avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1072 soluții astăzi
Forum Activitate AdrianaTimis

Activitate AdrianaTimis

Buna ziua!
Va rog, pe cat este posibil, sa ma sfatuiti in urmatoarea problema juridica cu care ma confrunt:
In 2004 am incheiat un abonament la compania de telefonie mobila [editat]. Dupa cateva luni de utilizare, am facut greseala de a da cartela sim unui apropiat, fara a trece abonamentul pe numele lui. Respectivul a folosit un timp abonamentul, dupa care a renuntat la el, fara a mai plati ultima facutura sau ultimele doua. Nu am stiut de acest lucru, deoarece in acea perioada locuiam in Italia, utilizatorul abonamentului fiind, in acea perioada, si chiriasul locuintei mele. Probabil ca, in cursul anului 2004 au mai venit scrisori de la [editat] referitoare la factura, pe care locatarul casei mele le-a facut pierdute. Cert este ca din decembrie 2004, data cand m-am intors definitiv in Romania, nu am mai primit nici o instiintare referitoare la factura pana in anul 2007, cu o saptamana inainte de a se implini 3 ani de la data contractarii, cand am primit o somatie de plata de la o firma de recuperari creante din Constanta, care ma daduse in judecata. Procesul a avut loc la judecatoria din orasul meu de domiciliu. Firma respectiva pretindea 846, 2 RON, reprezentand suma facturata de [editat] plus ceva penalitati, la care se adauga cheltuieli de judecata etc. Instanta a decis atunci sa platesc suma de 720 RON, restul pretentiilor considerandu-le nefondate, justificand ca nu indeplinesc conditiile legale. M-am supus hotararii si am platit suma in contul firmei de recuperari, care mi-a si trimis, prin posta, o hartie pe care scrie: ACHITAT! Decizia instantei fusese Definitiva si irevocabila!
Am crezut ca lucrurile se vor opri aici, insa in 2010, cu mai putin de 2 saptamani inainte de a se implini alti 3 ani, sunt citata intr-un nou proces, la Constanta de data aceasta, cu aceeasi firma de recuperari, care cerea plata unor penalitati si cheltuieli de judecata in valoare de 9.000 RON (90 milioane lei vechi). Am facut o intampinare, punand la dosar sentinta din 2007, cea definitiva si irevocabila, chitanta de la banca plus hartie pe care mi-au trimis-o ei, adaugand ca pretentiile lor nu pot fi fondate, fapt in sprijinul caruia am invocat "exceptia autoritatii de lucru judecat" si "exceptia prescriptiei dreptului de a sesiza sentinta". Instanta de la Constanta le-a dat castig de cauza, somandu-ma sa platesc pretentiile lor in valoare de 9000 RON. Am avut termen de recurs 15 zile, pe care l-am pierdut, datorita faptului ca un prieten avocat pe care l-am rugat sa ma ajute, a uitat sa faca toata procedura. Prima data, el ma ajutase. Si de aceasta data au primit castig de cauza.
Anul acesta, am fost chemata la mai multe infatisari la judecatoria din orasul de domiciliu, unde, in cele din urma, instanta s-a pronuntat pentru executare silita. Mentionez ca nu am nimic pe numele meu, toate bunurile sunt pe numele celorlalti membri ai familiei. Nici venituri nu am, pentru ca am trecut de curand printr-o disponibilizare. Singurul venit, pe viitor, va fi pensia, la momentul rexpectiv, adica peste 10 ani. De curand, am primit o suma de bani intr-un cont, o suma mai mica, pe care n-am putut-o ridica din pricina ca sunt sub executare silita.
Cum pot proceda in acest caz? Pot deschide un alt proces pentru a contesta sentinta de la Constanta sau pot redeschide acelasi caz? Pot contesta in vreun fel decizia de executare silita? Mi se pare mai mult decat absurd sa platesc aceasta suma uriasa, aproape 2500 euro, ca penalitati pentru o suma de nici 200 de euro, pe care, intr0un final, am platit-o, indata ce lucrul acesta mi-a fost pus in vedere de instanta.
Va multumesc pentru amabilitate si astept raspunsul dumneavoasta!