Începând din data de 21 ianuarie 2017, parcarea mașinilor pe trotuare este permisă numai acolo unde există spații special semnalizate în acest sens. Măsura este inclusă în Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, ce a modificat Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier.
Mai precis, documentul prevede că „administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliției rutiere, spații destinate opririi sau staționării vehiculelor, marcate și semnalizate corespunzător”.
Spațiile speciale pentru parcarea mașinilor pe trotuar pot fi făcute doar dacă este respectat culoarul pentru pietoni de un metru lățime și dacă accesul vehiculelor se face din drum. Totodată, esențial este și ca poziționarea autoturismelor în parcare să nu încurce circulația pe prima bandă a drumului sau pe pistele amenajate.
Noile prevederi stabilesc și că „nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni”, se mai arată în HG nr. 965/2016.
Parcarea mașinilor pe trotuare era permisă, până pe 20 ianuarie 2017, chiar și în lipsa unor marcaje speciale în acest sens, însă numai dacă pietonilor le era lăsat liber un culoar de cel puțin un metru. Informația a fost confirmată pentru redacția noastră atât de Ministerul Afacerilor Interne, cât și de Poliția Română.
„Administratorul drumului public poate permite oprirea sau staționarea, parțial ori total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacă rămâne liber cel puțin un culoar de minimum 1 m lățime înspre marginea opusă părții carosabile, destinat circulației pietonilor”, dispunea regulamentul până de curând.
Atenție! Oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, conform Codului rutier. Iar staționarea neregulamentară este sancționată cu patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare. Bine de știut este că aceste amenzi au fost majorate de la 1 februarie 2017, așa cum am scris aici.
Notă: Principala noutate adusă de hotărârea de Guvern amintită este procedura de ridicare a mașinilor parcate ilegal pe partea carosabilă a drumurilor publice, despre care am scris aici și aici.
Parcarea pe trotuare deja era ilegală?
Codul rutier prevede că „este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor trebuie să fie de cel puţin un metru”. Totuși, dispoziția este neclară, în condițiile în care nu se face referire în mod expres la parcare, oprire sau staționare, iar imobilizarea vehiculului este o sancțiune ce poate fi aplicată de polițiștii rutieri.
Pentru a lămuri acest aspect, redacția noastră a cerut explicații atât de la Ministerul Afacerilor Interne, cât și de la Poliția Română. În ambele solicitări am cerut reprezentanților acestor instituții să ne spună dacă prevederea cu ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate interzicea parcarea, oprirea sau staționarea mașinilor pe trotuare chiar și înainte de data de 21 ianuarie 2017.
În răspunsul primit de la minister, comisarul-șef de poliție Ileana Lupu ne-a spus că, în privința cadrului legal al parcării pe trotuare, acesta este inclus doar în regulamentul Codului rutier. Totodată, același lucru a fost indicat, în răspunsul de la poliție, și de subcomisarul de poliție Răzvan Rădoi. „Cazurile și condițiile în care oprirea, staționarea sau parcarea pe drumul public este permisă se stabilesc prin regulament, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență”, scrie, în acest sens, în Codul rutier.
„În lipsa amenajării pe anumite zone ale trotuarului a unor spații destinate opririi sau staționării vehiculelor de către administratorul drumului public, oprirea sau staționarea sunt interzise”, a subliniat Răzvan Rădoi.
Comentarii articol (47)