avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 773 soluții astăzi
Forum Activitate s i l v i u

Activitate s i l v i u

Am avut recent un accident rutier in care un autoturism care circula pe un drum cu prioritate (venind din stanga mea) a inceput manevra de depasire in apropierea unei intersectii dirijate (la mai putin de 30 de metri de aceasta, depasind un autoturism care se deplasa cu viteza foarte redusa), intrand in coliziune in mijlocul intersectiei (aflandu-se pe contrasens, nemaiavand timp sa reintre pe sensul lui de mers) cu autoturismul pe care il conduceam, eu virand la stanga pentru a intra pe drumul cu prioritate, avariindu-mi serios partea stanga-fata a masinii de la usa din fata, aripa, pana la mijlocul capotei in dreptul emblemei autoturismului. In urma coliziunii autoturismul pe care il conduceam a fost intors pe carosabil cu ~90 de grade in sensul miscarii acelor de ceas. Trebuie probabil mentionat ca autoturismul pe care il conduceam era trecut in momentul impactului cu jumatatea anterioara peste axul drumului. Indicatoarele din intersectie erau: in dreapta mea "Cedeaza trecerea", iar dupa coltul intersectiei langa marcajul trecerii de pietoni aflat tot in dreapta mea, indicatorul "Trecere de pietoni". Peste drum un stalp cu o oglinda cu unghiul de vizualizare catre stanga – prin care am vazut autoturismul care se deplasa incet, fapt pentru care am apreciat ca puteam intra in intersectie in siguranta datorita distantei la care i se vedeau luminile si se putea aprecia faptul ca se deplasa cu viteza redusa (cei care au intalnit astfel de oglinzi stiu ca se poate distinge acest lucru vazand cand un autovehicul vine cu o viteza mai mare sau mai mica, lumina farurilor apropiinduse mai rapid sau mai incet de ea). Momentul acidentului a fost dimineata, in jurul orelor 7.45-8.00, cand la acea ora afara nu se luminase complet. Cel care a intrat in coliziune cu mine nu a semnalizat intentia de a depasi, si nu avea lumina de intalnire aprinsa, fapt pentru care nici nu l-am observat in oglinda, iar din momentul inceperii manevrei de depasire pana in momentul coliziunii probabil au trecut cateva fractiuni de secunda, accidentul provocandu-se foarte repede.
La fata locului s-a prezentat un singur agent de politie - agent constatator pe care l-am urmat la sectie pentru declaratii. Sosind la sectie, acesta l-a “rugat” pe un coleg de-al lui sa intocmeasca procesul vrebal de constatare in urma caruia am fost declarat vinovat pentru neacordare de prioritate, mi s-a suspendat permisul timp de doua luni si am primit o amenda contraventionala.

In final ma intreb: oare sa aiba dreptate domnul X-( “agent neconstatator” X-( care a intocmit procesul verbal de contraventie, sa constate anumite fapte la care nu a fost de fata? Sa returneze posibila asigurare auto expirata celuilalt conducator auto si sa constate vinovatia mea? Sa nu tina cont de codul rutier, de marcajele existente in acea intersectie?
La urma urmei, cum sa aiba cunostinta de asa ceva, din moment ce nu s-a aflat la fata locului.
As putea sa demonstrez toate aceste aspecte in instanta?
As avea sanse de anulare a procesului verbal de contraventie?

Cu respect.