avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 483 soluții astăzi
Forum Activitate GabrielAnton

Activitate GabrielAnton

Subsemnata Lungu X din comuna Y, nr.38, județul Iași, v-a aduc la cunoștință că locuiesc la aceast domiciliu din anul 1962, an în care am primit o suprafață de teren (loc pentru casă), de la PRIMÃRIA Y, fost (C.A.P).
De la bun început am plătit toate taxele și impozitele la timp, iar în anul 1993 mi-a fost eliberat titlu de proprietate pe acea suprafața (1000 mp). În anul 2006 am fost dată în judecată de către domnul Calistrat Z, cel ce deține un titlu de proprietate pe aceast teren încă dinainte de colectivizare.
Primăria comunei Y i-a oferit acestuia de nenumărate ori pământ în altă parte dar acesta a refuzat. După nenumărate procese cu domnul Calistrat, în anul 2008 primarul de la acea dată Ivașcu V ( ce a decedat chiar în ziua alegerilor) s-a prezentat la unul dintre procese ținând în mână o foaie pe care mai apoi i-a inmanato judecătorului. La ceva vreme am aflat că primăria îmi anulase titlu de proprietate. În ce bază s-a anulat acest tilu? Am convingerea că Primăria pentru a nu mai fi parte la acest proces mi-a anulat titlu forțându-mă pe mine să mă judec cu Calistrat Z. Tot acest primar a realizat niște acte conform cărora domnul Calistar Z din punct de vedere juridic are dreptate. În ce bază s-au întocmit acele acte?
În spatele terenului de 1000 mp pe care am casă, domnul Calistrat Z mai deținea 4000 mp pe care am fost nevoită să îi cumpăr, deoarece trebuia să-i laș drum de acces prin acea suprafață de 1000 mp, (drumul trecea chiar pe locul unde este poiată și cotețul). Am plătit cei 4000 mp cu acte, i-am plătit și drumul de acces cu acte pe 200 mp din cei 1000 de metrii, dar nici în ziua de astăzi nu recunoaște acele acte de vânzare cumpărare și dorește să mă scoată și de pe cei 800 mp, să dărâme casă și tot.
Din 2006, am pierdut procese,am făcut recurs și am fost vizitată de executori care vroiau să-mi dărâme casă, însă aceștia nu au avut curaj. De ce? În anul 2011 am fost în audiență la Prefectul de Iași, însoțită de un avocat. Prefectul a spus că dețin dreptatea dar trebuiesc luate măsuri. Ce măsuri? Menționez că imediat după ce am ieșit eu din audiență, la domnul Prefect a sosit și domnul Calistrat. Pură coincidență?
Primarul comunei din mandatul 2008-2012, mi-a propus să iau un avocat, avocat care este și al primăriei de vreo 3 ani. Acesta nu a descurcat treburile. Am ajuns să realizez defapt că primăria “comploteaza” împotriva mea, și o spun cu argumente. Se tot discută situația mea în primărie, consilierii îmi dau dreptate, dar primarul mă informat că procesul e pe cale să fie câștigată de către domnul Calistrat și că mi-a găsit chiar și gazdă.
Actualul primar, nou in functie din 2012 sustine ca dreptatea este de partea mea. Intre timp am schimbat alti avocati, domnului Calistrat i s-a intocmit un nou titlu de proprietate pe cei 1000 de metrii patrati, am pierdut procesul, trebuie sa suport enorme cheltuieli de judecata de ordinu miilor de lei, nesiguranta de la o zi la alta asupra a tot ce-am trudit in atatia ani, la care adaugand nelinistea batranetii, pot spune ca traiesc un cosmar. Ma vor scoate de pe teren, imi vor darma si casa, voi ramane pe drumuri? Toate acestea pentru ce? Ca am primit ca toti ceilalti un loc de casa, de unde? Chiar de la primarie!
Doresc din partea dumneavoastra, daca este cu putinta, pareri, cu moduri in care ar trebui sa actionez. Sunt intr-o situatie disperata! Multumesc anticipat!