avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1005 soluții astăzi
Forum Activitate dinuioana

Activitate dinuioana

Buna ziua

In data de 9.06.2010 am fost implicata intr-un accident usor, fara raniti, cu un alt autovehicul, din care au rezultat pagube materiale la ambele masini. Am incheiat impreuna cu celalalt conducator auto o intelegere amiabila, in care acesta si-a recunoscut vina prin neacordare de prioritate. Locul accidentului a fost intersectia unei strazi principale(cu prioritate), si a doua strazi adiacente, perpendiculare intre ele, care aveau fiecare cedeaza trecerea. Celalalt automobil venea de pe strada din stanga mea, iar accidentul s-a produs in mijlocul intersectiei celor 3 strazi. Ambele masini au fost reparate pe politele de asigurare ale celuilalt conducator auto( casco si rca) in termen de o luna dupa producerea accidentului.
In data de 28.07.2011 am primit din partea societatii de asigurare o invitatie la conciliere, in care mi se solicita ca in termen de 15 zile sa le virez contravaloarea reparatiei masinii mele si sa ma prezint la sediul acestora in vederea indeplinirii procedurii de conciliere prealabila. Mi s-a prezentat un raport de expertiza tehnica extrajudiciara, din care rezulta vinovatia mea. In raport exista o noua declaratie a persoanei cu care am avut accidentul in care spune ca a fost derutat pe moment si a crezut ca trebuia sa dea prioritate de dreapta netinand cont ca se afla deja pe drumul cu prioritate. La intalnirea cu reprezentantul legal al societatii nu s-a ajuns la nicio intelegere, cu toate ca acesta a sugerat plata macar a pieselor schimbate de catre service si m-au amenintat ca isi vor recupera daunele in instanta.
In data de 10.11.2011 am primit o citatie pentru a ma prezenta in instanta in calitate de intervenient in procesul cu firma de asigurari in calitate de reclamant pentru fond-pretentii. Atasata este o chemare in judecata impotriva firmei la care am avut eu asigurarea RCA si in care se solicita citarea mea in proces in calitate de intervenient fortat. In citatie mi se solicita sa depun o intampinare cu cel mai tarziu 5 zile inainte de termenul stabilit.
Cum ma sfatuiti sa procedez in situatia de fata?