Extragerea lunară din august, pentru care fondul de premiere este de un milion de lei, s-a desfășurat duminică, iar câștigătoare au ieșit bonurile de 505 lei, ce au fost emise în data de 16 iulie.
La această extragere au participat automat, fără înregistrare prealabilă, toate bonurile fiscale emise persoanelor fizice în luna anterioară, adică între 1 și 31 iulie, așa cum reiese din Ordonanța Guvernului nr. 10/2015.
Pentru a revendica unul dintre cele maximum 100 de premii ce se vor acorda, persoanele fizice trebuie să depună bonul fiscal câștigător (originalul) la orice unitate a Fiscului, împreună cu o cerere și o copie a actului de identitate/pașaportului, de astăzi și până pe 20 septembrie. Premiile vor fi plătite cel târziu până pe 19 noiembrie.
Dacă în perioada de revendicare vor fi depuse peste 100 de cereri, autoritățile vor organiza și o a doua etapă de selecție a câștigătorilor.
Notă: Calendarul complet al extragerilor lunare și ocazionale din 2016 este aici.
Comentarii articol (0)