Vineri este ultima zi pentru depunerea:
Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România, Formular 092. Se depune de către contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
10 octombrie este termenul-limită pentru:
Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire.Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de zece zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în termen de zece zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formularul 070. Se depune de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de mențiuni privind anularea înregistrării de TVA în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul Fiscal, calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului, Formularul 096. Se depune de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşeşte plafonul de scutire prevăzut pentru întreprinderi mici, conform art. 310 alin. (1), respectiv alin. (5) din Codul Fiscal.
Tot până pe 10 octombrie trebuie efectuate şi următoarele plăţi:
Plata taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate. Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de zece a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate şi trebuie achitată de către orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
Plata impozitului pe spectacole şi depunerea declaraţiei privind încasările din spectacole. Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de zece, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz, în a căror rază de competenţă se desfăşoară. O astfel de taxă trebuie plătită de persoanele fizice şi persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, cu excepţia spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
Până pe 17 octombrie trebuie efectuate raportările de mai jos:
Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna ... anul... (Anexa nr. 4 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna ... anul ... (Anexa nr. 3 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați sau importatorii autorizați pentru produse din grupa tutunului prelucrat.
Situația centralizatoare privind achizițiile/utilizările de produse accizabile și livrările de produse finite rezultate în luna ... anul ... pentru luna precedentă (Anexa nr. 26 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de utilizator final pentru produse energetice, pentru alcool etilic şi produse alcoolice.
Situația centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă (Anexa nr. 19 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de alcool și băuturi spirtoase pentru luna precedentă (Anexa nr. 12 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de vinuri/băuturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedentă (Anexa nr. 13 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de bere pentru luna precedentă (Anexa nr. 14 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție tutunuri prelucrate pentru luna precedentă (Anexa nr. 15 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție de produse energetice pentru luna precedentă (Anexa nr. 16 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru producție produse accizabile.
Situația privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă (Anexa nr. 17 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați pentru depozitare produse accizabile.
Jurnalele pentru luna precedentă privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 29 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) sau navigație (Anexa nr.31 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru producție/ depozitare. Jurnalele se depun online, prin aplicaţia EMCS-RO STOCURI la autoritatea vamală, până pe data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.
Jurnalele pentru luna precedentă privind achizițiile/livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviație (Anexa nr. 30 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal) sau navigație (Anexa nr.32 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depun de antrepozitarii autorizați pentru depozitare. Jurnalele se depun online, prin aplicaţia EMCS-RO STOCURI la autoritatea vamală, până pe data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea
Situația centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna ... anul ... pentru luna precedentă (Anexa nr. 21 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat.
Evidența achiziționării, utilizării și returnării marcajelor pentru luna precedentă (Anexa nr. 42 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și importatorii autorizați de produse supuse marcării.
Important! Cu toate că nu este declarație fiscală, AvocatNet.ro vă reamintește că, până pe 15 octombrie, trebuie depusă declarația INTRASTAT, al cărei prag valoric este, şi în 2016, de 500.000 de lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri și de 900.000 de lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Termenul limită de transmitere a acestei declarații îl reprezintă întotdeauna data de 15 a lunii următoare celei de referință, chiar dacă într-o lună aceasta este o zi liberă, precum sâmbăta sau duminica (cum este şi cazul lunii octombrie, când ziua de 15 pică sâmbăta). Totuși, declarația poate fi depusă online și în prima zi lucrătoare care urmează datei de 15 (17 octombrie în cazul nostru), fără penalități.
Ce documente se depun până pe 20 octombrie
Declarația specială de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES). Se depune de către persoanele impozabile nestabilite în UE care prestează servicii electronice de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune persoanelor neimpozabile, conform art. 314 alin (7) din Codul fiscal.
Declarația specială de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES). Se depune de către persoanele impozabile stabilite în UE, dar în alt stat membru decât statul membru de consum care prestează servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, potrivit art. 315 alin. (6) din Codul fiscal.
Declarațiile cu termenul de depunere în data de 25 octombrie
Notificarea pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, Formular 097. Se depune de către persoanele impozabile care depășesc plafonul de 2.250.000 lei, de persoanele impozabile care renunță la aplicarea sistemului TVA la încasare. În ceea ce priveşte persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi care nu depăşesc în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei, dar care renunţă la aplicarea sistemului respectiv, prin opţiune, depun notificarea pentru ieşirea din sistem între data de 1 şi 25 ale oricărei luni.
Declarația privind obligațiile de plata la bugetul de stat, Formular 100. Se completează de plătitorii de impozite, taxe și contribuții sociale cărora le revin obligații de plată la bugetul stat. Declaraţia se depune în format electronic sau pe hârtie prin codificarea informaţiilor sub formă de cod de bare. Potrivit normelor în vigoare, contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, precum şi sediile secundare ale acestora, au obligaţia depunerii prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro.
Declarația privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, Formular 104. Se depune de către:
- persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;
- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit si evidenţa nominală a persoanelor asigurate, Formularul 112. Aceasta se depune pentru luna precedentă de către:
- persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art.136 lit. d) - f) din noul Cod fiscal, precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
- persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorului, care au calitatea de plătitori de venituri din activități dependente, instituțiile publice care calculează, rețin, plătesc și suportă contribuții sociale obligatorii în numele asiguratului, precum și orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
De asemenea, formularul 112 se depune pentru trimestrul precedent (al treilea) de către contribuabilii prevăzuți la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal. Formularul 112 se completează cu programului de asistenţă ANAF și se transmite prin portalul e-guvernare.ro.
Declarația privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă, Formular 224. Se depune de persoanele fizice care obțin salarii din străinătate pentru activități în România și persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată, Formular 300. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din noul Cod fiscal. Formularul se completează electronic cu ajutorul programului ANAF.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată pentru luna precedentă, Formular 301. Se completează de persoanele menționate în instrucțiunile de completare a formularului, pentru fiecare secțiune şi se întocmeşte în două exemplare, semnate şi ştampilate. Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie de MFP.
Declarația privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, Formular 307. Se depune de persoanele impozabile prevăzute la art. 280 alin. (6), art. 270 alin. (7), art.310 alin. (7), art.316 alin. (11) lit. a) - e) și g) din noul Cod fiscal. Declaraţia se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă persoana impozabilă este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, direct sau prin împuternicit, la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.
Declarația privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) - e), lit. g) sau lit.h) din Codul fiscal, Formularul 311. Se depune de persoanele impozabile al căror cod de TVA a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) - e), lit. g) sau lit. h) din Codul fiscal și care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA, livrări și/sau achiziții /prestări de bunuri/ servicii care sunt obligate la plata TVA. Declaraţia se depune, la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a cărui evidenţă aceasta se află înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe.
Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută, Formular 390 VIES. Se depune de către contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 sau art.317 din Codul fiscal. Declaraţiile recapitulative se depun lunar numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru operaţiunile menţionate la art. 325 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare acesteia.
Cererea de restituire a accizelor de către importatori pe trimestrul precedent (Anexa nr. 27 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de către beneficiarii scutirilor (instituţii, organizaţii) de accize, potrivit art. 395 din Codul fiscal şi HG nr. 1/2016 titlul VIII pct.75 alin. (5).
Cererea de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță pe trimestrul precedent (Anexa nr. 39 din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal). Se depune de către vânzătorii pentru livrările efectuate în cadrul vânzării la distanță, conform art. 417 alin. (6) din Codul fiscal i HG nr. 1/2016 titlul VIII pct.139 alin. (20). Conform normelor în vigoare, cererea se depune la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi are sediul vânzătorul care a făcut livrări la distanţă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului în care au fost plătite accizele în statele membre de destinaţie.
Ce taxe şi impozite trebuie plătite până pe 25 octombrie
În afară de depunerea declarațiilor, contribuabilii trebuie să achite până pe 25 octombrie următoarele taxe și impozite:
- Accize;
- TVA;
-
Impozite datorate bugetului de stat:
- Impozit pe țițeiul și gazele naturale din producția internă;
- Impozit pe veniturile nerezidenților;
- Impozit pe salarii (OP separat pentru Sediu Social și fiecare sediu secundar, dacă este cazul);
- Impozit pe veniturile din activități independente, cu regim de reținere la sursă;
- Impozit pe veniturile din dividende plătite în luna precedentă;
- Impozit pe veniturile din dobânzi;
- Impozit pe alte venituri din investiții;
- Impozit pe veniturile din pensii;
- Impozit pe veniturile din premii și din jocuri de noroc;
- Impozit pe veniturile din alte surse.
- Impozitul reținut la sursă în luna precedentă - se plătește de către contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din premii și jocuri de noroc, obținute de nerezidenți sau din alte surse;
- Impozitul pe profit - plată anticipată, trimestrul III din 2016 - se plăteşte de către contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial;
- Impozitul pe venitul din activitățile agricole - plata anticipată, prima rată de 50% - se achită de către contribuabilii care obțin venituri din activități agricole stabilite prin norme de venit;
- Contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă primei rate - se plăteşte de către persoanele ce obţin venituri din următoarele activităţi agricole: cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea, creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. În cazul acestor persoane, cea de-a doua rată se va achita până cel târziu la 15 decembrie.
- Contribuția de asigurări sociale (pensii) către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru luna precedentă - se plătește de către asigurații în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale care se regăsesc în una dintre situațiile menționate în Legea nr. 263/2010;
- Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate;
- Contribuția la asigurările sociale de sănătate;
- Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru luna precedentă - se plătește de către asigurații care au încheiat un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate;
- Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru luna în curs - se plătește de către asigurații care au încheiat opțional un contract cu CNPP.
31 octombrie, termenul-limită pentru depunerea formularului 394
Declaraţia informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (lună, trimestru etc) - perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 322 din Legea nr. 227/2015, Formular 394, se depune, din luna august începând, până pe data de 30 a lunii următoare încheierii perioadei de raportare, declarate pentru depunerea decontului (luna, trimestrul etc.), inclusiv dacă în această perioadă nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei.
Cum însă ziua de 30 octombrie va fi într-o duminică, asta înseamnă că 31 octombrie devine termenul-limită de depunere, la unităţile fiscale competente, a declaraţiei 394 aferente lunii septembrie, pentru contribuabilii care au ca perioadă fiscală luna, dar şi a celei aferente trimestrului III din an, pentru operatorii ce folosesc trimestrul ca perioadă fiscală.
De altfel, declaraţia 394 aferentă lunii septembrie este ultima care se depune completată doar parţial, cu informaţiile de la secţiune A-C, urmând ca începând cu formularul aferent lunii octombrie (termen de depunere 30 noiembrie) să fie trecute toate operațiunile efectuate - detalii despre completarea integrală a documentului, de la 1 octombrie, găsiţi aici.
Vă reamintim că obligaţia depunerii documentului amintit revine:
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Codul fiscal, pentru operațiuni impozabile în România conform art. 268 alin.(1) din Codul fiscal;
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.