Persoanele fizice care îndeplinesc calitatea de administrator al unei societăţi pot primi o indemnizaţie pentru activitatea de administrare. Contractul în baza căruia se acordă această indemnizaţie nu este un contract individual de muncă, ci este un contract de administrare.
În conformitate cu prevederile art. 137^1 alin. 3 din Legea societăţilor nr. 31/1990, pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Astfel, nefiind vorba de un contract individual de muncă, contractul de administrare nici nu se va înregistra în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (Revisal), dispoziţiile HG nr. 500/2011 fiind aplicabile doar salariaţilor.
În ceea ce priveşte indemnizaţia propriu-zisă primită de administrator în baza contractului de administrare, potrivit actului constitutiv, sau indemnizaţia stabilită potrivit adunării generale a acţionarilor, aceasta este venit asimilat salariilor pentru care nu se datorează toate contribuţiile sociale, ca în cazul unui contract individual de muncă.
Contribuţiile salariale pentru care indemnizaţia de administrator este scutită de la plata lor sunt:
- contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj datorată de angajat;
- contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj datorată de angajator;
- contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
- contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
Deci ce trebuie sa fac ?
1. Ce fel de contract de munca ii fac ?
2. Il voi inregistra in Revisal si la Inspectia muncii?
3. Indemnizatia de care se vorbeste mai sus la ce se refera?
4. Este un model de astfel de contract de administrare?
Am uitat sa mentionez faptul ca vrea sa se angajeze ca si administrator la firma sa.
Are vreo importanta asta? Nici asa nu e scutit de anumite taxe ? Undeva am auzit asta, de aceea intreb, sa fiu sigura.
Am o persoana care e angajata cu norma de 8 ore/zi in cadrul societatii pe postul de director executiv . El este administrator la o alta firma, dar nu este angajat acolo. Vrea sa se angajeze si la firma lui ca director.
1. Se poate angaja doar cu norma partiala? Maxim cate ore/zi, avand in vedere ca e angajat altundeva cu 8 ore/zi?
2. Avand in vedere faptul ca plateste toate taxele la stat de la locul actual de munca, daca se angajeaza la a doua firma va fi scutit de anumite taxe?
3. Se mai aplica deducere si la doilea loc de munca?
Astept raspuns, multumesc.