avocatnet.ro 
Dosar nr. 23/1/2014/HP/P Corina Michaela Jijiie - presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului Ilie Iulian Dragomir - judecator la Sectia penala Angela Dragne - judecator la Sectia penala Ioana Alina Ilie - judecator la Sectia penala Marius Dan Foitos - judecator la Sectia penala Leontina Serban - judecator la Sectia penala Aurel Gheorghe Ilie - judecator la Sectia penala - judecator-raportor Valentin Horia Selaru - judecator la Sectia penala Ioana Bogdan - judecator la Sectia penala Andreea Daniela Barca - magistrat-asistent S-a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Targu Mures, dispusa prin Incheierea de sedinta din 4 iulie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 7.269/320/2011 prin care, in baza art. 475 din Codul de procedura penala, se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept in sensul daca „art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat ca legea penala mai favorabila este aplicabila, in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca judecate definitiv si fata de care s-a implinit prescriptia raspunderii penale pana la data de 20 mai 2014 in interpretarea data art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa fata de care prescriptia raspunderii penale nu este implinita, in interpretarea data aceluiasi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In cazul unui raspuns negativ la prima intrebare, principiul legalitatii pedepsei permite ca, in situatii precum cea in speta, dupa revirimentul jurisprudential din 20 mai 2014, sa se aplice o condamnare in ipoteza in care, la momentul dezbaterilor judiciare raspunderea penala era prescrisa si participantii la procesul penal nu au avut nicio disputa asupra acestei chestiuni?”. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 274 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta este prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Corina Michaela Jijiie. La sedinta de judecata participa doamna Andreea Daniela Barca, magistrat-asistent in cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror, consilier al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar a fost depus punctul de vedere primit din partea Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti, prin opinia domnului decan conferentiar universitar doctor Bogdan Micu asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii, precum si raportul intocmit in cauza de catre judecatorul-raportor, domnul Aurel Gheorghe Ilie, prin care s-a propus, in principal, respingerea, ca inadmisibila, a sesizarii Curtii de Apel Targu Mures in Dosarul nr. 7.269/320/2011, iar, daca se va aprecia ca sunt indeplinite cerintele de admisibilitate prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, s-a exprimat opinia potrivit careia art. 5 alin. (1) din Codul penal trebuie interpretat in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca judecate definitiv, in conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In ceea ce priveste cea de-a doua chestiune de drept supusa dezlegarii, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul respingerii ei ca inadmisibila. Magistratul-asistent precizeaza ca la dosar s-au transmis puncte de vedere din partea curtilor de apel Ploiesti, Craiova, Iasi, Constanta, Alba Iulia, Bacau, Galati, Timisoara, Cluj, Bucuresti, Pitesti, Oradea, Targu Mures si Brasov, comunicarile respective vizand si opinia unora dintre instantele aflate in raza de activitate a acestor curti, precum si hotarari relevante in materie pronuntate de instantele judecatoresti de la nivelul curtilor de apel Bucuresti, Brasov si Targu Mures si ale instantelor din circumscriptiile acestora, Tribunalului Bihor si judecatoriilor Sectorului 6 Bucuresti, Buftea si Brasov. Reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa expunerea argumentelor juridice, a solicitat, in principal, respingerea ca inadmisibila a sesizarii formulate de Curtea de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, apreciind ca problema de drept invocata a fost examinata anterior, la nivel de principiu, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin hotararile nr. 5 si nr. 9 din 2014, astfel incat sesizarea nu mai indeplineste una dintre cerintele de admisibilitate prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala. In subsidiarul concluziilor scrise, depuse la dosar, referitoare la mecanismul aplicarii art. 5 din Codul penal in materia prescriptiei raspunderii penale, reprezentantul Ministerului Public considera ca, in cazul in care instanta va aprecia ca admisibila sesizarea formulata si va proceda la judecata pe fond a acesteia, trebuie sa pronunte o solutie in sensul stabilirii ca aplicarea art. 5 sa se faca conform celei mai favorabile interpretari dintre cele date acestui text prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, respectiv, Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, acte cu putere de lege intervenite pana la judecarea cauzei, care trebuie analizate in succesiunea lor si in concret, in raport cu situatia juridica a fiecarei persoane.
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, doamna judecator Corina Michaela Jijiie, a declarat dezbaterile inchise, retinandu-se dosarul in pronuntare privind sesizarea formulata.
INALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata constata urmatoarele:
I. Titularul si obiectul sesizarii
Curtea de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori a dispus, prin Incheierea din 4 iulie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 7.269/320/2011, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 475 din Codul de procedura penala, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a urmatoarei probleme de drept: „Art. 5 alin. (1) din Codul penal trebuie interpretat in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila, in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca judecate definitiv si fata de care s-a implinit prescriptia raspunderii penale pana la data de 20 mai 2014 in interpretarea data art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa fata de care prescriptia raspunderii penale nu este implinita, in interpretarea data aceluiasi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In cazul unui raspuns negativ la prima intrebare, principiul legalitatii pedepsei permite ca, in situatii precum cea in speta, dupa revirimentul jurisprudential din 20 mai 2014, sa se aplice o condamnare in ipoteza in care, la momentul dezbaterilor judiciare raspunderea penala era prescrisa si participantii la procesul penal nu au avut nicio disputa asupra acestei chestiuni?”.
II. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 7.269/320/2011 aflat pe rolul Curtii de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori
Pe rolul Curtii de Apel Targu Mures se afla Dosarul nr. 7.269/320/2011 avand ca obiect judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Mures si de inculpatii K. L. si B. A. impotriva Sentintei penale nr. 1.210 din 26 noiembrie 2013 a Judecatoriei Targu Mures. Prin Sentinta penala nr. 1.210 din 26 noiembrie 2013 a Judecatoriei Targu Mures s-au dispus urmatoarele:
1. Condamnarea inculpatei F. (fosta B.) N. la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare, pentru comiterea infractiunii de tentativa la inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 20 din Codul penal raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, conform dispozitiilor art. 81 din Codul penal, pe durata termenului de incercare de 3 ani si 6 luni. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala, cu aplicarea art. 121 alin. 1 din Codul penal, art. 122 alin. 1 lit. d) din Codul penal, s-a dispus incetarea procesului penal privind pe inculpata F. (fosta B.) N. sub aspectul savarsirii infractiunii de uz de fals, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 din Codul penal, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale.
2. Condamnarea inculpatului K. L. la pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 5 ani. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala, cu aplicarea art. 121 alin. 1 din Codul penal, art. 122 alin. 1 lit. d) din Codul penal, a dispus incetarea procesului penal privind pe inculpatul K.L. sub aspectul savarsirii infractiunii de uz de fals, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 din Codul penal, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale.
3. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala, achitarea inculpatului C. C. sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, si uz de fals, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 din Codul penal, intrucat faptele nu exista.
4. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 lit. (a) din Codul de procedura penala, achitarea inculpatului S. Z. L., sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, si uz de fals, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 din Codul penal, intrucat faptele nu exista.
5. Condamnarea inculpatului H. G. la pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de instigare la inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 25 raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. In conformitate cu art. 85 alin. 1 din Codul penal, s-a dispus anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 10 luni inchisoare stabilite prin Sentinta penala nr. 111 din 29 ianuarie 2008 a Judecatoriei Targu Mures, definitiva prin Decizia penala nr. 113/R din 4 martie 2009 a Curtii de Apel Targu Mures, s-a constatat ca infractiunea dedusa judecatii in prezenta cauza e concurenta cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinta penala nr. 111 din 29 ianuarie 2008 a Judecatoriei Targu Mures si, in temeiul art. 36 alin. 1 din Codul penal, art. 33 lit. a) din Codul penal si art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-au contopit pedepsele principale stabilite in pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani inchisoare. S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante pe durata unui termen de incercare de 5 ani. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala a fost achitat inculpatul H. G., sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 290 din Codul penal.
6. Condamnarea inculpatului B. A. la pedeapsa de 8 luni inchisoare, pentru comiterea infractiunii de santaj, fapta prevazuta si pedepsita de art. 194 alin. 1 din Codul penal si la pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de complicitate la inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal. S-a constatat ca cele doua infractiuni se afla in concurs real, prevazut de art. 33 lit. a) din Codul penal, si, in baza art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal raportat la art. 33 lit. a) din Codul penal, a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentinta si a aplicat-o pe cea mai grea dintre ele, cea de 3 ani inchisoare. S-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe durata unui termen de incercare de 5 ani, calculat potrivit art. 862 din Codul penal. In temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedura penala, cu aplicarea art. 121 alin. 1 din Codul penal, art. 122 alin. 1 lit. d) din Codul penal, s-a dispus incetarea procesului penal privind pe inculpatul B. A. sub aspectul savarsirii infractiunii de uz de fals, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 din Codul penal, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale. Pentru pronuntarea acestei hotarari, prima instanta a retinut, in esenta, ca la sfarsitul anului 2005-inceputul anului 2006, inculpatii B. A., H. G., H. L. si S. J. au racolat mai multe persoane, pe care le-au convins sa obtina credite de la BRD Targu Mures si ALTEX Targu Mures pe baza unor documente false, respectiv adeverinte de salariu, care atestau nereal ca ar fi angajati ai unor societati comerciale, acte care au fost intocmite cu ajutorul acestora. De intocmirea actelor false s-a ocupat inculpatul P. S. Conform intelegerilor, banii obtinuti in urma acordarii creditelor solicitate erau impartiti intre persoana care solicita creditul si inculpatii B. A., H. G., H. L. si S. J. Impotriva acestei hotarari au declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Mures - care a criticat-o sub aspectul legalitatii si al temeiniciei, in ceea ce priveste situatia inculpatilor
F. (B.) N., C. C., S. Z. L. si H. G. - si inculpatii K. L. si B. A. Instanta de apel a retinut ca la data de 1 februarie 2014 au intrat in vigoare noul Cod penal si noul Cod de procedura penala, fapt ce a determinat punerea in discutie a aplicarii legii penale mai favorabile. In acest sens, s-a retinut ca la data de 30 aprilie 2014 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 2/14 aprilie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, prin care, imbratisand sistemul determinarii si aplicarii legii penale mai favorabile prin raportare la institutii autonome, s-a stabilit ca, in aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei. In consecinta, la termenul din 14 mai 2014, instanta de apel a pus in discutie si a dispus schimbarea incadrarii juridice, dupa cum urmeaza:
- in privinta inculpatei F. (B.) N., din tentativa la infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 20 din Codul penal raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969, in aceeasi fapta, prevazuta de art. 32 din Codul penal raportat la art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal si art. 5 din Codul penal, si din infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969, in aceeasi fapta, prevazuta de art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal si art. 5 din Codul penal;
- in privinta inculpatului C. C., din infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969, in aceeasi fapta, prevazuta de art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal si art. 5 din Codul penal;
- in privinta inculpatului S. Z., din infractiunea prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969, in aceeasi fapta prevazuta de art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal si art. 5 din Codul penal;
- in privinta inculpatului H. G., din instigare la infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 25 raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, in aceeasi fapta, prevazuta de art. 47 din Codul penal raportat la art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal, cu retinerea art. 35 alin. 1 din Codul penal si art. 5 din Codul penal;
- in privinta inculpatului K.L., din infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969 in aceeasi fapta, prevazuta de art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal si art. 5 din Codul penal;
- in privinta inculpatului B. A., din complicitate la infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal din 1969 in aceeasi fapta, prevazuta de art. 48 din Codul penal raportat la art. 244 alin. 1 si 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. La acelasi termen de judecata au avut loc dezbaterile judiciare, procurorul si inculpatii formuland concluzii de incetare a procesului penal pentru toate infractiunile deduse judecatii, pe motivul interventiei prescriptiei raspunderii penale, iar, referitor la infractiunea de inselaciune, procurorul si inculpatii au aratat ca raspunderea penala era prescrisa inca din luna decembrie 2013, ca urmare a evaluarii legii penale mai favorabile in sistemul institutiilor autonome. Inculpatii nu au solicitat continuarea procesului penal. Instanta a amanat deliberarea si pronuntarea hotararii pentru data de 29 mai 2014, ora 14,00. La data de 20 mai 2014, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care instanta de contencios constitutional a statuat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile. Intrucat, potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, Partea I, de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a deciziilor Curtii Constitutionale, acestea sunt general obligatorii, in acest context, in vederea rediscutarii incadrarii juridice date faptelor, cauza a fost repusa pe rol, fixandu-se termen la data de 25 iunie 2014. La acest termen, instanta de apel a pus in discutia procurorului si a partilor sesizarea, in temeiul art. 475 si urmatoarele din Codul de procedura penala, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formeaza obiectul prezentei sesizari. Totodata, in temeiul art. 476 alin. (1) din Codul de procedura penala, judecarea cauzei a fost suspendata pana la pronuntarea hotararii prealabile.
III. Punctul de vedere al instantei care a formulat sesizarea
A. Cu privire la prima parte a chestiunii de drept, instanta de trimitere a aratat ca, pentru infractiunile savarsite ulterior datei de 20 mai 2014, modul de interpretare a art. 5 din Codul penal, stabilit de Curtea Constitutionala, este singurul aplicabil. In ceea ce priveste insa infractiunile comise anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei nr. 265/2014 a instantei de contencios constitutional, s-a aratat ca, in materia prescriptiei raspunderii penale, exista o succesiune de norme penale care cade sub incidenta art. 5 alin. 1 din Codul penal; mai precis, este vorba despre succesiunea dispozitiilor art. 5 din Codul penal, asa cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, ulterior, prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. S-a aratat ca, in aceasta situatie tranzitorie, chiar art. 5 alin. 1 din Codul penal autorizeaza instanta investita cu solutionarea litigiului sa determine care dintre normele penale in interpretarea obligatorie, dar diametral opusa, primita din partea celor doua instante, constituie legea penala mai favorabila intr-o anumita cauza. In sustinerea acestui punct de vedere s-a facut referire la dispozitiile art. 20 din Constitutie care, in materia drepturilor si libertatilor cetatenilor, acorda prioritate reglementarilor internationale la care Romania este parte, in masura in care acestea contin reglementari mai favorabile decat cele din dreptul intern si, corelativ, s-a facut trimitere la notiunea de „lege”, in sensul art. 7 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in continuare denumita Conventia europeana), asa cum a fost interpretata prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si care incorporeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala (CEDO, Kokkinakis c. Grecia, Hotararea din 25 mai 1993; S.W. si C.R. c. Regatul Unit, Hotararea din 22 noiembrie 1995; Cantoni c. Franta, Hotararea din 15 noiembrie 1996; E.K. c. Turcia, Hotararea din 7 februarie 2002; Pessino c. Franta, Hotararea din 10 octombrie 2006). S-a mentionat ca un reviriment de jurisprudenta se analizeaza pe taramul art. 7 din Conventia europeana, iar acest text conventional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactiva a unei legi adoptate ulterior faptei, ci si printr-o interpretare ulterioara defavorabila celui in cauza, pe care jurisprudenta o leaga de dispozitia in vigoare la momentul faptei (CEDO, Possino c. Franta; Dragatoniu si Militaru-Pidhorni c. Romania, Hotararea din 24 mai 2007; Del Río Prada c. Spania, Hotararea din 21 octombrie 2013). Totodata, s-a aratat ca aplicarea retroactiva a interpretarii art. 5 ar fi fost posibila doar daca, la momentul aparitiei interpretarii obligatorii impuse de Curtea Constitutionala, nu ar fi existat o alta regula de interpretare cu caracter obligatoriu. Or, o astfel de interpretare mai favorabila a existat, fiind data prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar Decizia Curtii Constitutionale nr. 265/2014 a determinat o succesiune de reglementari in timp, care intra astfel - in opinia instantei de trimitere - sub incidenta principiului general inscris in art. 5 alin. (1) din Codul penal. De asemenea, facandu-se trimitere la dispozitiile art. 147 din Constitutie, s-a aratat ca deciziile Curtii Constitutionale, inclusiv cele de interpretare, produc efecte doar pentru viitor si nu pot sterge existenta normei neconstitutionale. Nefiind afectata existenta normei neconstitutionale pe perioada anterioara declararii neconstitutionalitatii, ea va putea intra in structura unei succesiuni de legi in timp. In baza acestor considerente, instanta de trimitere a concluzionat ca „decizia Curtii Constitutionale, intinzandu-si efectele doar pentru faptele comise ulterior publicarii ei in Monitorul Oficial, poate totusi sa isi produca efecte si pentru trecut in materia prescriptiei raspunderii penale, dar numai in cazul in care, in succesiunea de legi penale, legea penala interpretata prin aceasta decizie este mai favorabila decat legea penala interpretata prin Decizia nr. 2/2014 a instantei supreme”.
B. Cu privire la cea de-a doua parte a chestiunii de drept, instanta de trimitere a aratat ca dezlegarea acesteia este vitala pentru solutionarea pricinii doar in cazul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie ofera un raspuns negativ la prima intrebare. S-a mentionat ca a doua intrebare ridica o chestiune care tine de calitatea legii de sanctionare a faptelor penale, in componenta sa de previzibilitate. Astfel, daca pana la data de 30 aprilie 2014, nu se conturasera o doctrina si o jurisprudenta unitare asupra mecanismului de determinare si aplicare a legii penale mai favorabile, de la aceasta data Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat disputele doctrinare si jurisprudentiale impunand sistemul evaluarii pe institutii autonome a legilor penale succedate de la momentul comiterii infractiunii si pana la judecarea definitiva a litigiului. Ca atare, instanta de trimitere considera ca, in ipoteze precum cea din speta, in aplicarea sistemului statornicit de catre Inalta Curte, prescriptia raspunderii penale era implinita la data la care au avut loc dezbaterile judiciare, iar procurorul si partile asteptau o solutie de incetare a procesului penal, aceasta fiind singura previzibila in cauza. Faptul ca, in termenul de pronuntare, a fost publicata decizia Curtii Constitutionale care rastoarna interpretarea data de instanta suprema, schimba fundamental si solutia care poate fi data asupra actiunii penale si care poate fi ori de achitare, ori de condamnare. S-a aratat ca o achitare nu ridica probleme din perspectiva legalitatii pedepsei, in schimb o solutie de condamnare vine in contradictie cu acest principiu si aduce atingere previzibilitatii legii penale.
IV. Punctele de vedere exprimate de curtile de apel si instantele de judecata arondate
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, in majoritate, punctele de vedere comunicate de catre instante au fost in sensul ca si in cazul infractiunilor comise anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv pana la data de 20 mai 2014, dispozitiile art. 5 din Codul penal trebuie aplicate conform celor statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In ceea ce priveste analiza prescriptiei raspunderii penale, aceasta se face la momentul deliberarii si pronuntarii hotararii.
V. Punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, atat in concluziile scrise depuse la dosar, cat si oral, in sedinta, a solicitat respingerea ca inadmisibila a sesizarii intrucat problema de drept invocata de Curtea de Apel Targu Mures, punctual in materia prescriptiei raspunderii penale, a mai fost examinata anterior, la nivel de principiu, de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Astfel, s-a sustinut ca, prin deciziile nr. 5 din 26 mai 2014 si nr. 9 din 2 iunie 2014, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala al Inaltei Curti a statuat, implicit, in sensul ca Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale produce efecte juridice in cazul tuturor situatiilor juridice supuse judecatii sub imperiul ei. In subsidiarul concluziilor scrise, depuse la dosar, referitoare la mecanismul aplicarii art. 5 din Codul penal in materia prescriptiei raspunderii penale, reprezentantul Ministerului Public considera ca, in cazul in care instanta va aprecia ca admisibila sesizarea formulata si va proceda la judecata pe fond a acesteia, trebuie sa pronunte o solutie in sensul stabilirii ca aplicarea art. 5 sa se faca conform celei mai favorabile interpretari dintre cele date acestui text prin Decizia nr. 2/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, respectiv, Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, acte cu putere de lege intervenite pana la judecarea cauzei, care trebuie analizate in succesiunea lor si in concret, in raport cu situatia juridica a fiecarei persoane.
VI. Opinia specialistilor consultati
In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (2) din Codul de procedura penala, a fost solicitata specialistilor in drept penal opinia asupra problemei de drept supusa dezlegarii. Asupra chestiunii ce formeaza obiectul intrebarii preliminare si-a exprimat punctul de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti. In ceea ce priveste prima parte a chestiunii de drept supusa analizei s-a aratat ca, in cazul situatiilor tranzitorii care au inclus si perioada 30 aprilie 2014-20 mai 2014, dezlegarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 2/2014 va trebui considerata „lege penala mai favorabila”, in interpretarea decurgand din art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fiind determinata de un act cu valoare obligatorie. Referitor la cea de-a doua parte a chestiunii de drept, ridicata de instanta de trimitere, s-a aratat ca ramane fara obiect, in conditiile in care raspunsul la prima intrebare este unul afirmativ. S-a mentionat ca, totusi, la nivel ipotetic, situatia pusa in discutie de instanta de trimitere nu ar trebui privita prin raportare la principiul legalitatii pedepsei, ci la dreptul la un proces echitabil, deoarece este evident faptul ca o parte care nu a avut posibilitatea de a formula aparari cu privire la o anumita situatie juridica in defavoare, ce eventual i-ar putea fi opozabila, nu a beneficiat de un proces echitabil, prin raportare la rigorile CEDO in materie.
VII. Jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale
Inalta Curte constata ca jurisprudenta Curtii Constitutionale, relevanta in materie, este Decizia nr. 265/2014. In considerentele acestei decizii s-au aratat urmatoarele: „ 54. Curtea Constitutionala reafirma faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, «De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor». In jurisprudenta sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, ca forta obligatorie ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea a retinut ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, si Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
55. Astfel, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constitutionala a statuat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, «aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze» (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice alta interpretare pe care practica judecatoreasca o atribuie textului confera acestuia vicii de neconstitutionalitate.
56. Totodata, Curtea observa ca prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca in aplicarea art. 5 din Codul penal prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, in interpretarea data, valente neconstitutionale. Curtea constata ca, odata cu publicarea prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instantei supreme inceteaza in conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie si cu cele ale art. 4771 din Codul de procedura penala.”
VIII. Jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu incidenta in cauza de fata, este reprezentata de acele hotarari care pun in discutie conceptul de lege si previzibilitatea ei, de exemplu, Dragotoniu si Militaru-Pidhorni c. Romaniei, Del Río Prada c. Spania s.a.
IX. Opinia judecatorului-raportor
Judecatorul-raportor a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 475 teza I din Codul de procedura penala cu privire la prima chestiune de drept supusa dezbaterii. In ceea ce priveste conditia prevazuta la art. 475 teza a doua din Codul de procedura penala, in principal, s-a opinat pentru respingerea ca inadmisibila a sesizarii intrucat, prin doua hotarari prealabile pronuntate inainte de sesizarea formulata de instanta de trimitere, respectiv nr. 5/2014 si nr. 9/2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca interpretarea art. 5 din Codul penal se va face conform celor statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. In secundar, luandu-se in considerare faptul ca, in cele doua hotarari prealabile anterioare, Inalta Curte nu a avut in vedere si nu a analizat si interpretarea notiunii de „lege” din perspectiva art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si nici daca insasi interpretarea data art. 5 din Codul Penal prin Decizia nr. 2/2014 poate fi considerata „lege penala” (mai favorabila) fata de interpretarea data aceluiasi articol prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, sesizarea a fost considerata admisibila. Pe fondul chestiunii, judecatorul-raportor a opinat ca, in ceea ce priveste prima parte a chestiunii de drept supuse dezbaterii, art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie aplicat in toate cazurile, inclusiv in materia prescriptiei, in interpretarea data prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. Referitor la cea de-a doua parte a chestiunii de drept supuse dezbaterii, judecatorul-raportor a opinat in sensul respingerii ca inadmisibila intrucat nu se refera la un text de lege de a carei dezlegare depinde solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei de trimitere.
X. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea formulata in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, retine urmatoarele:
A. Legiuitorul, reglementand conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit in art. 475 din Codul de procedura penala posibilitatea Inaltei Curti, curtii de apel si a tribunalului investite cu solutionarea unei cauze in ultima instanta, care constata, in cursul judecatii, existenta unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei si asupra careia instanta nu a statuat inca printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prin care sa se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Astfel, sesizarea completului competent sa pronunte hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibila, trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, respectiv sa fie solicitata intr-o cauza aflata in curs de judecata in ultima instanta pe rolul uneia dintre instantele prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, obiectul acesteia sa vizeze o chestiune de drept de care depinde solutionarea pe fond a dosarului, iar problema de drept sa nu fi fost inca dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin mecanismele legale ce asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti sau sa nu faca in prezent obiectul unui recurs in interesul legii. In speta, este indeplinita conditia privind existenta unei cauze pendinte aflate in ultimul grad de jurisdictie, intrucat Curtea de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori este investita in Dosarul nr. 7.269/320/2011 cu solutionarea apelurilor declarate de procuror si de inculpatii K.L. si B.A. impotriva Sentintei penale nr. 1.210 din 26 noiembrie 2013 a Judecatoriei Targu Mures, fiind realizata si cerinta referitoare la legatura dintre chestiunea de drept sesizata si solutionarea pe fond a apelurilor sub aspectul tragerii la raspundere penala a celor doi inculpati sau constatarii intervenirii unei cauze care inlatura raspunderea penala, respectiv al implinirii termenului de prescriptie speciala. Desi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a pronuntat anterior sesizarii ce face obiectul prezentei cauze deciziile nr. 5 din 26 mai 2014 si nr. 9 din 2 iunie 2014 prin care au fost respinse ca inadmisibile sesizarile formulate cu privire la interpretarea art. 5 alin. 1 din Codul penal, data fiind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data de 20 mai 2014 a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, chestiunea de drept ce se solicita in concret de catre Curtea de Apel Targu Mures a fi dezlegata prezinta un element de noutate asupra caruia nu a statuat nici instanta suprema, nici cea de contencios constitutional. Din modul in care a fost formulata intrebarea prealabila si punctul de vedere exprimat de instanta de trimitere rezulta ca problema de drept ce trebuie dezlegata vizeaza raportul dintre Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si a includerii lor in sfera notiunii de „lege” cu incidenta in ce priveste aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal. Astfel, problema de drept cu care a fost sesizata instanta suprema nu a primit inca o rezolvare printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
B. Reglementand aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, legiuitorul a consacrat in alin. 1 al art. 5 din Codul penal exceptiile de la activitatea legii penale, materializate in ultraactivitatea legii abrogate si retroactivitatea legii noi pentru fapte comise anterior intrarii acesteia in vigoare, transpunand, astfel, principiul constitutional al retroactivitatii legii penale mai favorabile prevazut in art. 15 alin. (2) din legea fundamentala, potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, exceptie facand legea penala sau contraventionala mai favorabila. Prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca, in aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile in doua etape, urmand ca mai intai sa se identifice dispozitiile mai blande cu privire la pedeapsa din legi succesive, iar apoi sa se aleaga legea mai favorabila in cazul prescriptiei raspunderii penale prin luarea in considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiasi legi (durata termenului, intreruperea si suspendarea cursului de prescriptie). La data de 20 mai 2014 s-a publicat in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 372, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile”. Pentru a da o dezlegare chestiunii de drept cu care a fost sesizata, Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa aiba in vedere - ca punct de plecare - dispozitiile art. 173 din Codul penal care definesc notiunea de lege penala, prin care se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice si ordonante de urgenta sau alte acte normative care, la data adoptarii lor, aveau putere de lege. In sfera notiunii de lege penala nu au fost incluse orice acte cu putere de lege, ci doar actele normative care prezinta aceasta caracteristica, adica au putere de lege, fiind adoptate cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc, astfel cum sunt reglementate in Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Or Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instantei supreme nu este un act normativ, in intelesul dat acestei notiuni de Legea nr. 24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care, in art. 11, face o enumerare limitativa a emitentilor unor asemenea acte, printre care nu se regaseste Inalta Curte de Casatie si Justitie prin hotararile date in interpretarea si aplicarea unitara a legii. Pe de alta parte, hotararile Inaltei Curti date in recurs in interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu pot fi considerate acte normative cu putere de lege, in intelesul dispozitiilor art. 173, teza finala din Codul penal, si, din perspectiva faptului ca nu reglementeaza relatii de aparare sociala, nu instituie reguli de conduita si norme de incriminare sau care se refera la raspunderea penala, la temeiurile si limitele acesteia, ci reflecta doar o interpretarea a unor asemenea prevederi cuprinse in acte normative elaborate si adoptate conform procedurii de tehnica legislativa aplicabila in materie. In acelasi context, a accepta ideea ca solutiile interpretative pronuntate de instanta suprema prin hotararile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si deciziile date in recurs in interesul legii se includ in sfera legii penale ar echivala cu o incalcare a principiului separarii puterilor in stat prin preluarea de catre autoritatea judecatoreasca a competentelor puterii legislative cu consecinta verificarii constitutionalitatii respectivelor hotarari de catre instanta de contencios constitutional. Or, in toate cazurile, instanta de contencios constitutional a supus controlului de constitutionalitate exclusiv dispozitii legale cuprinse, asa cum prevede art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile ulterioare, intr-o lege sau ordonanta, in interpretarea data acestora de instanta suprema, aspect pe care l-a mentionat si in paragraful 51 al Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014. Astfel, a aratat ca, „in pofida rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei”, Curtea este obligata sa analizeze textul in cauza (art. 5 din Codul penal - n.n.) in interpretarea data de instanta suprema, facand trimitere si la jurisprudenta sa relevanta (deciziile nr. 8 din 18 ianuarie 2011 si nr. 854 din 23 iunie 2011, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, respectiv nr. 672 din 21 septembrie 2011). Ca urmare, in niciuna dintre situatii obiectul verificarii conformitatii cu legea fundamentala a tarii nu a fost o hotarare a Inaltei Curti, ci un text de lege a carui interpretare a dobandit valente de neconstitutionalitate. Mai mult, in dezvoltarea considerentelor Deciziei nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, instanta de contencios constitutional, facand referire la scopul reglementarii recursului in interesul legii, a statuat urmatoarele: „Avand ca obiect promovarea unei corecte interpretari a normelor juridice in vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera ca deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in asemenea recursuri ar reprezenta o atributie care vizeaza domeniul legiferarii, situatie in care textul de lege amintit [art. 329 alin. (3) teza finala din Codul de procedura civila anterior n.n.] ar contraveni prevederilor art. 61, art. 67 si ale art. 73 alin. (1) din Constitutie.”
Efectul obligatoriu pentru instante al dezlegarii date problemelor de drept ce au format obiectul recursului in interesul legii si al intrebarii prealabile, consacrat de norma procesual penala in art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3), nu confera hotararilor interpretative ale instantei supreme caracter de acte cu putere de lege, ci reprezinta o transpunere a dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitoare la pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie in ierarhia sistemului judiciar si la rolul sau de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti. Daca s-ar considera ca aceste hotarari au caracter de act cu putere de lege, nu ar mai fi fost necesara reglementarea expresa a efectului lor obligatoriu care s-ar fi produs automat ca in cazul legilor organice, ordonantelor de urgenta si altor acte normative cu putere de lege si, inclusiv, pentru legiuitor, nu doar pentru celelalte instante judecatoresti. In acelasi sens, Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, ca instanta suprema nu este abilitata „sa instituie, sa modifice, sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora”, intrucat competenta sa privind solutionarea recursului in interesul legii este dublu circumstantiata „numai cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a legii si numai cu privire la celelalte instante judecatoresti”. Spre deosebire de hotararile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in interpretarea si aplicarea unitara a legii in materie penala care, potrivit art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala, sunt obligatorii doar pentru instante, deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii si produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, impunandu-se a fi respectate nu numai de catre instantele judecatoresti, ci de toate subiectele de drept, atat de Parlament, cat si de Guvern, respectiv de autoritatile si institutiile publice. Asadar, in virtutea legii fundamentale, deciziile Curtii Constitutionale sunt de imediata si generala aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ceea ce inseamna ca nu se aplica doar raporturilor juridice nascute ulterior acestui moment, ci tuturor situatiilor juridice in desfasurare, care nu au fost definitiv judecate pana la data publicarii. Singura exceptie o reprezinta situatia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale care reprezinta lege penala mai favorabila, in sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal si care ultraactiveaza. Pentru a exista aceasta exceptie de la principiul activitatii legii penale este obligatoriu ca, prin decizia pronuntata, Curtea Constitutionala sa declare neconstitutionalitatea unui text dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul in care prin hotarare se da o unica interpretare conforma cu legea fundamentala fara ca textul din actul normativ sa fie declarat neconstitutional. Avand in vedere ca, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionale dispozitiile art. 5 din Codul penal, ci doar a stabilit singura interpretare conforma cu Constitutia a acestui text de lege, rezulta ca in cazul concret, ce a format obiectul controlului de constitutionalitate, nu este incidenta situatia de exceptie reglementata in alin. 2 al articolului mentionat, decizia fiind de imediata si generala aplicare de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, tuturor situatiilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca solutionate definitiv. Caracterul general obligatoriu conferit acestei decizii de la momentul publicarii deriva din faptul ca art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala nu distinge nici in functie de tipurile de hotarari pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul lor, astfel ca indiferent de interpretarile aduse unui text de instantele judecatoresti, inclusiv de catre instanta suprema intr-un recurs in interesul legii sau o intrebare prealabila „atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii sa o aplice ca atare” (deciziile Curtii Constitutionale nr. 536 din 28 aprilie 2011 si nr. 265 din 6 mai 2014, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, respectiv nr. 372 din 20 mai 2014). Reglementarea cuprinsa in norma procesual penala la art. 4741 si art. 4771 confirma forta general obligatorie a deciziilor date de instanta de contencios constitutional, in conditiile in care stabileste ca efectele hotararilor interpretative pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie inceteaza in cazul constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata. Din tehnica de redactare a acestor texte rezulta ca hotararile date de instanta suprema in interpretarea si aplicarea unitara a legii isi inceteaza efectele nu numai in cazul declararii ca neconstitutionala a dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata, ci si situatia in care Curtea Constitutionala a stabilit ca respectiva prevedere a dobandit valente de neconformitate cu Constitutia in interpretarea data in recurs in interesul legii sau intr-o intrebare prealabila, din moment ce legiuitorul se refera la „constatarea neconstitutionalitatii”, si nu la declararea neconstitutionalitatii. In aceste conditii, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si-a incetat efectele, incepand cu data de 20 mai 2014 cand a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si astfel nu mai poate fi aplicata raporturilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesolutionate definitiv pana la data publicarii hotararii instantei de contencios constitutional, intrucat, pentru considerentele dezvoltate in prezenta, nu reprezinta lege penala mai favorabila. O asemenea interpretare nu ridica probleme nici din perspectiva art. 7 din Conventia europeana care consacra, in general, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei si interzice, in particular, aplicarea retroactiva a dreptului penal atunci cand aceasta aplicare opereaza in defavoarea acuzatului. Intrucat Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu ca notiunea de „lege” in lumina Conventiei europene inglobeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala nu se subsumeaza acestei notiuni, constituind doar o etapa in procesul complex de cristalizare a unei jurisprudente constante privind determinarea si aplicarea legii penale mai favorabile dupa intrarea in vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009. Altfel spus, o singura hotarare fie si data in dezlegarea unei chestiuni de drept de catre instanta suprema, in realizarea competentelor sale de interpretare si aplicare unitara a legii, nu echivaleaza in acceptiunea Curtii Europene cu o lege, concept care presupune existenta unei orientari jurisprudentiale constante, formata pe parcursul unei perioade mari de timp. Or cerinta privind constanta jurisprudentei nu a fost indeplinita in materia determinarii si aplicarii legii penale mai blande de catre instantele nationale dupa 1 februarie 2014, data fiind perioada foarte scurta de timp, de doar trei luni, pana la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si interpretarile diferite facute in practica judiciara in sensul aprecierii legii penale mai favorabile fie in mod global, fie pe institutii autonome, cu atat mai mult cu cat in cadrul acestei din urma orientari nu a existat o viziune unitara sub aspectul considerarii ca autonome a diferitelor institutii de drept penal. In aceste conditii nu poate fi vorba de conturarea unei jurisprudente constante nici in ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile in materia prescriptiei penale in perioada de doar 20 de zile de la publicarea la 30 aprilie 2014 a hotararii instantei supreme de dezlegare a acestei chestiuni de drept pana la incetarea efectelor sale in data de 20 mai 2014, cand interpretarea in conformitate cu Constitutia a dispozitiilor art. 5 din Codul penal a devenit de imediata aplicare si general obligatorie. Avand in vedere ca hotararea instantei de contencios constitutional nu a infirmat o jurisprudenta constanta care, asa cum s-a aratat, nu se cristalizase inca la acest moment, nu se poate vorbi despre o incalcare a exigentelor art. 7 din Conventia europeana, o asemenea posibilitate putand fi apreciata doar pentru viitor, in cazul in care practica instantelor nationale in materia determinarii si aplicarii legii penale mai favorabile nu va fi unitara si conforma cu legea fundamentala. De altfel, sfera de aplicare a art. 7 din Conventia europeana nu cuprinde si prescriptia raspunderii penale, chiar daca in dreptul intern aceasta reprezinta o institutie de drept penal substantial, intrucat Curtea Europeana a calificat in jurisprudenta sa constanta prescriptia ca fiind o institutie de procedura penala care nu se circumscrie ariei de actiune a principiului legalitatii incriminarii si a celui al legalitatii pedepsei consacrate prin acest articol. Aceasta pozitie a fost explicata prin faptul ca instanta europeana de contencios este chemata sa asigure aplicarea unitara a Conventiei europene asupra tuturor statelor membre, fara a putea califica institutia prescriptiei, in propria sa jurisprudenta, ca apartinand dreptului penal sau procesual penal, in functie de specificul reglementarilor in materie din aceste state (Cauza Kononov contra Letoniei din 2008, Cauza Scoppola contra Italiei din 2009, Cauza Coeme si altii contra Belgiei din 2000). Concluzionand, pentru considerentele dezvoltate anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala va stabili ca dispozitiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv in materia prescriptiei raspunderii penale, in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost inca judecate definitiv, in conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. Argumentele prezentate lipsesc de obiect cea de-a doua intrebare adresata Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.
Efectul obligatoriu pentru instante al dezlegarii date problemelor de drept ce au format obiectul recursului in interesul legii si al intrebarii prealabile, consacrat de norma procesual penala in art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3), nu confera hotararilor interpretative ale instantei supreme caracter de acte cu putere de lege, ci reprezinta o transpunere a dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitoare la pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie in ierarhia sistemului judiciar si la rolul sau de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti. Daca s-ar considera ca aceste hotarari au caracter de act cu putere de lege, nu ar mai fi fost necesara reglementarea expresa a efectului lor obligatoriu care s-ar fi produs automat ca in cazul legilor organice, ordonantelor de urgenta si altor acte normative cu putere de lege si, inclusiv, pentru legiuitor, nu doar pentru celelalte instante judecatoresti. In acelasi sens, Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, ca instanta suprema nu este abilitata „sa instituie, sa modifice, sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora”, intrucat competenta sa privind solutionarea recursului in interesul legii este dublu circumstantiata „numai cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a legii si numai cu privire la celelalte instante judecatoresti”. Spre deosebire de hotararile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in interpretarea si aplicarea unitara a legii in materie penala care, potrivit art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala, sunt obligatorii doar pentru instante, deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii si produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, impunandu-se a fi respectate nu numai de catre instantele judecatoresti, ci de toate subiectele de drept, atat de Parlament, cat si de Guvern, respectiv de autoritatile si institutiile publice. Asadar, in virtutea legii fundamentale, deciziile Curtii Constitutionale sunt de imediata si generala aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ceea ce inseamna ca nu se aplica doar raporturilor juridice nascute ulterior acestui moment, ci tuturor situatiilor juridice in desfasurare, care nu au fost definitiv judecate pana la data publicarii. Singura exceptie o reprezinta situatia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale care reprezinta lege penala mai favorabila, in sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal si care ultraactiveaza. Pentru a exista aceasta exceptie de la principiul activitatii legii penale este obligatoriu ca, prin decizia pronuntata, Curtea Constitutionala sa declare neconstitutionalitatea unui text dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul in care prin hotarare se da o unica interpretare conforma cu legea fundamentala fara ca textul din actul normativ sa fie declarat neconstitutional. Avand in vedere ca, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionale dispozitiile art. 5 din Codul penal, ci doar a stabilit singura interpretare conforma cu Constitutia a acestui text de lege, rezulta ca in cazul concret, ce a format obiectul controlului de constitutionalitate, nu este incidenta situatia de exceptie reglementata in alin. 2 al articolului mentionat, decizia fiind de imediata si generala aplicare de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, tuturor situatiilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca solutionate definitiv. Caracterul general obligatoriu conferit acestei decizii de la momentul publicarii deriva din faptul ca art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala nu distinge nici in functie de tipurile de hotarari pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul lor, astfel ca indiferent de interpretarile aduse unui text de instantele judecatoresti, inclusiv de catre instanta suprema intr-un recurs in interesul legii sau o intrebare prealabila „atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii sa o aplice ca atare” (deciziile Curtii Constitutionale nr. 536 din 28 aprilie 2011 si nr. 265 din 6 mai 2014, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, respectiv nr. 372 din 20 mai 2014). Reglementarea cuprinsa in norma procesual penala la art. 4741 si art. 4771 confirma forta general obligatorie a deciziilor date de instanta de contencios constitutional, in conditiile in care stabileste ca efectele hotararilor interpretative pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie inceteaza in cazul constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata. Din tehnica de redactare a acestor texte rezulta ca hotararile date de instanta suprema in interpretarea si aplicarea unitara a legii isi inceteaza efectele nu numai in cazul declararii ca neconstitutionala a dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata, ci si situatia in care Curtea Constitutionala a stabilit ca respectiva prevedere a dobandit valente de neconformitate cu Constitutia in interpretarea data in recurs in interesul legii sau intr-o intrebare prealabila, din moment ce legiuitorul se refera la „constatarea neconstitutionalitatii”, si nu la declararea neconstitutionalitatii. In aceste conditii, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si-a incetat efectele, incepand cu data de 20 mai 2014 cand a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si astfel nu mai poate fi aplicata raporturilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesolutionate definitiv pana la data publicarii hotararii instantei de contencios constitutional, intrucat, pentru considerentele dezvoltate in prezenta, nu reprezinta lege penala mai favorabila. O asemenea interpretare nu ridica probleme nici din perspectiva art. 7 din Conventia europeana care consacra, in general, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei si interzice, in particular, aplicarea retroactiva a dreptului penal atunci cand aceasta aplicare opereaza in defavoarea acuzatului. Intrucat Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu ca notiunea de „lege” in lumina Conventiei europene inglobeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala nu se subsumeaza acestei notiuni, constituind doar o etapa in procesul complex de cristalizare a unei jurisprudente constante privind determinarea si aplicarea legii penale mai favorabile dupa intrarea in vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009. Altfel spus, o singura hotarare fie si data in dezlegarea unei chestiuni de drept de catre instanta suprema, in realizarea competentelor sale de interpretare si aplicare unitara a legii, nu echivaleaza in acceptiunea Curtii Europene cu o lege, concept care presupune existenta unei orientari jurisprudentiale constante, formata pe parcursul unei perioade mari de timp. Or cerinta privind constanta jurisprudentei nu a fost indeplinita in materia determinarii si aplicarii legii penale mai blande de catre instantele nationale dupa 1 februarie 2014, data fiind perioada foarte scurta de timp, de doar trei luni, pana la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si interpretarile diferite facute in practica judiciara in sensul aprecierii legii penale mai favorabile fie in mod global, fie pe institutii autonome, cu atat mai mult cu cat in cadrul acestei din urma orientari nu a existat o viziune unitara sub aspectul considerarii ca autonome a diferitelor institutii de drept penal. In aceste conditii nu poate fi vorba de conturarea unei jurisprudente constante nici in ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile in materia prescriptiei penale in perioada de doar 20 de zile de la publicarea la 30 aprilie 2014 a hotararii instantei supreme de dezlegare a acestei chestiuni de drept pana la incetarea efectelor sale in data de 20 mai 2014, cand interpretarea in conformitate cu Constitutia a dispozitiilor art. 5 din Codul penal a devenit de imediata aplicare si general obligatorie. Avand in vedere ca hotararea instantei de contencios constitutional nu a infirmat o jurisprudenta constanta care, asa cum s-a aratat, nu se cristalizase inca la acest moment, nu se poate vorbi despre o incalcare a exigentelor art. 7 din Conventia europeana, o asemenea posibilitate putand fi apreciata doar pentru viitor, in cazul in care practica instantelor nationale in materia determinarii si aplicarii legii penale mai favorabile nu va fi unitara si conforma cu legea fundamentala. De altfel, sfera de aplicare a art. 7 din Conventia europeana nu cuprinde si prescriptia raspunderii penale, chiar daca in dreptul intern aceasta reprezinta o institutie de drept penal substantial, intrucat Curtea Europeana a calificat in jurisprudenta sa constanta prescriptia ca fiind o institutie de procedura penala care nu se circumscrie ariei de actiune a principiului legalitatii incriminarii si a celui al legalitatii pedepsei consacrate prin acest articol. Aceasta pozitie a fost explicata prin faptul ca instanta europeana de contencios este chemata sa asigure aplicarea unitara a Conventiei europene asupra tuturor statelor membre, fara a putea califica institutia prescriptiei, in propria sa jurisprudenta, ca apartinand dreptului penal sau procesual penal, in functie de specificul reglementarilor in materie din aceste state (Cauza Kononov contra Letoniei din 2008, Cauza Scoppola contra Italiei din 2009, Cauza Coeme si altii contra Belgiei din 2000). Concluzionand, pentru considerentele dezvoltate anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala va stabili ca dispozitiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv in materia prescriptiei raspunderii penale, in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost inca judecate definitiv, in conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale. Argumentele prezentate lipsesc de obiect cea de-a doua intrebare adresata Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 477 din Codul de procedura penala:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, in Dosarul nr. 7.269/320/2011 prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept in sensul daca „art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat ca legea penala mai favorabila este aplicabila, in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca judecate definitiv si fata de care s-a implin it prescriptia raspunderii penale pana la data de 20 mai 2014 in interpretarea data prin Decizia nr. 2/2014 a inaltei Curti de Casatie si Just itie, insa fata de care prescriptia raspunderii penale nu este implinita, in interpretarea data aceluiasi text legal prin decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale”.
Stabileste ca dispozitiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv in materia prescriptiei raspunderii penale, in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost inca judecate definitiv, in conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedura penala. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 6 octombrie 2014.
PRESEDINTELE SECTIEI PENALE A INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE judecator CORINA MICHAELA JIJIIE
Magistrat-asistent, Andreea Daniela Barca
Andrei45
Comentarii articol (0)