avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 650 soluții astăzi
Forum Activitate alexmisa

Activitate alexmisa

As vrea sa primesc o opinie cu privire la legea amintita in titlu, si anume, in cazul meu, am activat ca executor in cadrul unui IFN pana in 31.03.2011, avand o activitate efectiva de 6 ani. in prezent nu mai lucrez in domeniu. Sunt aplicabile pentru mine dispozitiile art.1:
(1) Executorii inregistrati in conditiile legii la Ministerul Justitiei pana la data de 31 mai 2011, apartinand corpurilor proprii de executori organizate de institutiile de credit si alte entitati care apartin grupului acestora si care desfasoara activitati financiare, de institutiile financiare nebancare sau de institutiile de credit cooperatiste, care desfasoara activitate de executor in cadrul acestora, la data expirarii termenului prevazut la alin. (3), cu o vechime efectiva de cel putin 2 ani de la prima inregistrare in aceasta activitate, vor fi numiti, la cerere, in functia de executor judecatoresc, daca indeplinesc conditiile generale prevazute la art. 15 lit. a)—f) din Legea 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata.