizia Curtii Constitutionale nr. 78 din 11 februarie 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. e) si art. 16 din Legea
nr. 194/2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decat cele prevazute de acte normative in vigoare, si a dispozitiilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014: „(...) Prin lege penala se intelege o norma de drept substantial sau material cu un continut normativ propriu-zis, adica o norma care stabileste conduite, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia referitoare la dreptul procesual ori procedural se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati sau mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial...”

⁶ Constantin Bulai, Drept penal roman, Partea generala, vol. 1, Editura Casa de Editura si Presa „sansa” S.R.L., Bucuresti, 1992, p. 59.

⁷ „De ce este nelegala si neconstitutionala aplicarea globala a legii penale in situatii tranzitorii”, Mihai Adrian Hotca, 11 aprilie 2014, http://www.juridice.ro/317869/de-ce-este-nelegala-si-neconstitutionala-aplicarea-globala-a-legii-penale-in-situatii-tranzitorii.html

⁸ Vintila Dongoroz, Drept penal (Reeditarea editiei din 1939), Ed. Asociatia Romana de stiinte Penale, Bucuresti, 2000, p. 109.

⁹ C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generala, Editura Universul Juridic, 2007, p. 139.

¹⁰ G.C. Raescu, H. Asnavorian, Traian Pop, V. Dongoroz s.a., Codul penal „Regele Carol II”, adnotat, vol. I Partea generala, Editura Socec & Co S.A.R.,
Bucuresti, 1937, p. 12.

¹¹ Florin Streteanu, Caiete de drept penal nr. 3/2013, Editura Universul Juridic, p. 33.

¹² G. Antoniu, Comentariu nr. 16, in G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1988, p. 37.

¹³ R. Chirita, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentarii si Explicatii, editia nr. 2, C.H. Beck 2008, p. 412.