7 aprilie este termenul pentru:
Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România, Formularul 092. Se depune de contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
11 aprilie este ultima zi pentru:
Plata taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate. Această taxă se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate. Taxa trebuie să fie plătită de către orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui altfel de înţelegere încheiată cu altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
Plata impozitului pe spectacole şi depunerea declaraţiei privind încasările din spectacole. Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz, în a căror rază de competenţă se desfăşoară. Această taxă trebuie să fie plătită de persoanele fizice şi persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, cu excepţia spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formularul 070. Se depune de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declarația de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, formularul 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA (reglementare: Ordinul ANAF nr. 3698/2015).
Până pe 15 aprilie trebuie efectuate următoarele raportări:
Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna ... anul ... (Anexa nr. 4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna ... anul ... (Anexa nr. 3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna ... anul ..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final (produse energetice).
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna ..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizație de utilizator final (alcoolul etilic și a produse alcoolice).
Situația centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă (Anexa nr. 19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă (Anexa nr. 12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/bauturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă (Anexa nr. 13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă (Anexa nr. 14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă (Anexa nr. 15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă (Anexa nr. 16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă (Anexa nr. 17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile.
Jurnalele pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) sau navigație (Anexa nr.31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare.
Jurnalele pentru luna precedentă privind achizițiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) sau navigație (Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru depozitare.
Situația centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna ... anul ..., pentru luna precedentă (Anexa nr. 21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat.
Evidența achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă (Anexa nr. 42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării.
Important! Cu toate că nu este declarație fiscală, AvocatNet.ro vă reamintește că, până pe 15 aprilie, trebuie depusă declarația INTRASTAT, al cărei prag valoric este de 500.000 de lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri și de 900.000 de lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Termenul limită de transmitere a acestei declarații îl reprezintă întotdeauna data de 15 a lunii următoare celei de referință, chiar dacă într-o lună aceasta este o zi liberă, precum sâmbăta sau duminica. Totuși, declarația poate fi depusă online și în prima zi lucrătoare care urmează datei de 15 (dacă aceasta este o zi liberă), fără penalități.
Ce documente se depun până pe 20 aprilie
Declarația specială de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES). Se depune de către persoanele impozabile nestabilite în U.E. care prestează servicii electronice de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune persoanelor neimpozabile, conform art. 314 alin (7) din Codul fiscal.
Declarația specială de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES). Se depune de către persoanele impozabile stabilite în U.E., dar în alt stat membru decât statul membru de consum care prestează servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, potrivit art. 315 alin. (6) din Codul fiscal.
Declarațiile cu termenul de depunere în data de 25 aprilie:
Notificarea pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, Formular 097. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art.153 din Codul fiscal, care au obligația să notifice organele fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem, în condițiile prevăzute de art. 1563 alin.(11) și alin.(12) din Codul fiscal, conform OPANAF 3884/2013.
Declarația privind obligațiile de plata la bugetul de stat, Formularul 100, format electronic. Se depune lunar de contribuabilii prevăzuți în Ordinul ANAF nr. 1950/2012, anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.1, trimestrial de contribuabilii prevăzuți în Ordinul ANAF nr. 1950/2012, anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.2. De asemenea, se depune și la alte termene de contribuabilii prevăzuți in Ordinul ANAF nr. 1950/2012, anexa 6, cap. I, subcap. 1, par. 1.3.
Declarația privind distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor Formular 104. Se depune de către persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică și de persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.
Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, Formularul 112. Aceasta se depune pentru luna precedenta, de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) - f) din noul Cod fiscal, precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. Totodată, au obligația depunerii acestei declarații și persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente, instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului, precum și orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor
Declarația privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă, Formular 224. Se depune de persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată, Formular 300. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din noul Cod fiscal.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă, Formular 301.Se depune de persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune.
Declarația privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, Formular 307. Se depune de persoanele impozabile prevăzute la art. 280 alin. (6), art. 270 alin. (7), art.310 alin. (7), art.316 alin. (11) lit.a) - e) și g) din noul Cod fiscal.
Declarația privind taxa pe valoarea adăugată colectată, Formular 311. Se depune de persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conf. art. 316 alin. (11) lit. a) - e), lit g) lit. h) din noul Cod fiscal și care efectuează, în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA.
Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna precedentă, Formular 390 VIES. Se depune de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art. 317 din Codul fiscal.
Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trimestrul etc; perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 322 din Codul fiscal), Formular 394. Se depune de:
- persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Codul fiscal, pentru operațiuni impozabile în România conform art.268 alin. (1);
- persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
Atenție! Declarația 394 nu se depune pe zero.
Cererea de restituire a accizelor de către importatori pe trimestrul precedent (Anexa nr. 27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de către beneficiarii scutirilor (institutii, organizatii) de accize, potrivit art. 395 din Codul fiscal si HG nr. 1/2016 titlul VIII pct.75 alin.(5)
Cererea de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță pe trimestrul precedent (Anexa nr. 39 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de către vânzătorii pentru livrările efectuate în cadrul vânzării la distanță, conform art. 417 alin. (6) din Codul fiscal si HG nr. 1/2016 titlul VIII pct.139 alin.(20).
Ce taxe și impozite aferente lunii martie trebuie plătite până pe 25 aprilie
Până pe 25 aprilie trebuie achitate următoarele taxe și impozite:
- Accize;
- TVA;
- Impozit pe țițeiul și gazele naturale din producția internă;
- Impozit pe veniturile nerezidenților,
- Impozit pe salarii (OP separat pentru sediu social și fiecare sediu secundar, dacă este cazul),
- Impozit pe veniturile din activități independente, cu regim de reținere la sursă;
- Impozit pe veniturile din dividende plătite în luna precedentă,
- Impozit pe veniturile din dobânzi;
- Impozit pe alte venituri din investiții;
- Impozit pe veniturile din pensii;
- Impozit pe veniturile din premii și din jocuri de noroc;
- Impozit pe veniturile din alte surse;
- Impozitul reținut la sursă în luna precedentă - se plătește de către contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din contracte/convenții civile și de agent, din expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară, de către contribuabilii persoane fizice care obțin venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică care nu generează o persoană juridică, de către cei care realizează venituri din premii și jocuri de noroc, din alte surse, precum și de către nerezidenți;
- Impozitul pe profit - plata anticipată aferentă trimestrului I din 2016 - se achită de către contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, de către persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, precum și de persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică;
- Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate;
- Contribuția de asigurări sociale (pensii);
- Contribuția la asigurările sociale de sănătate;
- Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate;
- Contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
29 aprilie, termenul-limită pentru depunerea bilanțurilor pe 2015 de către anumiți contribuabili
Situațiile financiare pentru anul 2015 se depun în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv până pe data de 29 aprilie 2016 de către instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial.
Potrivit prevederilor legale, cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991, persoanele juridice fără scop patrimonial au obligația să întocmească situații financiare anuale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Acestea sunt cuprinse din bilanț, contul rezultatului exerciţiului și notele explicative la situaţiile financiare anuale.
În schimb, potrivit reglementărilor aprobate prin intermediul Ordinului MFP nr. 1969/2007 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, organizațiile patronale și sindicale, precum și alte organizații fără scop patrimonial, care nu desfășoară activități economice, pot să întocmească situații financiare anuale simplificate. Cu alte cuvinte, situațiile financiare anuale pot fi formate dintr-un bilanț prescurtat, contul prescurtat al rezultatului exercițiului și notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în limba română și în lei. Erorile contabile constatate după depunerea situațiilor financiare anuale se corectează la data constatării lor.
Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
Mai mult, situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial sunt supuse, potrivit legii, verificării de către cenzori sau de către auditori financiari, după caz.
Atenție! Toate situațiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie trebuie să fie semnate de persoanele abilitate potrivit legii și de către administratorul sau persoana care gestionează entitatea.
Notă: Mai multe detalii despre situațiile financiare pentru 2015 sunt AICI.