Hotărârea Guvernului nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie şi se aplică de la data publicării.
Criteriile pentru închiderea localurilor se aplică, potrivit actului normativ, în cazul clădirilor/spaţiilor comerciale, adică în baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine şi supermagazine. De asemenea, acestea sunt valabile în egală măsură pentru clădirile/spaţiile culturale (teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului) şi clădirile/spaţiile turistice (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni).
Noile prevederi sunt valabile pentru construcţiile/amenajările cu o arie desfăşurată mai mare de 200 de metri pătraţi, indiferent de existenţa/inexistenţa unei autorizări de securitate la incendiu.
Concret, atunci când este vorba de construcţii/amenajări cu destinaţia de comerţ, cultură sau turism ce sunt autorizate pentru securitatea la incendiu, oprirea funcţionării/folosirii se dispune în oricare dintre următoarele situaţii:
- depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu;
- depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
- desfiinţarea unei căi de evacuare atunci când, potrivit reglementărilor tehnice specifice, se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
- reducerea prin elemente de construcţie cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
- desfiinţarea instalaţiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului;
- desfiinţarea instalaţiilor/sistemelor de desfumare ori a instalaţiilor de iluminat de securitate pentru evacuare.
Notă: Valorile de referinţă pentru criteriile menţionate sunt, conform hotărârii de Guvern, cele incluse în documentaţiile tehnice aferente autorizaţiilor de securitate la incendiu, raportate la cerinţele reglementărilor tehnice indicate în documentaţia ce a stat la baza obţinerii autorizaţiei.
Atunci când este vorba de construcţii/amenajări cu destinaţia de comerţ, cultură sau turism ce nu sunt autorizate pentru securitatea la incendiu, oprirea funcţionării/folosirii se dispune în oricare dintre următoarele situaţii:
- depăşirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci şi restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă;
- depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
- neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare faţă de valoarea de referinţă;
- reducerea prin elemente de construcţie cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
- neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
- neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
- categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune.
Notă: Exceptând ultimul punct de mai sus, valorile de referinţă pentru criterii sunt cele din reglementările tehnice specifice în vigoare la data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau la momentul punerii în funcţiune.
Depăşirea numărului maxim de utilizatori se constată de către personalul ISU, cu sprijinul poliţiştilor sau al jandarmilor, după caz.
Referitor la oprirea funcţionării/folosirii, HG nr 915/2015 prevede că aceasta se face până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Iar în cazul depăşirii cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu, oprirea funcţionării/folosirii se face timp de 60 de zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenţie.
ISU poate să sigileze localurile ce nu respectă siguranţa la incendiu
În cazul nerespectării regulilor de siguranţă la incendiu, personalul ISU poate să sigileze construcţiile şi amenajările firmelor, potrivit unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial.
"Aplicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru vizează aplicarea acestuia doar pe căile de acces destinate clienților și în situația în care operatorul economic are sediul/punctul de lucru și domiciliul în aceeași locație cu privire la care se efectuează aplicarea sigiliului", scrie în Ordonanţa de Urgenţă nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, apărută ieri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 828 şi ale cărei prevederi au intrat în vigoare de la momentul publicării.
Până acum, ISU putea doar să dispună oprirea funcţionării/folosirii construcţiilor/amenajărilor.
"Atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcţiile şi amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu. Potrivit legislaţiei în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcţionării ori utilizării contrucţiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcţionării", au explicat reprezentanţii Executivului într-un comunicat de presă transmis marţi, atunci când Guvernul a adoptat documentul amintit.
Clienţii sunt înştiinţati de oprirea funcţionării localului
Ordonanţa de urgenţă publicată ieri în Monitor stabileşte că, odată cu aplicarea sigiliului, este afişat la loc vizibil un anunţ referitor la oprirea funcţionării/folosirii construcțiilor/amenajărilor firmei.
Totodată, anunţul este afişat pe geamurile tuturor ușilor de acces pentru clienți sau pe ferestre, după caz, astfel încât să fie vizibil din exterior.
Iată şi ce text trebuie să conţină anunţul, cu menţiunea că acesta trebuie tipărit cu litere de tipar de minimum 10 cm: "Oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor de către ............ pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți".
În ce situaţii este ridicat sigiliul aplicat?
Actul normativ publicat joi reglementează şi situaţiile în care sigiliul la construcțiile/amenajările firmei poate fi ridicat, după cum urmează:
- la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă oprirea funcționării/folosirii construcțiilor/amenajărilor firmei la punctul de lucru în cauză;
- în baza unei hotărâri judecătorești executorii;
- la schimbarea proprietarului/utilizatorului spațiului în care se află construcțiile/amenajările firmei, în condițiile în care se schimbă destinația construcției sau profilul de activitate;
- la lucrări de reparații urgente sau necesare realizării cerinței de securitate la incendiu în incinta construcțiilor/amenajărilor firmei;
- la obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Important! În cazurile prezentate mai sus, cu excepţia primului, contravenientul trebuie să solicite în scris instituţiei care a aplicat sigiliul ridicarea acestuia, operaţiunea urmând să fie realizată în cel mult cinci zile de la primirea cererii, se mai arată în ordonanţa de urgenţă.
Notă: Aceste modificări legislative au fost făcute după ce, acum o săptămână, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity, în clubul Colectiv din Bucureşti a izbucnit un incendiu în urma căruia numeroase persoane şi-au pierdut viaţa, iar multe altele au fost rănite.