avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 954 soluții astăzi
Forum Activitate camelia anca

Activitate camelia anca

Bună seara!
Vin cu o întrebare și anume:
Soțul meu a avut un accident anul trecut cu mopedul pe raza localității de domiciliu,el circula pe drumul cu prioritate când din partea dreaptă vine acroșat de către un autoturism care tocmai ce s-a pus în mișcare, inițial autoturismul fiind staționat cu motorul pornit, fără să se asigure s-au să semnalizeze.
În urma impactului, Soțul meu a fost aruncat pe asfalt circa 30 metri,oprindu-se sub o mașină parcată regulamentar.
Menționez că soțul meu a avut o alcolemie în aerul expirat de 1,6. Iar la spital a refuzat racoltarea probelor biologice fiind preocupat de situația în care se afla copilul său pe care fosta concubină nu îi permitea să îl vadă,fiind despărțiți la momentul accidentului.
În plus,mopedul nu avea asigurare, nu era înmatriculat și soțul meu nu a avut permis de conducere pentru acea categorie de vehicul,nu are deloc.
S-a constatat că nu există antecedente penale,fiind la prima abatere de acest fel în cazul soțului meu.
În urma accidentului,soțul meu a avut parte de o intervenție chirurgicală în care s-a încercat repunerea în funcție a degetelor de la picioare, în momentul de față nu i-a fost restabilită utilitatea 100% ,a rămas invalid și nu își mai poate folosi degetele, având probleme când se deplasează, uneori nu mai are echilibru din cauza durerilor, inclusiv la coloana vertebrală fiind o urmare a accidentului.
Soțul meu nu a avut la momentul internării în spital o asigurare medicală deoarece nu era angajat la momentul respectiv.
Nu mai este nevoie să spun că după accident, soțul meu a rămas cu sechele de natură psihologică și probleme de natură fizică.
În condițiile date,soțul fiind pus sub acuzare de câteva capete de acuzare,care este practica de punere pe rol a cazului?
El dorește să colaboreze cu instituțiile care investighează cazul,deși persoană care a cauzat accidentului vrea să mușamalizeze totul și să nu fie nevoie să plătească, încearcă prin orice mijloace să îl intimideze pe soțul meu ,dar dorim să facem totul corect,legal,dorim să mai știm dacă este posibil să se înscrie la școala de șoferi s-au ar trebui să așteptăm pronunțarea verdictului.
Se pot cere daune ? Măcar să se recupereze sumele de bani date pentru asistența medicală,nimic mai mult.
Vă mulțumesc frumos!
Răspuns la discuția Sarcina nedorita de tata
Ca sa se dovedeasca paternitatea,este nevoie in primul rand de probarea acestor acuzatii ,va fi nevoie ca inculpatul(dumneavoastra)sa dovedeasca ca acest copil nu va apartine(asta daca nu sunteti siguri de acea persoana),veti avea nevoie de martori,marturii,probe, o expertiza medico-legala este categorica,dovedind in final daca sunteti sau nu tatal acelui copil,daca in urma rezultatului expertizei medico-legale,daca testul ADN rezulta pozitiv sunteti tatal acelui copil,in schimb daca rezultatul este negativ,nu sunteti tatal copilului.
Actiunea de trimitere in judecata in vederea stabilirii paternitatii se va desfasura in termen nu mai mare de un an de la nasterea copilului,ulterior fapta nu se mai prescrie(nu mai puteti fi tras la raspundere).Toate cheltuielile de judecata le veti suporta dvs din pacate(cu mici exceptii,daca mama copilului nu stie care este in final tatal copilului,si la termenul de judecata vor fi prezenti mai multe persoane ca fiind potentiali tati,va fi obligata prin lege sa plateasca cheltuielile fiecarei persoane in parte,mai putin persoanei care sa dovedit a fi tata),in final veti fi obligat si de plata unei pensi alimentare pana la varsta de 18 ani a copilului.
Din pacate nu aveti nici un suport legal in aceasta situatie...pentru ca persoana in cauza va poate acuza inclusiv de viol,chiar daca probabil nu este asa.(Necunoscuta este mentalitatea unei femei,ca sa isi atinga obiectivele).Imi pare rau... :(