Activitate mimilut

Din pacate, AUTORITATEA TUTELARA, care ar trebui, asa cum se si numeste, sa fie o AUTORITATE, se dovedeste total ineficienta si "formalista". Si fiul meu a facut plangere la ei, dar totul s-a soldat cu o si mai mare presiune asupra copilului caruia i s-a inoculat ideea ca tata vrea ca el sa ajunga la "orfelinat", sa nu mai fie cu mama, ca tata nu-l iubeste, nu se intereseaza de el, l-a parasit... Si, atunci, catre cine sa te indrepti, cui sa ii cer sprijin?

E o “poveste” f. lunga dar voi incerca sa o scurtez cat mai mult. Anul trecut, prin august, au inceput scandalurile in familia fiului meu (atunci ne-au spus ei despre ele!). In dec. A introdus actiune de divort. Au un copil care in sept va implini 5 ani. Inca de la primele neplaceri, nora mea il invata sa nu ii vorbeasca tatalui cand vine de la servici incat, la un moment dat acesta a intrebat-o:”De ce, tata e criminal?”.Dat fiind ca nu ne-a venit sa credem ca e posibil asa ceva, am acceptat ca fiul meu sa instaleze aparate de ascultat si inregistrat (deci, le avem inregistrarile). Din ianuarie nu i-a mai dat voie copilului, sub nicio forma, sa ia legatura cu noi: nora si parintii ei nu ne raspundeau la tel, pe strada nu ii dadea voie copilului nici sa se uite la noi... In 1 martie am mers cu fiul meu la gradinita dar reactia copilului ne-a dat de gandit: era speriat, nu se uita la noi si ii cerea, repetand mecanic, sa o sune d.na educatoare pe mama. Dupa ce aceasta l-a asigurat ca a sunat-o, a iesit cu noi pe coridor si s-a linistit. Dat fiind ca am vrut sa evitam asemenea traume ale copilului, nu am mai incercat sa luam legatura cu el (desi cuscrii locuiesc in acelasi bloc, la 3 scari distanta!). Copilul sta, 90% din timpul liber, la parintii nurorii (mai nou, tot timpul).
In 9 iunie, cand, la serbarea de sfarsit de an, am vazut cat de slab era copilul si cat de apatic si absent la tot ce se intampla in jurul sau, mi-am abordat nora si, la un suc, am rugat-o sa lase copilul si la noi. Surprionzator, a acceptat f. repede (desi, pana atunci, nu ne raspundea nici macar la telefon). Toni avea, la 4 ani si 9 luni, 14,3 kg !!! Am reusit ca, in 2 august, sa aiba 17 kg, sa rada, sa se joace, sa nu ii mai fie frica daca, cumva, cadea sau se murdarea, sa se bucure, sa rada...sa fie copil.
In 2 august l-a dus (de altfel, in fiecare dupa-amiaza, nora mea venea la noi si iesea cu copilul) si, de atunci, nu l-am mai vazut si nu ne mai raspunde, din nou, la telefon. Am primit cateva mesaje de la mama ei in seara de 23 august, mesaje pline de jigniri...A doua zi am trimis un mesaj nurorii si am rugat-o sa citeasca mes. mamei sale. Mi-a raspuns:”Mai lasati-ma in pace. Sunt satula de voi!” si acesta a fost ultimul raspuns de la ea.
Mentionez ca, in ultimii 5 ani, nora nu a lucrat nicaieri si s-a angajat abia la 1 iunie 2010 (asta, probabil, pt ca urmeaza a doua infatisare..).
Suntem profesori. O viata am modelat minti si suflete de copii! Cum am putea rezolva problema cu cuscri – de acolo vin toate – in asa fel incat copilul sa creasca in pace si armonie, chiar daca parintii se despart? Cum ar putea acestia sa fie determinati sa nu mai invenineze sufletul copilului, sa nu ii mai sadeasca in el ura, sa nu il invete sa disimuleze?
Va rog, fff mult, un sfat, o indrumare!