Ghidul Divortului in Romania reprezinta o colectie de patru articole ce contin toate informatiile si explicatiile necesare celor care vor sa desfaca o casatorie. Ieri am publicat primul material din serie, care prezinta reglementarile generale privind divortul si variantele pe care le au sotii la dispozitie, iar astazi il publicam pe cel de-al doilea, ce detaliaza procedura divortului in fata notarului. In urmatoarele zile vom publica inca doua articole, in care vom prezenta:
|
Divortul este reglementat de noul Cod civil la Capitolul VII, "Desfacerea casatoriei", care stabileste ca divortul poate avea loc in urmatoarele situatii:
- prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot;
- atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
- la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;
- la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.
In cazul in care exista acordul sotilor pentru desfacerea casatoriei, atunci acest lucru va putea fi facut fie prin procedura administrativa, fie la notarul public, procedurile fiind reglementate de Codul Civil in cuprinsul art 375-378.
"Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii", se mentioneaza in actul normativ citat.
Concret, procedura administrativa presupune adresarea unei cereri de divort, de catre ambii soti, ofiterului de stare civila de la locul incheierii casatoriei sau de la ultimul domiciliu comun al sotilor. Divortul la starea civila se poate incheia doar daca sotii nu au copii minori nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati.
Spre deosebire de divortul pe cale administrativa, in fata ofiterului de stare civila, divortul pe cale notariala poate fi constatat de notarul public si in cazul in care exista copii minori.
Totusi, pentru ca divortul sa se pronunte in fata notarului, sotii trebuie sa fie de acord cu toate aspectele ce privesc desfacerea casatoriei, aspecte referitoare la:
- numele de familie pe care sa il poarte dupa divort;
- exercitarea autoritatii parintesti obligatoriu de catre ambii parinti;
- stabilirea locuintei copiilor dupa divort;
- modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii;
- stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Depunerea cererii de divort la notar
In procedura de divort notariala, sotii se vor prezenta, personal sau prin mandatar avand procura speciala autentica, in fata notarului public competent, in a carei raza teritoriala s-a incheiat casatoria sau se afla ultima locuinta comuna a sotilor, pentru a depune cererea de divort, a explicat, la solicitarea noastra, Ioana Gheorghe, notar public si consultant in Forumul AvocatNet.ro.
Prin ultima locuinta comuna se intelege ultima locuinta in care au convietuit sotii, iar dovada acesteia se va face cu actele de identitate ale sotilor din care rezulta domiciliul comun sau resedinta comuna a acestora.
"Daca nu se poate face dovada astfel, atunci fiecare sot va da o declaratie autentica pe propria raspundere, din care sa rezulte care a fost ultima locuinta comuna a acestora", a precizat notarul contactat de noi.
Declaratia se va consemna in cererea de divort si in incheierea de admitere a cererii de divort.
Cererea de divort se face in scris si se semneaza personal de catre soti sau prin mandatar in fata notarului public competent. Aceasta cerere va cuprinde declaratia sotilor ca au ori nu copii minori nascuti din casatorie, din afara ei sau adoptati, acordul de principiu al ambilor parinti cu privire la copii minori, in cazul in care acestia exista, precum si invoiala acestora asupra numelui de familie pe care il va purta fiecare dintre soti dupa divort, a mentiona Ioana Gheorghe.
Cererea de divort va fi insotita de fotocopii de pe certificatele de nastere ale sotilor, de pe actele de identitate ale acestora si, dupa caz, ale copiilor minori.
Potrivit specialistului, odata cu depunerea cererii de divort, sotii vor prezenta notarului public competent si originalul certificatului de casatorie, document ce va fi retinut de catre notarul public pana la eliberarea certificatului de divort.
Dupa punerea dosarului de divort pe rol, notarul va acorda sotilor un termen de reflectie de 30 de zile, timp in care acestia pot reveni asupra deciziei de a divorta. La expirarea termenului, in caz de nereprezentare a sotilor si in lipsa unei cereri de amanare a acestora, notarul public va respinge cererea de divort prin incheiere, a atentionat Ioana Gheorghe.
In plus, conform consultantului, notarul public poate respinge cererea de divort si daca sotii nu se inteleg cu privire la purtarea numelui de familie dupa divort sau cu privire la exercitarea drepturilor parintesti in cazul in care din casatorie rezulta copii minori.
In acelasi timp, cererea va fi respinsa si daca:
- unul dintre soti este pus sub interdictie;
- unul dintre soti nu isi poate exprima consimtamantul liber si neviciat;
- la depunerea cererii de divort nu sunt prezenti sotii personal sau prin mandatar;
- unul dintre soti sau manadatarul acestora refuza sa semneze cererea personal in fata notarului public;
- sotii refuza sa dea declaratiile prevazute de lege;
- sotii nu prezinta, la depunerea cererii, certificatul de casatorie in original;
- unul dintre soti se prezinta in fata notarului public la termenul de 30 de zile acordat si declara cu nu mai staruie in cererea de divort;
- sotii se impaca;
- cererea a ramas fara obiect intrucat casatoria dintre soti a fost desfacuta de o alta autoritate competenta;
- sotii isi retrag cererea de divort;
- inainte de finalizarea procedurii de divort unul dintre soti a decedat, casatoria incetand in acest mod.
In aceste cazuri, notarul public va emite o dispozitie de respingere a cererii de divort. De asemenea, notarul va indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, care va putea dispune in cauza dupa administrarea probelor utile si necesare in aceste imprejurari, dupa cum am aratat intr-un alt material despre divort publicat pe AvocatNet.ro.
Important! Sotii nu pot ataca decizia notarului public de a respinge cererea de divort: "Impotriva refuzului ofiterului de stare civila sau notarului public nu exista cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecata, pentru a dispune desfacerea casatoriei prin acordul lor sau in baza unui alt temei prevazut de lege", se precizeaza in NCC.
Ce se intampla atunci cand sotii au copii minori?
Potrivit Ioanei Gheorghe, in cazul in care sotii care nu au copii minori, se prezinta la termenul stabilit si staruie in cererea de divort, atunci notarul va admite cererea de divort printr-o incheiere si va elibera certificatul de divort.
Pe de alta parte, insa, daca sotii au copii minori rezultati din casatorie, la primirea cererii de divort, notarul public va sesiza autoritatea tutelara competenta, atasand cererii proiectul acordului parental pentru efectuarea anchetei psihosociale. "Acest proiect va cuprinde acordul sotilor cu privire la exercitarea autoritatii parintesti, locuinta copiilor, modalitatea de pastrare a legaturilor personale si stabilirea contributiei fiecaruia dintre parinti la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copiilor dupa divort", detaliaza notarul.
Odata depus proiectul, autoritatea tutelara va intocmi raportul de ancheta psihosociala, care este obligatoriu. In cazul in care, din referatul de ancheta sociala intocmit de catre autoritate, rezulta ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau stabilirea locuintei copilului nu este in interesul copilului, atunci notarul public va emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si va indruma partile la instanta de judecata.
In situatia in care minorul are varsta mai mare de 10 ani, atunci se va proceda si la audierea acestuia de catre notarul public in prezenta ambilor parinti, a mentionat consultantul.
"Daca, in termenul acordat pentru divort, nu s-a depus raportul de ancheta psihosociala si, din motive intemeiate, nu s-a putut audia minorul, dar parintii staruie in cererea de divort, atunci se pot acorda si alte termene", a aratat Gheorghe.
In schimb, tot in baza raportului de ancheta psihosociala eliberat de autoritatea tutelara, notarul public poate autentifica conventia sotilor cu privire la autoritatea parinteasca care se va exercita in comun de ambii parinti si care va fi mentionata in certificatul de divort.
"Aceasta conventie, care are titlu executoriu, va putea fi modificata printr-o alta conventie autentica, cu respectarea tuturor conditiilor cerute pentru prima conventie (raport de ancheta psihosociala, audierea minorului si acordul parintilor)", mentioneaza notarul.
Emiterea certificatului de divort
Certificatul de divort se intocmeste in 6 exemplare, dintre care un exemplar se trimite la registrul starii civile de la locul unde s-a incheiat casatoria sau unde s-a transcris certificatul de casatorie eliberat intr-un alt stat si un exemplar pentru registrul starii civile detinut de directia judeteana de evidenta a persoanelor.
Certificatul de divort face dovada desfacerii casatoriei prin acordul sotilor, precum si a numelui de familie pe care fiecare dintre soti il va purta dupa divort. Odata cu eliberarea certificatului de divort, notarul public restituie partilor certificatul de casatorie pe care se va face mentiunea "desfacut casatoria prin Certificatul de divort nr...", urmata de semnatura si sigiliul notarului.
Un model de certificat de divort puteti consulta in fisierul atasat (documentul este prelucrat din Regulamentul de aplicare a notarilor publici).
"Rectificarea erorilor materiale din certificatul de divort se solutioneaza potrivit dispozitiilor in materie de stare civila", puncteaza notarul.
De subliniat faptul ca, daca la depunerea cererii de divort, sotii pot fi reprezentati si prin mandatar prin procura speciala autentica, la eliberarea certificatului de divort ei trebuie sa se infatiseze personal in fata notarului public.
In ceea ce priveste costurile divortului pe cale notariala, Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici stabilesc ca onorariul pentru solutionarea cererii de divort prin acordul sotilor se va percepe in suma fixa, in cuantum de 500 lei. Totusi, potrivit Ioanei Gheorghe, tariful poate varia si in functie de onorariul notarului.
Notarul a mentionat, totodata, ca, daca plata se face la depunerea cererii, iar partile nu mai staruie in cerere sau intervine o alta cauza de respingere a cererii de divort dupa scurgerea termenului acordat de notar, sotilor nu li se restituie onorariul.
Cum se realizeaza partajul bunurilor?
In ceea ce priveste partajul bunurilor comune ale sotilor, acesta reprezinta o alta procedura, ce se poate realiza doar in instanta sau la notar, dupa cum a mentionat Ioana Gheorghe.
Mai precis, potrivit notarului, partajul se poate face atat dupa desfacerea casatoriei, cat si in timpul casatoriei, sub regimul comunitatii legale.
Aceasta procedura nu este, insa, obligatorie. Astfel, sotii pot ramane coproprietari pe bunurile dobandite in timpul casatoriei si le pot vinde, dona impreuna fara a face partaj.
In cazul in care sotii nu au efectuat partajul asupra unui bun si doresc vanzarea lui, atunci se va autentifica Actul de lichidare a regimului matrimonial, pentru a stabili cota de contributie a fiecaruia la achizitionarea bunului respectiv. Ulterior, se poate intocmi si contractul de vanzare-cumparare.
Partajul este scutit de impozit.