Materialul de faţă este al doilea dintr-o colecţie de trei articole pe care AvocatNet.ro le publică în această săptămână. Dacă în primul articol am prezentat modele ale fişelor de post pentru departamentul financiar-contabil, în al treilea vom prezenta modele pentru departamentul de IT. |
Fişa postului este, potrivit legislaţiei în vigoare, acel document intern esenţial pentru stabilirea, derularea şi încetarea raporturilor de muncă, ce se anexează obligatoriu contractului individual de muncă al unui salariat şi prin care se definesc principalele sarcini ce caracterizează munca acestuia.
Mai precis, fişa postului se întocmeşte pe baza informaţiilor obţinute în urma analizei postului şi reprezintă un document scris care identifică, defineşte şi descrie postul vizând sarcinile, condiţiile de muncă şi responsabilitatile pe care le presupune acesta.
Totodată, documentul amintit trebuie sa cuprindă câteva elemente de bază, printre care se numără denumirea şi descrierea postului, codul COR (codul din Clasificarea Ocupaţiilor din România) pentru poziţia respectivă, unde se încadrează postul în structura organizaţională, relaţiile pe care le are cel care ocupă postul cu ceilalţi angajaţi ai firmei, precum şi aptitudinile necesare pentru ocuparea postului.
Privit ca instrument de management, fişa postului asigură înţelegerea responsabilităţilor/ cerinţelor postului şi facilitează, astfel, comunicarea dintre manager şi angajat.
Dat fiind caracterul obligatoriu al fişei postului, angajatorii care nu o întocmesc se supun riscului de a fi amendaţi de către inspectoratul teritorial de muncă pentru absenţa documentului din dosarele de personal ale angajaţilor.
Notă: Informaţii suplimentare despre întocmirea fişei de post găsiţi în acest articol.
Deoarece departamentul de resurse umane are un rol extrem de important în viaţa unei entităţi, rolul acestuia în administrarea societăţii fiind, practic, decisiv, vă prezentăm astăzi modele ale fişelor de post pentru şase poziţii esenţiale ale acestuia. Concret, în fişierul ataşat veţi găsi fişe de post complete pentru fiecare dintre următoarele ocupaţii:
- Director resurse umane;
- Inspector SSM;
- Inspector resurse umane;
- Analist resurse umane;
- Asistent resurse umane;
- Recruitment & Training Manager.
Notă: Cele şase fişe de post esenţiale departamentului financiar-contabil pot fi consultate şi descărcate de aici, iar cele necesare departamentului IT sunt disponibile aici.
Materialul de faţă este al doilea dintr-o colecţie de trei articole pe care AvocatNet.ro le publică în această săptămână. Dacă în primul articol am prezentat modele ale fişelor de post pentru departamentul financiar-contabil, în al treilea vom prezenta modele pentru departamentul de IT. |