Normele anuale de venit valabile în 2016 au fost publicate de Fisc pe pagina sa de internet. Acestea sunt disponibile în funcție de județ și pot fi consultate fie pe site-ul Fiscului, fie accesând direct acest link.
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și care aplică sistemul de impozitare pe bază de normă de venit vor plăti anul acesta un impozit de 16% aplicat valorilor stabilite de Fisc, indiferent de nivelul real al veniturilor realizate.
De partea cealaltă, contribuabilii care obțin venituri din activități independente și care au optat pentru sistemul de impozitare în sistem real aplică impozitul de 16% la veniturile nete totale.
Norma de venit reprezintă o sumă fixă stabilită anual de către direcțiile finanțelor publice teritoriale, în funcție de specificul activității și de zona în care se desfășoară activitatea, cu condiția ca acea activitate să se regăsească în Nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, activități desfășurate de contribuabilii care realizează venituri comerciale. Menționăm că nomenclatorul a fost aprobat prin Ordinul MFP nr. 2875/2011.
Noul Cod fiscal prevede că norma de venit nu poate fi mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12.
Valoarea actuală a salariului minim brut pe economie este de 1.050 de lei. Acesta va crește cu 200 de lei, începând cu data de 1 mai 2016, și va ajunge la 1.250 de lei.
În momentul stabilirii normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulțirea cu 12 a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de aplicarea criteriilor, se menționează în legislația fiscală.
25 martie este termenul limită pentru plata impozitului pe venit aferent trimestrului I
Potrivit legislației în vigoare, pentru impunerea veniturilor pe baza normelor de venit, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- Activitatea trebuie să fie cuprinsă în Nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, aprobat prin Ordinul MFP nr. 2875/2011;
- Contribuabilul trebuie să fie autorizat pentru desfășurarea activității respective, conform prevederilor OUG nr. 44/2008, ca PFA, întreprindere individuală (II) sau întreprindere familială (IF);
- Trebuie exprimată opțiunea pentru impunerea veniturilor pe bază normelor de venit prin bifarea căsuței corespunzătoare în formularul 220 „Declarație privind venitul estimat/norma de venit”.
În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă, care generează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă, se arată în noul Cod fiscal.
De asemenea, dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi care generează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, venitul net din aceste activităţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi.
Potrivit Codului fiscal, contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligaţia să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidenţă fiscală şi nu au obligaţii privind evidenţa contabilă.
Această prevedere a fost introdusă la începutul lui 2015 în legislația fiscală, prin OUG nr. 80/2014. Anterior acestei modificări, contribuabilii care desfășurau activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit aveau obligația să completeze numai partea din Registrul-jurnal de încasări și plăți referitoare la încasări, potrivit reglementărilor contabile elaborate în acest scop.
Impozitul pe venit se plătește în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Astfel, în 2016 plata aferentă trimestrului I va trebui efectuată până pe 25 martie.
Contribuabilii pot trece de la norma de venit la sistemul real. Ce pași trebuie urmați?
Contribuabilii care au realizat în anul anterior venituri din activități independente și au fost impuși pe bază de normă de venit pot să modifice sistemul de impunere și să devină plătitori de impozit în sistem real.
În acest sens, trebuie completat formularul 220 – Declarația privind venitul estimat/norma de venit cu informații referitoare la determinarea venitului net anual în sistem real.
Declarația se depune la Fisc până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
Conform Codului fiscal, opţiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani.
Notă: Există o situație în care contribuabilii au obligația trecerii la impozitarea în sistem real. Mai precis, Codul fiscal stabilește că, dacă în anul fiscal anterior, un contribuabil a înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor are obligaţia determinării venitului net anual în sistem real.
Această categorie de contribuabili are obligaţia să completeze corespunzător şi să depună declaraţia privind venitul estimat/norma de venit până la data de 31 ianuarie inclusiv. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României, la sfârşitul anului fiscal.
Cum se calculează contribuțiile sociale obligatorii
Pe lângă impozitul de 16%, contribuabilii care realizează venituri din activități independente mai datorează obligatoriu la stat și contribuții sociale pentru veniturile realizate: contribuția de asigurări sociale – CAS și contribuția de asigurări sociale de sănătate – CASS.
Codul fiscal prevede, la art. 148 alin. (2) că „în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea şi nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 139 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilesc plăţile anticipate, şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig”.
Concret, pentru plata CAS-ului, persoana fizică autorizată poate opta, conform actualelor reglementări, între aplicarea cotei individuale de 10,5% sau a cotei integrale de 26,3%, opțiune care odată exercitată nu poate fi anulată în cursul anului respectiv, ci doar din anul următor.
Atenție! Câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2681 de lei. Cu ajutorul acestei sume se calculează baza de calcul pentru CAS. Aceasta este valoarea lunară a normei de venit, dar nu mai puțin de 35% din salariul mediu brut sau mai mult de 5 astfel de salarii.
Aplicând cota CAS de 26,3% asupra bazei lunare de calcul pentru stabilirea plăților anticipate, PFA va plăti la pensie minimum 246,78 lei (35% x 2.681 lei x 26,3%) și maximum 3.525,515 lei (5 x 2.681 lei x 26,3%).
Dacă persoana optează pentru o contribuție la pensii de 10,5%, atunci aceasta va plăti la pensie cel puţin 98,52 lei (35% x 2.681 lei x 10,5%) şi cel mult 1.407,525 lei (5 x 2.681 lei x 10,5%).
Este important să precizăm că această cotă, de 10,5%, nu asigură un stagiu complet de cotizare pentru pensie, ci doar o treime din acesta. În cazul în care PFA-urile doresc să beneficieze de o pensie întreagă, atunci pot opta să achite cota de 26,3%, care conține și contribuția angajatorului, de 15,8%.
Atenţie! Începând din 2016, PFA-urile vor datora obligatoriu cota individuală CAS de 10,5% calculată la venitul net obținut, indiferent dacă sunt concomitent salariate. De asemenea, prin intermediului noului formular 600, ele vor putea alege să plătească cota integrală de 26,3% a contribuției la pensii.
Spre exemplu, în 2016, la un venit net anual de 100.000 de lei, PFA va datora CAS de 10.500 de lei sau 26.300 de lei, în funcţie de cota aleasă.
Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale se realizează prin depunerea la organul fiscal de domiciliu a unei declarații privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (formularul 600).
Declarația se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin celelalte metode prevăzute de lege. De asemenea, formularul se poate depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță ca metodă alternativă de depunere a declarațiilor, în conformitate cu prevederile legale.
În baza declarației 600 depuse, organul fiscal emite decizia de impunere în stabilește contribuția socială anual datorată și termenele de plată.
Contribuția la pensii se plătește trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Atenție: Noul Cod fiscal prevede că persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile din activități independente.
În ceea ce privește CASS, contribuabilii care realizează venituri din activități independente și sunt impozitați la normă de venit vor datora la bugetul de stat o contribuție de 5,5% din valoarea anuală a normei de venit, raportată la cele 12 luni ale anului, ce nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară (care din 1 iulie 2015 este de 1050 de lei), dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția.
Notă: De la 1 mai 2016, salariul minim brut pe ţară va creşte de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, ceea ce înseamnă că salariul lunar net al unui salariat care nu are persoane în întreţinere va fi de 917 lei.
Plata contribuțiilor la sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual. Astfel, în baza declarației de venit estimat (Formular 220) sau a declarației de venit realizat (Formular 200), organul fiscal emite decizia de impunere pentru plăți anticipate în care stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat, precum și termenele de plată.
Plata se efectuează trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
După încheierea anului fiscal, în baza declarației privind venitul realizat depusă de contribuabili (Formular 200), organul fiscal stabilește obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală regularizând sumele datorate cu titlu de plăți anticipate.
Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
Atenție! La determinarea venitului anual baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale.
În cazul persoanelor impuse la norma de venit, care nu depun declaraţie privind venitul realizat, contribuţiile de asigurări sociale plătite trimestrial reprezintă plata finala în contul contribuţiei anuale datorate.
Care sunt contribuțiile opționale ce pot fi plătite
Pe lângă contribuțiile obligatorii (CAS și CASS), cei care realizează venituri din activități independente mai pot plăti și câteva contribuții opționale, precum cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj, cea pentru asigurarea în caz de accidente de muncă și boli profesionale, precum și cea pentru concedii și indemnizații (FNUASS).
Astfel, deși asigurarea pentru șomaj nu este obligatorie pentru o persoană fizică autorizată, totuși ea poate alege să o plătească, în cazul în care dorește să beneficieze de ajutor de șomaj, atunci când, de exemplu, nu va mai avea activitate. Contribuția lunară la șomaj este de 0,5% din venitul asigurat. Conform prevederilor legale, se poate asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj orice persoană care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu este deja asigurată.
Pentru a plăti contribuția la șomaj, persoanele fizice pot încheia contract de asigurare pentru șomaj cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au domiciliul, dacă au cel puțin vârstă de 18 ani și sunt asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Venitul lunar pentru care se face asigurarea nu poate fi mai mic decât salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată, dar nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, în vigoare în luna pentru care se plătește contribuția de asigurare pentru șomaj.
Nici contribuția pentru concedii și indemnizații (FNUASS) nu este obligatorie, însă PFA poate alege să o plătească dacă dorește să beneficieze de indemnizații pentru concediile medicale.
Conform OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru concedii și indemnizații este de 0,85% din veniturile supuse impozitului pe venit. Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, persoanele autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună declarația de asigurare pentru concedii și indemnizații la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca plătitori de contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Vă reamintim că potrivit Legii nr. 4/2014, soția sau soțul titularului unei PFA, în cazul în care contribuie la desfășurarea activității, se poate asigura, facultativ, în sistemul public de pensii pe baza de contract de asigurare socială, precum și în sistemul asigurărilor de sănătate și în cel al asigurărilor pentru șomaj. Mai multe detalii despre acest subiect găsiţi aici.