avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 847 soluții astăzi
Forum Activitate Alexandrub000

Activitate Alexandrub000

Am o problema cu o antena de internet amplasata pe terasa blocului, deasupra locuintei mele (eu locuind la etajul 10). Antena a fost instalata inainte de a deveni proprietarul locuintei. Ulterior am aflat de posibilele efecte nocive ale acestor dispozitive care emit unde electromagnetice. Am vazut alte solutii ale instantelor de judecata care au decis in favoarea locatarilor, chiar daca exista o expertiza tehnica potrivit careia antena se incadra in parametrii stabiliti intr-un ordin al Ministerului Sanatatii. Argumentul subliniat de instanta a fost ca ordinul MS poate fi relevant doar pentru o expunere de scurta durata. Instanta remarca faptul ca studiile privind expunerea pe o perioada indelungata nu sunt concludente, iar conform Tratatului European, in astfel de situatii se aplica principiul precautiei. De retinut ca eu nu am semnat niciun acord privind utilizarea spatiului comun pentru instalarea acelei antene. Am incercat sa le explic celorlalti membri ai Asociatiei de Proprietari toate aceste aspecte, dar nu am fost luat in considerare. Prin urmare, singura cale care imi ramane e sa ma adresez instantei.