avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 768 soluții astăzi
Forum Activitate grecu975

Activitate grecu975

Buna ziua,
As dori niste pareri relevante in urmatoarea speta:
-bunicii mei au semnat in anul 2002, un contract de intretinere cu clauza de transmitere a dreptului de proprietate catre fiul acestora;
-la data incheierii acestui contract, bunica mea, locuia la fiica acesteia (cu mutatie in buletinul de identitate), fapt “omis” in contract, unde a fost inscris domiciliul comun cu al bunicului; bunica mea a continuat sa locuiasca la fiica acesteia pana la data decesului, respectiv o perioada de peste opt ani;
-astfel fiul a intretinut in mod efectiv, doar pe unul din parinti, respectiv pe bunicul meu;
-la momentul incheierii contractului, toate exemplarele acestuia au fost retinute de catre fiul bunicilor, astfel fiica nu a stiut ce fel de act a fost intocmit;
-la intrebarea fiicei cu privire la actul incheiat, acestia nu au stiut sa spuna ce act au incheiat, astfel acesta nu a putut fi atacat in termenul legal, respectiv pana la decesul bunicii;
-la data deschiderii succesiunii, care s-a facut la cativa ani de la decesul bunicilor, fiica acestora a constatat faptul ca in baza contractului, fratele ei a intabulat imobilul care facea obiectul acestuia.
Intrebarile mele, ar fi:
1.Daca se poate cere nulitatea contractului si a actelor ulterioare acestuia, pe motiv ca adresa bunicii mentionata in contract nu este cea reala, notarul putand constata la acel moment faptul ca bunica nu locuieste la adresa unde urma sa fie intretinuta?
2.Daca se poate cere anularea contractului mai sus mentionat, pe motiv ca fiul nu si-a respectat clauza de intretinere, in ceea ce o priveste pe mama sa?