am sunat în acest moment la MO. mi s-a spus că decretele au ajuns dar vor fi publicate începând cu data de luni, respectiv 4 aprilie. mai încercaţi şi voi.
am revenit şi eu.am observat ultimele discutii şi subiecte postate peforum. nu cred nimic din ceea ce a postat acel domn marghidan. în primul rând, având în vedere faptul că dosarele au fost înaintate miercuri, nu cred că în doua zile au şi fost verificate. în al doilea rând, dacă acest domn are acces la asemenea informaţii ar trebui să presupunem ca el sau o persoana apropiată ar fi angajat al adm. prez., caz în care nu cred că şi-ar permite să divulge asemenea informaţii. oricum,ar trebui anuntaţă în mod oficial adm. prezidentială despre această postare.
noi oricum stiam ca asa se va intampla, ca asa este reg.; acum sunt revoltata și suparata ca nu am actionat mai devreme, ar fi trebuit sa facem toti ce a facut colegul nic/nic. poate daca eram mai multi, ne faceam mai bine auziti și intelesi
tu unde ai vazut ca s/ar suplimenta locuri in raza CAPitesti?
tu ai ajuns la targoviste, colegul frunza la turda și mai este și colegul care a ajuns cu mine la buzau. mi se pare nedrept
aveti dreptate. nu e corect, e o situatie ce trebuia anticipata. toate locurile, inclusiv cele ce se vor suplimenta ar fi trebuit puse la dispozitia tuturor. ptr. noi este tardiv dar ar trebui facut un memoriu la CSM, sa nu se mai intample altadata.
nu, nu am inteles asta! am inteles ca vreti concediul de la actualul loc de munca aferent perioadei in care inca mai sunteti acolo. concediul ptr. aceasta perioada il veti putea lua și de la viitorul loc de munca. o sa vi se dea o foaie de lichidare in care se va mentiona cate zile de CO mai aveti de efectuat; cel putin, așa e la mine. daca am deranjat cu ceva,scuze!