Bună ziua,
Am o problemă în care aş avea nevoie de un sfat.
Am două titluri executorii - hotărâri judecătoreşti definitive, ambele pronunţate doar împotriva Consiliului local (nu şi împotriva Comunei, prin Primar). Una stabileşte obligaţia acestuia de eliberare a unui traseu de servitute de trecere (demolarea parţială a unei construcţii), iar cealaltă stabileşte obligaţia plăţii unei sume de bani în favoarea creditorului, cu titlu de daune cominatorii pentru neexecutarea obligaţiei de a face.
Problema apare când se încearcă punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive întrucât, fiind pronunţate împotriva Consiliului local, acesta nu are personalitate juridică distinctă şi nici patrimoniu propriu. Dacă am blocat conturile U.A.T., a fost formulată contestaţia la executare, fiind admisă pe motiv că nu U.A.T. este debitorul obligaţiei ci Consiliul local (care nu are conturi). Dincolo de absurdul situaţiei, şi de ficţiunea pe care o creează legea română prin care organul deliberativ nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii (sic!!), mă trezesc cu două hotărâri judecătoreşti definitive imposibil de executat... Dacă aveţi vreo idee despre cum aş putea forţa această instituţie să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite deja prin hotărâri definitive, vă rog să lăsaţi un mesaj.
Vă recomand executarea silită.
Joi, 29.10.2015, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de mai mulţi justiţiabili cu privire la dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, dispoziţii care instituie măsura eşalonării restituirii taxelor de poluare la care justiţiabilii au dreptul în virtutea hotărârilor definitive. Nu este prima Decizie în acest sens cu privire la aceste dispoziţii. Este felul ei (al Curţii) de a le spune justiţiabililor descurcaţi-vă singuri, aşa cum a procedat şi cu ocazia pronunţării hotărârilor din cele 125 de excepţii de neconstituţionalitate invocate cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, prin care se instituia renumita taxă de poluare. Şi atunci, ca şi acum, Curtea a reţinut, în esenţă, că nu-i nimic în neregulă cu taxa de poluare d.p.d.v. constituţional, şi dacă cineva (dintre judecătorii instanţelor naţionale) consideră că taxa e contradictorie cu dreptul Uniunii, să înlăture de la aplicare acele dispoziţii ale ordonanţei din 2008. Constituţia noastră spune că în cazul în care dispoziţiile de drept naţional sunt contradictorii cu dispoziţiile cu caracter obligatoriu din dreptul european ori cu dispoziţiile cuprinse în tratatele la care România este parte, atunci dispoziţiile europene au prioritate la aplicare (art. 148 alin 2. şi art. 20 alin. 2. din Constituţie).
Însă, în cazul taxelor de poluare şi a eşalonării restituirii acestora, Curtea spune că nu intră în prerogativele ei să cenzureze astfel de dispoziţii legale, fiind o chestiune de aplicabilitate a legii, astfel încât judecătorul învestit cu o astfel de cauză ar trebui să decidă dacă dispoziţiile respective sunt sau nu incompatibile cu dreptul european (CCR, Dec. 676/2014, par. 50-52).
Şi judecătorii au decis! Mai întâi, au decis în cazul taxelor de poluare, în diferitele forme în care aceste taxe au fost reglementate (din câte ne amintim, doar O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată de 10 ori până să fie înlocuită cu o Lege 9/2012 la fel de incompatibilă cu normele europene). Aşa, încet încet, instanţele au înţeles că judeătorul român este (măcar de prin 2007 încoace) mai întâi instanţă europeană şi apoi instanţă naţională, iar după pronunţarea primei hotărâri a CJUE, toate instanţele şi-au armonizat jurisprudenţa şi au restituit banii către justiţiabili. Cel puţin teoretic. Practic, sumele urmează să fie primite eşalonat, în termen de 5 ani, câte 20%/an, iar în această perioadă nu se pot demara executări silite în virtutea acestor hotărâri definitive. Teoretic!!
Practic, în pofida deciziilor Curţii Constituţionale, unele instanţe naţionale au înţeles că dispoziţiile privind eşalonarea acestor restituiri ( dispoziţii elaborate şi adoptate de către partea care a pierdut aceste procese, respectiv Guvernul României) încalcă drepturile omului şi ordinea de drept europeană, aşa că au decis înlăturarea de la aplicare a acestor dispoziţii. Aşadar, în cazul justiţiabililor care au îndrăznit să pornească procedura executării silite împotriva organelor fiscale şi să-şi recupereze taxele de poluare pe această cale, unele instanţe au respins contestaţiile la executare formulate de instituţiile publice. Judecătorii au considerat că nu sunt aplicabile aceste dispoziţii care instituie măsura eşalonării şi îngrădesc accesul justiţiabililor la organele de executare silită pentru raţiuni precum:
- Dreptul de proprietate al justiţiabilului este afectat prin măsura restituirii eşalonate pe o perioadă atât de lungă, acest drept fiind golit de conţinut prin respectiva măsură; (o taxă de 800 de lei, plătită în 2010 o primeşti integral abia prin 2019, dacă te-ai grăbit şi ai obţinut deja hotărârea)
- Este afectat dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, atâta vreme cât executarea hotărârii judecătoreşti face parte integrantă din procedură, în sensul art. 6 din Convenţie, iar executarea unei hotărâri judecătoreşti este o obligaţie de rezultat, potrivit CEDO.
- A-l lipsi pe justiţiabil de posibilitatea punerii în executare silită a unei hotărâri definitive înseamnă îngădirea dreptului să la justiţie. Într-o atare situaţie, accesul la justiţie este doar teoretic şi iluzoriu, din moment ce dreptul intern nu garantează şi executarea hotărârii astfel obţinute.
- justificarea care a stat la baza adoptării acestei măsuri, respectiv faptul că e criză şi nu sunt bani a fost doar o fumigenă aruncată de Guvern, din moment ce, aşa cum au reţinut şi instanţele care au înlăturat aceste dispoziţii de la aplicare, încă din nota de fundamentare a acestei măsuri reiese că bugetul Fondului pentru Mediu încasa sume mai mari din Timbrul de mediu decât sumele cu care era dator în virtutea acestor hotărâri.
- se realizează o veritabilă limitare în timp a efectelor unei hotărâri CJUE, prin care statul român a fost obligat la restituirea taxelor către contribuabili, limitare care a fost expres respinsă de CJUE (Cauza Nisipeanu c. România, par. 34)
- este zdruncinată încrederea justiţiabililor în eficienţa actului de jusitţie (atâta câtă mai este), fiindule înşelate aşteptările pe care le aveau când au pornit demersurile judiciare pentru a li se restitui banii percepuţi în mod ilegal.
Dacă nu v-am plictisit, vă mai spunem măcar una: încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o vreme în care Curtea Constituţională nu punea umărul la greaua guvernare şi nici nu urmărea alte interese, prin jurisprudenţa pronunţată într-o perioadă de promovare aspiraţională a principiilor democratice în cadrul unui stat de drept, statua: “în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul (şi cu atât mai puţin Guvernul – n.n.) nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei. [...] O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională“. (Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992).
Tot aşa zicea Curtea şi în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000: “o prevedere legală, prin care s-ar interzice – fie şi numai temporar – executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat”.
Cum s-ar putea traduce aceste prevederi? Păi: trebuie avut în vedere faptul că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare în favoarea justiţiabilului a fost pronunţată în contradictoriu cu partea (Guvernul României, prin MFP, prin structurile subordonate) care, din nefericire, dispune de puterea exorbitantă de a-şi crea propriul cadru legislativ favorabil, diminuând astfel efectele actului de justiţie care s-a înfăptuit prin pronunţarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, puterea exorbitantă a Statului, care îşi crează condiţii favorabile în cadrul proceselor în care este parte, nu poate fi limitată decât prin intervenţia fermă a instanţei care, permanent trebuie să se îngrijească nu doar de înfăptuirea actului de justiţie prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, ci şi de materializarea acestuia, prin executarea efectivă.
În fine, ne bucurăm că totuşi există instanţe care înţeleg rolul pe care îl au în societate şi au în vedere şi aspectele realităţilor cotidiene care apar în raporturile justiţiabililor cu statul, iar atunci când aceasta se impune, cenzurează dispoziţiile care creează un cadrul vădit favorabil şi discriminatoriu în beneficiul statului. Asta înseamnă să fii... instanţă europeană. Printre aceste instanţe se numără Tribunalul Cluj, cu o asemenea decizie, definitivă (Dec. 227/A/2015 din dos. 15824/211/2015), Judecătoria Bistriţa cu 6 astfel de htărâri, încă nedefinitive (printre care S. c. 4092/2015 din dos. 1481/190/2015), Tribunalul Timiş (a se vedea opinia acestei instanţe, reţinută de Curtea Constituţională în Dec. 676/2014, par. 11-16), şi aşteptăm şi alte instanţe care s-au pronunţat şi despre care încă nu ştim.
Cât despre Curtea Constituţională, instituţie fără tradiţie în dreptul nostru, s-auzim de bine! (că este loc destul;) )
Vă pot pune la dispoziţie câteva astfel de hotărâri, dacă aveţi nevoie să consultaţi motivările instanţelor.
avocatnet.ro explicăm legislația
