Ca sa obtina evacuarea sotului cat se desfasoara divortul, ce dovezi ar trebui aduse instantei? Sunt suficienti martorii? Sotia nu a scos certificat medico-legal care sa certifice abuzurile fizice. In cazul in care apartamentul nu se partajeaza, pentru a nu mai plati taxa, este recomandat sa il vanda dinainte sau dupa divort? Daca il vinde dinainte se vor imparti banii, daca il vinde dupa divort, banuiesc ca in acte se va specifica faptul ca ramane fiecare proprietar a unei cote de 50% iar dupa divort vor semna amandoi pentru vanzare cf cotei sale. Cat poate dura un divort fara procesul de partaj?
Va multumesc.
Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati cu un sfat, o recomandare pentru un caz de sotie de varsta a doua, maltratata de catre sot, victima a violentei psihice (jigniri, amenintari, sicane, reprosuri) si al violentei fizice (inclusiv hartuire sexuala), la care este supusa aproape zilnic de sot, fiind sau nefiind sub influenta alcoolului, dupa caz. Sotul are un comportament deviant si in urma unor probleme psihice netratate, refuzand sa mearga la medic. Mentionez ca aceasta situatie se desfasoara de multi ani, intr-unul din episoade chiar s-a apelat la politie pentru a calma atitudinea sotului insa nu s-a facut nici un fel de plangere. Sotia, pensionata pe caz de boala, nu mai poate duce povara si doreste sa iasa cat mai urgent din aceasta relatie. In comun sotii au apartamentul in care locuiesc si 2 credite la banca (intr-unul titular este doar sotul, in celalat sotia debitor, sotul codebitor). Sotul beneficiaza atat de pensie cat si de salariu, fiind angajat intr-o SC. Se pune problema ca acesta nu va accepta sub nici o forma un divort decent si o impartire a casei. Mai mult de atat, sotia se teme pentru viata ei in momentele de furie ale sotului, care evident se vor agrava cand va afla despre intentia de divort, mai ales ca pana la pronuntare vor fi nevoiti sa locuiasca impreuna in casa. Cum se poate proceda, care este cea mai buna si simpla cale de urmat astfel incat sa inceteze casatoria si sa se faca partajul (respectiv vanzarea casei)? Este indicat sa se faca la Tribunal sau la Notar divortul. Cat ar putea dura in ambele variante? Cum se vor imparti creditele? La momentul acesta stim cu certitudine ca el nu va fi de acord. Daca refuza sa se prezinte, se poate continua demersul? Faptul ca exista martori care pot declara despre comportamentul lui violent poate simplifica situatia sotiei?
Va multumesc.