avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 935 soluții astăzi
Forum Activitate Ihrielle

Activitate Ihrielle

Din fericire, s-a rezolvat, ba chiar mi-au returnat toata suma din contul de euro, fara sa-mi perceapa comisoane de schimb valutar. Asa ca acum am cat trebuie in fiecare cont.
Cu ocazia asta am aflat niste lucruri foarte interesante:
- Conform noului Cod Civil, banca are dreptul de a transfera bani dintr-un cont într-altul pentru a acoperi debitele pe care le are clientul. Altfel, suma prezentă cu minus este considerată restantă şi se penalizează cu o dobândă de X% pe an, cred ca depinde de fiecare banca. (Inca nu am gasit articolul in care scrie asta)
- În cazul în care clientul raportează un incident care priveşte debitul din contul curent, banca nu poate uza de dreptul ei de a transfera banii dintr-un cont într-altul, până când nu se stabileşte clar că debitul este real.

Asa ca o sa ma apuc de citit noul Cod Civil din scoarta-n scoarta, ca sa stiu pe viitor la ce ma astept.

Va multumesc mult pentru ajutor! Toate cele bune!
Nu, nu am primit suma care fusese inregistrata pe minus si am depus si o sesizare in acest sens. Sesizarea am facut-o pe 7 dimineata, iar in data de 8 era inregistrat transferul dintre conturi (dar si rezolvarea incidentului).
Ceea ce mi se pare normal este ca banca sa nu intervina asupra conturilor clientului pana cand nu se rezolva incidentele. Acum sunt curioasa daca, dupa ce le-am facut sesizare sa-mi transfere inapoi in contul de euro suma pe care o aveam initial, or sa intervina cu aceeasi promptitudine si, mai ales, daca nu cumva or sa-mi ia niste zeci de lei pe motiv de "curs de schimb".
Buna ziua,

In data de 8.12.2011, in urma unei extrageri nereusite de la ATM, mi-a fost blocata suma solicitata, insa nestiind acest lucru, am reusit sa extrag aceeasi suma de la un alt bancomat (nu ma intrebati cum a fost posibil acest lucru). In consecinta, am ajuns cu un debit de aproximativ -2300 lei fata de banca. Doua zile mai tarziu, cand am observat situatia, am dat telefon la banca pentru a o remedia. Din call center mi s-a spus ca voi un semn imediat ce se va rezolva.
Pana pe 12.12.2011 nu am primit niciun raspuns, deci am presupus ca inca nu s-a procesat cererea mea. Insa verificand astazi in homebank, am fost placut surprinsa sa vad ca situatia a fost reglata (deci nu mai aveam niciun debit fata de banca), chiar daca nu am fost anuntata. Insa bucuria a fost de scurta durata pentru ca vizualizand situatia contului, am constatat ca toti banii din contul de euro (cel din care platesc rata la creditul ipotecar) au fost transferati, utilizandu-se ca initiator numele meu, in contul de lei. Descrierea operatiunii era "acoperire debit" si era facuta in aceeasi data in care s-a reglat incidentul de blocare a sumei (08.12.2011), insa ca eveniment ulterior acestuia, de unde rezulta ca actiunea era total inutila, de vreme ce contul era deja pe plus. Mai mult chiar, tot la aceeasi data, s-a facut si o "anulare" a actiunii de transfer din contul de euro in contul de lei, dupa care s-a facut din nou transferul intre conturi, astfel incat am ramas cu 0 lei in contul de euro. Repet, toate miscarile dintre contul de lei si contul de euro s-au facut dupa ce s-a reglat debitul din contul curent (de lei).
Cum nici o alta persoana nu are acces la parola si contul meu de homebank, eu insami nu am facut aceasta "tranzactie" (ce interes as fi avut sa acopar un debit despre care stiam exact ca va fi reglat?) banuiala mea este ca un angajat "zelos" al bancii, s-a autoimputernicit sa desfasoare astfel de actiuni in numele meu, fara aprobabrea mea. Oare este legal sa se procedeze astfel?
Astazi am sunat din nou la banca. Mi s-a spus ca voi fi contactata imediat ce se va rezolva. I-am intrebat unde anume ma pot adresa pentru a depune o plagere cu privire la aceasta situatie deosebit de grava, insa nimeni nu a stiut (sau mai degraba nu a vrut) sa-mi spuna. Ma refeream, evident, la un superior din cadrul bancii respective.

Acum nu ma mai intereseaza sa vorbesc cu niciun superior, ci vreau sa aflu prin ce procedeu legal pot denunta aceasta masura abuziva unor foruri competente.

Va multumesc!